Casa Pariurilor Liga 1 | Et. 23: Sepsi Sf. Gheorghe - Universitatea Craiova, azi, ora 20.00
Featured

Casa Pariurilor Liga 1 | Et. 23: Sepsi Sf. Gheorghe - Universitatea Craiova, azi, ora 20.00

În uvertura etapei a 23-a a sezonului regular, Sepsi Arena din Sf. Gheorghe va găzdui în această seară, începând cu ora 20.00, duelul dintre Sepsi și Universitatea Craiova. Meciul va fi acondus la centru de Iulian Călin (Ștefănești), care va fi ajutat de Mircea Grigoriu (București) și Mihai Marica (Bistrița). Rezervă a fost desemnat Cătălin Popa (Pitești).

16 octombrie 2021, Sepsi OSK - FC Voluntari 1-2 a fost singura înfrângere suferită de covăsneni în ultimele 8 meciuri disputate în Liga 1 pe teren propriu, interval în care au mai înregistrat două succese şi cinci remize.

Gruparea din Sf. Gheorghe a marcat cel puţin un gol în șapte dintre cele 11 meciuri jucate acasă în ediţia curentă.

Trei victorii, trei rezultate de egalitate şi cinci partide pierdute este palmaresul înregistrat de olteni pe teren advers în campionatul în curs.

Universitatea a primit cel puţin un gol în 9 dintre cele 11 deplasări din sezonul actual.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 13 ori în principala competiţie internă, de patru ori s-au impus covăsnenii, de cinci ori au câştigat craiovenii, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.

Prima confruntare a avut loc pe 19 septembrie 2017, Sepsi OSK - Universitatea Craiova 2-3. Acesta a fost şi jocul cu cele mai multe goluri marcate.

Două remize albe s-au înregistrat de-a lungul timpului, ambele pe terenul grupării din Bănie (12 ianuarie 2021, 17 aprilie 2021).

Cea mai recentă întâlnire directă din campionat: 13 septembrie 2021, Universitatea Craiova - Sepsi OSK 1-1, goluri înscrise de Gustavo, respectiv Fofana.

Cristiano Bergodi vs Laurenţiu Reghecampf: duel în premieră pe prima scenă.

Partida va fi una specială pentru tehnicianul gazdelor, care a pregătit-o pe Universitatea în 2020 (șapte meciuri în sezonul 2019/20, 10 jocuri în sezonul 2020/21), când a fost la doar câteva zeci de minute de câştigarea titlului (ediţia 2019/20).

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

Etapa 23

Vineri, 28 ianuarie

Ora 20.00 Sepsi Sf. Gheorghe - Universitatea Craiova

Sâmbătă, 29 ianuarie

Ora 14.00 FC Voluntari - Gaz Metan Mediaș

Ora 17.00 Academica Clinceni – Farul Constanța

Ora 20.00 FC Rapid – UTA Arad

Duminică, 30 ianuarie

Ora 14.00 Chindia Târgoviște – CS Mioveni

Ora 17.00 FC U Craiova - FC Argeș

Ora 20.00 Dinamo - FCSB

Luni, 31 ianuarie

Ora 20.00 CFR Cluj – FC Botoșani

Clasament

1. CFR Cluj         22    19   1   2   35-11   58

2. FCSB              22    14   6   2   41-20   48

3. FC Voluntari    22    11   5   6   25-20   38

4. FC Botoșani    22    9   10   3   22-19   37

5. Univ. Craiova   22   10   5   7   37-23    35

6. Farul                22   10   5   7    26-15   35

7. Rapid               22   8     8   6   26-22   32

8. FC Argeș         22   9     4   9    21-19   31

9. UTA Arad         22   6     9   7    17-16   27

10. Sepsi             22   5   11   6    21-19   26

11. CS Mioveni    22   6   6   10   16-28   24

12. Chindia          22   5   8     9   13-17   23

13. Gaz Metan     22   6   5   11   18-25   23

14. FC U Craiova 22   4   7   11   17-24   19

15. Dinamo          22   3   3   16   16-45   12

16. Academica     22   2   5   15   16-44   11

sursa text www.lpf.ro

sursa foto www.digisport.ro

 

Casa Pariurilor Liga 1 | Echipa ideală a rundei a 22-a
Featured

Casa Pariurilor Liga 1 | Echipa ideală a rundei a 22-a

Liga Profesionistă de Fotbal a prezentat astăzi pe site-ul propriu echipă ideală a rundei a 22-a încheiată aseară la Ovidiu.

Din “11-le” ideal fac parte câte doi jucători de la CFR Cluj, FCSB și FC Botoșani și câte unul de la Gaz Metan, FC Argeș, Universitatea Craiova, CS Mioveni și Farul Constanța. Antrenorul etapei a fost desemnat Ilie Poenaru, după ce echipa sa, Gaz Metan a câștigat la Arad cu 1-0 disputa cu UTA.

PORTAR

Octavian Vâlceanu (Gaz Metan / 25 de ani) - Prin cele șase intervenţii, portarul medieşenilor a contribuit din plin la succesul izbutit de Gaz Metan la Arad.

FUNDAŞI

Bogdan Racovițan (FC Botoşani / 21 de ani) - O nouă prestaţie lăudabilă pentru singurul jucător eligibil U 21 integralist în ediţia curentă.

Iulian Cristea (FCSB / 27 de ani) - A marcat golul care a închis tabela în cel mai spectaculos derby dintre FCSB şi CFR din ultimii ani.

Joao Miguel Ferreira (FC Argeş / 28 de ani) - A avut un procentaj de 100 % dueluri aeriene câştigate. Este un pilon de bază în defensiva piteştenilor.

MIJLOCAŞI

Ciprian Deac (CFR Cluj / 35 de ani) - Decarul ardelenilor a făcut un nou meci mare! A fost implicat la toate cele trei reuşite ale echipei sale.

Enriko Papa (FC Botoşani / 28 de ani) - Căpitanul botoşănenilor a marcat golul care i-a dus pe moldoveni şi mai aproape de atingerea obiectivului, calificarea în play-off.

Alexandru Crețu (Universitatea Craiova / 29 de ani) - A făcut cel mai bun joc în tricoul Universităţii. A câştigat multe dueluri la centrul terenului.

Valentin Gheorghe (FCSB / 24 de ani) - Intrarea sa pe teren s-a dovedit a fi o mutare inspirată. A marcat un gol şi a oferit o pasă decisivă.

ATACANŢI

Alexandru Buziuc (CS Mioveni / 27 de ani) - A înscris de două ori şi a ajuns la cinci goluri marcate în ediţia curentă.

Gabriel Debeljuh (CFR Cluj / 25 de ani) - Un nouar clasic! A înscris două goluri şi a fost un pericol permanent pentru apărarea adversă.

Michael Omoh (Farul / 30 de ani) - A avut un debut fantastic la Farul, cu două reuşite în poarta adversă. Este primul jucător care înscrie pentru două echipe în sezonul curent, în dreptul său fiind şi un gol pentru Academica.

ANTRENORUL ETAPEI

Ilie Poenaru (Gaz Metan / 45 de ani) - Conduşi excelent de pe bancă, medieşenii s-au întors de la Arad cu toate punctele puse-n joc.

Casa Pariurilor Liga 1 | Derby-ul campionatului: FCSB - CFR Cluj, astăzi, ora 20.00
Featured

Casa Pariurilor Liga 1 | Derby-ul campionatului: FCSB - CFR Cluj, astăzi, ora 20.00

Etapa care deschide 2022 vine şi cu derby-ul FCSB-CFR, nimeni altele decât primele două clasate, ambele aflate în mare formă la finalul anului precedent.

29 august 2021, CFR Cluj - FCSB 4-1 a fost ultima înfrângere suferită de bucureşteni în Liga 1. Au urmat 12 succese şi două rezultate de egalitate.

FCSB este echipa cu cel mai bun atac din campionat, 38 de goluri marcate, dintre care 29 pe teren propriu.

18 goluri au înscris roş-albaştrii din faze fixe, locul 1 la acest capitol. Dintre acestea, cinci au fost reuşite în urma unor cornere, iar alte patru după executarea unor lovituri libere.

17 goluri a încasat formaţia bucureşteană în cele 21 de etape disputate până acum, dintre care nouă în prima repriză.

CFR a încheiat anul 2021 cu o serie fantastică de nouă victorii la rând, fără gol primit, aceasta fiind cea mai lungă din istoria clubului.

Gruparea clujeană este echipa cu cele mai multe meciuri cu gol marcat în ediţia curentă, 19 jocuri.

Liderul are cea mai bună defensivă din campionat, doar opt goluri primite, dintre care numai două din faze fixe.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 63 de ori în principala competiţie internă, de 22 de ori s-au impus bucureştenii, de 18 ori au câştigat clujenii, iar alte 23 de partide s-au terminat la egalitate.

19 martie 2021, FCSB - CFR Cluj 3-0 a fost singura victorie reuşită de roş-albaştri în ultimele nouă confruntări directe, interval în care clujenii s-au impus de șase ori, iar alte două jocuri s-au terminat la egalitate.

FCSB a utilizat 31 de jucători în acest sezon, dintre care doar cinci străini. De partea cealaltă, CFR s-a bazat pe 32 de fotbalişti, 17 dintre ei fiind autohtoni.

11.719 spectatori / meci este media înregistrată de FCSB în acest sezon, gruparea bucureşteană fiind lideră în clasamentul spectatorilor.

Partida va fi arbitrată de Sebastian Colțescu (Craiova0, ajutat la cele două margini de Mircea Grigoriu (București) și Daniel Mitruți (Craiova). Rezervă a fost desemnat Sorin Costreie (Buftea).

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

sursa www.lpf.ro

sursa foto www.digi24.ro

Vineri, 21 ianuarie

FC Argeș – Dinamo 2-1

Sâmbătă, 22 ianuarie

Chindia Târgoviște – FC Voluntari 0-0

Universitatea Craiova – FC Rapid 1-0

Duminică, 23 ianuarie

Ora 14.30 CS Mioveni – Academica Clinceni

Ora 17.00 UTA Arad – Gaz Metan Mediaș

Ora 20.00 FCSB – CFR Cluj

Luni, 24 ianuarie

Ora 17.30 FC Botoșani – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 20.00 Farul Constanța – FC U Craiova

Clasament

1. CFR Cluj          21   19   0   2   32-8     57

2. FCSB               21   14   5   2   38-17   47

3. FC Voluntari     22   11   5   6   25-20   38

4. Univ. Craiova   22   10   5   7   37-23   35

5. FC Botoșani     21   8   10   3   21-19   34

6. Farul                 21   9   5    7   23-13   32

7. Rapid                22   8   8    6   26-22   32

8. FC Argeș           22   9   4    9   21-19   31

9. UTA Arad           21   6   9    6   17-15   27

10. Sepsi               21   5   11   5   21-18   26

11. Chindia            22   5   8     9   13-17   23

12. CS Mioveni      21   5   6   10   13-27   21

13. Gaz Metan       21   5   5   11   17-25   20

14. FC U Craiova   21   4   7   10   15-21   19

15. Dinamo            22   3   3   16   16-45   12

16. Academica       21   2   5   14   15-41   11

 Înainte Modelu, eșec în primul amical al anului!
Featured

Înainte Modelu, eșec în primul amical al anului!

Înainte Modelu a disputat astăzi primul amical al anului întâlnind pe teren propriu formația de liga 2, Unirea Slobozia. Ialomițenii au câștigat detașat, scor 6-1 prin golurile marcate de  Bolohan, Greu, M. Daniel, Gulceac, Mustacă și Ivan.

Unirea, echipă antrenată de Adrian Mihalcea a început cu: Gurău (min 30) – Dorobanțu, Dinu, Perju, Mihai – Afalna, Cruceru – Bolohan, Silaghi, Greu – Gulceac. După pauză au mai evoluat: Ciupercă (min 60 Poiană) – Ibrian, Lazăr, Lemnaru, Toma – Coadă, Trașcu – Gîrbăcea, Ivan, Mustacă – Gherghiceanu.

 

Casa Pariurilor Liga 1 | Primul show al anului: Universitatea Craiova - Rapid, azi, ora 20.00
Featured

Casa Pariurilor Liga 1 | Primul show al anului: Universitatea Craiova - Rapid, azi, ora 20.00

Runda a 22-a programează unul dintre duelurile de tradiţie din fotbalul românesc, Universitatea Craiova - Rapid, un meci extrem de important şi în lupta pentru calificarea în play-off. Partida se va desfășura în Bănie începând cu ora 20.00.

Oltenii sunt fără victorie în ultimele șapte etape, interval în care au reuşit doar patru remize.

10 decembrie 2021, Rapid - FC Argeş 2-0 a fost singurul succes izbutit de giuleşteni în precedentele șase runde, în rest au trei rezultate de egalitate şi două înfrângeri.

Ambele echipe au marcat cel puţin un gol în 17 dintre cele 21 de jocuri disputate în ediţia curentă.

Andrei Ivan este jucătorul cu cele mai multe contribuţii ofensive dintre fotbaliştii cu minute în sezonul actual, vârful craiovenilor participând la 13 dintre golurile marcate de Universitatea (10 goluri marcate, două pase decisive, un penalty scos şi transformat de un alt coleg).

13 dintre cele 21 de goluri încasate de Rapid au fost primite în repriza secundă.

De la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă din 2014, cele două s-au mai întâlnit de trei ori în principala competiţie internă şi de fiecare dată s-a impus gruparea din Bănie.

Cea mai recentă confruntare directă: 28 august 2021, Rapid - Universitatea Craiova 1-2, goluri înscrise de Alexandru Albu, respectiv Jovan Markovic şi Elvir Koljic.

Cele mai multe minute jucate în ediţia 2021/22 din cele două tabere:

Universitatea Craiova: Dan Nistor (1790 minute, 21 de prezenţe, de 16 ori integralist);

Rapid: Horaţiu Moldovan (1890 minute, integralist în toate cele 21 de etape).

Partida va fi condusă de un trio format din Horațiu Feșnic (Cluj Napoca) – Ovidiu Artene (Vaslui) – Mircea Orbuleț (București). Rezervă va fi Iulian Dima (București).

Linii de clasament

5. Univ. Craiova   21   9   5   7   36-23   32

7. Rapid               21   8   8   5   26-21   32

Partida va fi transmisă în direct de LOOK Sport, DIGI Sport și TELEKOM Sport.

sursa text www.lpf.ro

sursa foto www.gsp.ro

 

Etapa 22

Vineri, 21 ianuarie

FC Argeș – Dinamo 2-1

Sâmbătă, 22 ianuarie

Ora 14.30 Chindia Târgoviște – FC Voluntari

Ora 20.00 Universitatea Craiova – FC Rapid

Duminică, 23 ianuarie

Ora 14.30 CS Mioveni – Academica Clinceni

Ora 17.00 UTA Arad – Gaz Metan Mediaș

Ora 20.00 FCSB – CFR Cluj

Luni, 24 ianuarie

Ora 17.30 FC Botoșani – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 20.00 Farul Constanța – FC U Craiova

Clasament

1. CFR Cluj          21   19   0   2   32-8     57

2. FCSB               21   14   5   2   38-17   47

3. FC Voluntari     21   11   4   6   25-20   37

4. FC Botoșani     21    8   10  3   21-19   34

5. Univ. Craiova    21    9   5   7   36-23   32

6. Farul                 21    9   5   7   23-13   32

7. Rapid                21    8   8   5   26-21   32

8. FC Argeș          22    9   4   9   21-19   31

9. UTA Arad          21    6   9   6   17-15   27

10. Sepsi              21    5   11   5  21-18   26

11. Chindia           21    5   7   9   13-17    22

12. CS Mioveni     21   5   6   10  13-27   21

13. Gaz Metan      21   5   5   11  17-25   20

14. FC U Craiova  21   4   7   10  15-21   19

15. Dinamo           22   3   3   16  16-45   12

16. Academica      21   2   5   14  15-41   11

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.