FOTBAL | SuperLiga debutează pe 15 iulie. CFR Cluj – Rapid, șocul primei etape
Featured

FOTBAL | SuperLiga debutează pe 15 iulie. CFR Cluj – Rapid, șocul primei etape

Campioana en titre, CFR Cluj, o va înfrunta pe FC Rapid Bucureşti, în prima etapă a SuperLigii de fotbal, noul nume al Ligii I, care este programată în perioada 15-18 iulie, potrivit tragerii la sorţi efectuate vineri.

Un alt meci atractiv din prima etapă va opune două echipe care ne reprezintă în Europa Conference League, Universitatea Craiova şi Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Două dintre noile promovate vor debuta acasă, Petrolul cu FC Voluntari şi FC Hermannstadt cu CS Mioveni, o reeditare a barajului din 2021, în timp ce Universitatea Cluj va juca în deplasare cu FCSB.

În tragerea la sorţi a meciurilor s-a ţinut cont de faptul că FC Hermannstadt şi Universitatea Cluj vor împărţi în prima perioadă a campionatului stadionul Gaz Metan din Mediaş la meciurile de acasă, situaţie valabilă şi în cazul echipelor Petrolul şi Chindia cu stadionul ''Ilie Oană''.

Ediţia cu numărul 105 a campionatului României se va desfăşura în sistem de sezon regular (30 de etape, cu meciuri tur-retur), urmat de play-off (în care primele 6 clasate la finalul sezonului regular vor disputa meciuri tur-retur pentru stabilirea campioanei). Formaţiile clasate pe locurile 7-16 vor juca 9 etape în play-out (ultimele două clasate vor retrograda direct, locurile 7 şi 8 în play-out vor juca baraj în dublă manşă, contra ocupantelor locurilor 3 şi 4 în play-off-ul din Liga a 2-a).

Campioana va merge în turul întâi preliminar din Champions League, vicecampioana va merge în turul al doilea preliminar din Europa Conference League. Echipa clasată pe locul al treilea în play-off va juca pe teren propriu meci de baraj în manşă unică împotriva învingătoarei din barajul în manşă unică dintre ocupantele locurilor 1 şi 2 din play-out. Câştigătoarea va obţine ultimul loc de cupă europeană şi va fi calificată automat în turul al doilea preliminar din Europa Conference League.

Anul 2022 se va încheia cu etapa a 21-a (17 decembrie), iar campionatul se va relua pe 21 ianuarie, cu etapa a 22-a. Ultima etapă a sezonului regular va avea loc pe 11 martie. Superliga va fi întreruptă din cauza desfăşurării Cupei Mondiale din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie) între etapele 18 (12 noiembrie) şi 19 (3 decembrie), potrivit site-ului FRF.

Programul turului:

Etapa 1 (15-18 iulie)

ACS Petrolul 52 Ploieşti - FC Voluntari

FC Argeş - UTA Aad

Universitatea Craiova - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

FCSB - Universitatea Cluj

CFR Cluj - FC Rapid Bucureşti

Farul Constanţa - FC U Craiova

AFC Hermannstadt - CS Mioveni

AFC Botoşani - AFC Chindia Târgovişte

Etapa 2 (23 iulie)

UTA Arad - Petrolul

Sepsi OSK - FC Argeş

Universitatea Cluj - Universitatea Craiova

Rapid - FCSB

FC U Craiova - CFR Cluj

CS Mioveni - Farul Constanţa

Chindia Târgovişte - FC Hermannstadt

FC Voluntari - FC Botoşani

Etapa 3 (30 iulie)

Petrolul - Sepsi OSK

FC Argeş - Universitatea Cluj

Universitatea Craiova - Rapid

FCSB - FC U Craiova

CFR Cluj - CS Mioveni

Farul Constanţa - Chindia Târgovişte

FC Hermannstadt - FC Botoşani

FC Voluntari - UTA Arad

Etapa 4 (6 august)

Universitatea Cluj - Petrolul

Rapid - FC Argeş

FC U Craiova - Universitatea Craiova

CS Mioveni - FCSB

Chindia Târgovişte - CFR Cluj

FC Botoşani - Farul Constanţa

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - UTA Arad

FC Hermannstadt - FC Voluntari

Etapa 5 (13 august)

Petrolul - Rapid

FC Argeş - FC U Craiova

Universitatea Craiova - CS Mioveni

FCSB - Chindia Târgovişte

CFR Cluj - FC Botoşani

UTA Arad - Universitatea Cluj

Farul Constanţa - FC Hermannstadt

FC Voluntari - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Etapa 6 (20 august)

FC U Craiova - Petrolul

CS Mioveni - FC Argeş

Chindia Târgovişte - Universitatea Craiova

FC Botoşani - FCSB

Rapid - UTA Arad

FC Hermannstadt - CFR Cluj

Universitatea Cluj - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Farul Constanţa - FC Voluntari

Etapa 7 (27 august)

Petrolul - CS Mioveni

FC Argeş - Chindia Târgovişte

Universitatea Craiova - FC Botoşani

UTA Arad - FC U Craiova

FCSB - FC Hermannstadt

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Rapid

CFR Cluj - Farul Constanţa

FC Voluntari - Universitatea Cluj

Etapa 8 (31 august)

Chindia Târgovişte - Petrolul

FC Botoşani - FC Argeş

CS Mioveni - UTA Arad

FC Hermannstadt - Universitatea Craiova

FC U Craiova - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Farul Constanţa - FCSB

Rapid - Universitatea Cluj

CFR Cluj - FC Voluntari

Etapa 9 (3 septembrie)

Petrolul - FC Botoşani

UTA Arad - Chindia Târgovişte

FC Argeş - FC Hermannstadt

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - CS Mioveni

Universitatea Craiova - Farul Constanţa

Universitatea Cluj - FC U Craiova

FCSB - CFR Cluj

FC Voluntari - Rapid

Etapa 10 (10 septembrie)

FC Hermannstadt - Petrolul

FC Botoşani - UTA Arad

Chindia Târgovişte - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Farul Constanţa - FC Argeş

CS Mioveni - Universitatea Cluj

CFR Cluj - Universitatea Craiova

FC U Craiova - Rapid

FCSB - FC Voluntari

Etapa 11 (17 septembrie)

Petrolul - Farul Constanţa

UTA Arad - FC Hermannstadt

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FC Botoşani

Universitatea Cluj - Chindia Târgovişte

FC Argeş - CFR Cluj

Rapid - CS Mioveni

Universitatea Craiova - FCSB

FC Voluntari - FC U Craiova

Etapa 12 (1 octombrie)

CFR Cluj - Petrolul

Farul Constanţa - UTA Arad

FC Hermannstadt - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

FC Botoşani - Universitatea Cluj

Chindia Târgovişte - Rapid

FCSB - FC Argeş

CS Mioveni - FC U Craiova

Universitatea Craiova - FC Voluntari

Etapa 13 (8 octombrie)

Petrolul - FCSB

UTA Arad - CFR Cluj

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - Farul Constanţa

Universitatea Cluj - FC Hermannstadt

Rapid - FC Botoşani

FC U Craiova - Chindia Târgovişte

FC Argeş - Universitatea Craiova

FC Voluntari - CS Mioveni

Etapa 14 (15 octombrie)

Universitatea Craiova - Petrolul

FCSB - UTA Arad

CFR Cluj - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Farul Constanţa - Universitatea Cluj

FC Hermannstadt - Rapid

FC Botoşani - FC U Craiova

Chindia Târgovişte - CS Mioveni

FC Argeş - FC Voluntari

Etapa 15 (22 octombrie)

Petrolul - FC Argeş

UTA Arad - Universitatea Craiova

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe - FCSB

Universitatea Cluj - CFR Cluj

Rapid - Farul Constanţa

FC U Craiova - FC Hermannstadt

CS Mioveni - FC Botoşani

FC Voluntari - Chindia Târgovişte

Sursa www.agerpres.ro

Finala Cupei României – Faza județeană: Dunărea Ciocănești – Progresul Fundulea, sâmbătă, 2 iulie, ora 17.30
Featured

Finala Cupei României – Faza județeană: Dunărea Ciocănești – Progresul Fundulea, sâmbătă, 2 iulie, ora 17.30

AJF Călărași a decis ca finala Cupei României – Faza județeană, 2021-2022, să aibă loc sâmbătă, 2 iulie. De la ora 17.30 de minute, pe terenul din Dor Mărunt, se vor duela pentru câștigarea trofeului Dunărea Ciocănești și Progresul Fundulea.

În semifinale, deținătoarea la zi a trofeului, Dunărea Ciocănești a trecut cu destule emoții de Spicul Vâlcelele, scor 3-4, după prelungiri iar Progresul Fundulea de campioana, Venus Independența, scor 4-2.

Câștigătoarea va fi stabilită la finele timpului regulamentar de joc. Dacă scorul va fi egal și după cele 90 de minute vor urma două reprize a câte 15 minute fiecare. Dacă egalitatea persist se va trece la executarea loviturilor de departajare.

Învingătoarea din ultimul act al competiției se va alinia la startul ediției naționale care va face parte din Grupa a 2-a a Regiunii 6, acolo unde întâlni succesiv pe AFC Iazu (câștigătoare Ialomița), pe 6 iulie, în deplasare, respectiv CS Dinamo București (câștigătoare București), pe 9 iulie, pe teren propriu.

Cum s-au calificat cele două viitoare rivale în finală

Dunărea Ciocănești

16-imi de finală Phoenix Ulmu – Dunărea 0-1

Optimi de finală AS Gâldău – Dunărea 1-3

Sferturi de finală Dunărea – Unirea Mânăstirea 6-2

Semifinale Spicul Vâlcelele – Dunărea 3-4 d. prel.

Progresul Fundulea

16-imi de finală Speranța Plumbuita – Progresul 1-6

Optimi de finală Progresul – Victoria Lehliu 6-0

Sferturi de finală Progresul – ACS Roseți 4-1

Semifinale Venus Independența – Progresul 2-4

Progresul Fundulea s-a calificat în finala Cupei României – Faza județeană
Featured

Progresul Fundulea s-a calificat în finala Cupei României – Faza județeană

În cea de-a doua semifinală a Cupei României – Faza județeană, desfășurată miercuri după-amiază la Ciocănești, Progresul Fundulea s-a impus cu 4-2 în fața campioanei, Venus Independența, calificându-se în ultimul act al competiției. Echipa pregătită de Augustin Călin care și-a luat astfel revanșa în fața celor de la Venus, după eșecul din finala campionatului, va lupta pentru dobândirea trofeului cu Dunărea Ciocănești care în această etapă a trecut de Spicul Vâlcelele cu 4-3 după prelungiri.

Cupa României – Faza județeană | Semifinale

Spicul Vâlcelele – Dunărea Ciocănești 3-4 d. prel. (0-1, 3-3)

Venus Independența – Progresul Fundulea 2-4

Gică Mihali, noul antrenor al Dunării!
Featured

Gică Mihali, noul antrenor al Dunării!

Surpriză de proporţii! Noul tehnician principal al Dunării nu este Marius Păun ori Virgil Bogatu. Nici măcar Ion Răuţă, nume vehiculate în ultima vreme prin fotbalul călărăşean. Începând de astăzi, frâiele „galben-albaştrilor” au fost încredinţate fostului internaţional, Gheorghe Mihali, ultima oară la Dinamo Bucureşti.

„Am jucat multe meciuri în viaţa mea dar parcă n-am avut atâtea emoţii ca acum. Este o mare provocare pentru mine să fiu astăzi aici. Sunt aici pentru a încerca să formez o echipă bună, să cooptez în lot cât mai mulţi jucători călărăşeni. Sigue, e nevoie să aducem 3, 4, 5 jucători din altă parte dar baza, nucleul jucătorilor să fie de aici.”, a spus în cadrul conferinţei de prezentare desfăşurată la CJ Călăraşi, Gică Mihali care a continuat „Condiţii avem. Totuşi este Dunărea Călăraşi. Echipa asta a fost în Liga 1. S-a chinuit puţin, ce s-a întâmplat nu mă interesează dar acum trebuie să începem un alt drum. Condiţii sunt. Avem teren de antrenamente, condiţii bune de cazare, tot. Problema e să încercăm să facem o echipă bună pentru că ştiu că sunteţi pretenţioşi. Rugămintea mea ar fi următoare: Să ne acordaţi puţină răbdare, să nu fiţi prea aspri cu noi. Vă asigur că vom face tot ce depinde de mine şi de stafful meu să facem o echipă bună la Călăraşi.”

Mihali a semnat un contract valabil pe 3 sezoane, colaboratorii săi din stafful tehnic fiind Marius Păun (ultimul principal al Dunării în L2) şi Gabriel Popa (antrenor cu portarii).

mihali2

Gheorghe Mihali. S-a născut pe 9 decembrie 1965 la Borşa, Maramureş. A jucat ca fundaş central la Minerul Borşa, FC Olt Scorniceşti, Inter Sibiu, Dinamo Bucureşti, Guingamp.

- Campion cu Dinamo Bucureşti :1991-1992, 1999 – 2000

- Câştigător al Cupei României cu Dinamo: 1999-2000, 2000-20001

- Câştigător al Cupei Balcanice cu Inter Sibiu: 1990-1991

- Câştigător al Cupei UEFA Intertoto cu Guingamp: 1996

Are 31 de selecţii la echipa naţională. Primul meci 21.12.1991: România – Egipt 3-1

Partide jucate în:

Liga 1: 359 jocuri / 20 goluri

Ligue 1: 95 jocuri / 5 goluri

Ligue 2: 5 jocuri / 0 goluri

Cupa României: 32 jocuri / 3 goluri

A antrenat pe: CFR Cluj (secund), FC Argeş Piteşti (secund), CSM Focşani, Universitatea Cluj, Al – Ettifaq (secund), Al Mina'a Bassora (secund), UTA Arad (secund), CS Mioveni, CS Baloteşti, Academia Muscelul Câmpulung, Dinamo Bucureşti (interimar)

S-a tras la sorți faza regională a Cupei României, ediția 2022/23. Reprezentanta Călăraşiului, în grupă cu cele ale Bucureştiului şi Ialomiţei!
Featured

S-a tras la sorți faza regională a Cupei României, ediția 2022/23. Reprezentanta Călăraşiului, în grupă cu cele ale Bucureştiului şi Ialomiţei!

Casa Fotbalului a găzduit luni, 27 iunie, tragerea la sorți a fazei regionale a Cupei României, ediția 2022/23, care se va disputa într-un nou format!

În noul sezon, Cupa României va avea o nouă formă, mai atractivă, cu mai multe dueluri tari, pe modelul viitoarei Champions League. Se dă startul în competiție odată cu desfășurarea fazei regionale, în care câștigătoarele din fiecare județ se vor lupta pentru 7 locuri în turul următor al Cupei României.

Reprezentanta judeţului Călăraşi a fost repartizată în Grupa 2 a Regiunii 6, alături de câştigătoarele trofeului din Bucureşti (CS Dinamo) şi respectiv Ialomiţa (AFC Iazu).

La nivelul judeţului Călăraşi, finala se va desfăşura între Dunărea Ciocăneşti şi învingătoarea din cea de-a doua semifinală, Venus Independenţa – Progresul Fundulea, programată miercuri, 29 iunie, la Ciocăneşti.

Regiunea 1

Grupa 1: Bacău, Iași, Neamț

Iași – Neamț (6 iulie), Bacău – Iași (9 iulie), Neamț – Bacău (13 iulie)

Grupa 2: Suceava, Botoșani, Vaslui

Botoșani – Vaslui (6 iulie), Suceava – Botoșani (9 iulie), Vaslui – Suceava (13 iulie)

Regiunea 2

Grupa 1: Sălaj, Bistrița-Năsăud, Maramureș

Bistrița-Năsăud – Maramureș (6 iulie), Sălaj – Bistrița-Năsăud (9 iulie), Maramureș – Sălaj (13 iulie)

Grupa 2: Bihor, Cluj, Satu Mare

Cluj – Satu Mare (6 iulie), Bihor – Cluj (9 iulie), Satu Mare – Bihor (13 iulie)

Regiunea 3

Grupa 1: Sibiu, Mureș, Brașov

Mureș – Brașov (6 iulie), Sibiu – Mureș (9 iulie), Brașov – Sibiu (13 iulie)

Grupa 2: Alba, Harghita, Covasna

Harghita – Covasna (6 iulie), Alba – Harghita (9 iulie), Covasna – Alba (13 iulie)

Regiunea 4

Grupa 1: Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj

Caraș-Severin – Gorj (6 iulie), Hunedoara – Caraș-Severin (9 iulie), Gorj – Hunedoara (13 iulie)

Grupa 2: Timiș, Arad, Mehedinți

Arad – Mehedinți (6 iulie), Timiș – Arad (9 iulie), Mehedinți – Timiș (13 iulie)

Regiunea 5

Grupa 1: Vâlcea, Olt, Dâmbovița

Olt – Dâmbovița (6 iulie), Vâlcea – Olt (9 iulie), Dâmbovița – Vâlcea (13 iulie)

Grupa 2: Dolj, Teleorman, Argeș

Teleorman – Argeș (6 iulie), Dolj – Teleorman (9 iulie), Argeș – Dolj (13 iulie)

Regiunea 6

Grupa 1: Prahova, Giurgiu, Ilfov

Giurgiu – Ilfov (6 iulie), Prahova – Giurgiu (9 iulie), Ilfov – Prahova (13 iulie)

Grupa 2: București, Ialomița, Călărași

Ialomița – Călărași (6 iulie), București – Ialomița (9 iulie), Călărași – București (13 iulie)

Regiunea 7

Grupa 1: Vrancea, Brăila, Constanța

Brăila – Constanța (6 iulie), Vrancea – Brăila (9 iulie), Constanța – Vrancea (13 iulie)

Grupa 2: Tulcea, Galați, Buzău

Galați – Buzău (6 iulie), Tulcea – Galați (9 iulie), Buzău – Tulcea (13 iulie)

Câștigătoarele grupelor vor juca finala regiunii, iar echipa câștigătoare va primi trofeul Cupei României pentru regiunea respectivă și se va califica în faza următoare a Cupei României.

Jocurile din cadrul grupelor fazei regionale a Cupei României vor avea loc în zilele de 6, 9 şi 13 iulie cu începere de la ora 18:00, iar cele din cadrul finalelor vor avea loc în data de 16 iulie, cu începere de la ora 17:30, pe terenuri neutre, ce vor fi anunțate ulterior de FRF.

Principalele modificări ale formatului Cupei României din noul sezon:

Competiția debutează cu o fază regională, în care reprezentantele județelor țării vor fi împărțite în 7 zone, rezultând 7 câștigătoare regionale care merg în turul 2.

Șaisprezecimile de finală au fost înlocuite de un play-off, urmat imediat de o fază a grupelor, în care vor intra direct și cele mai bune 8 echipe din Liga 1.

În această rundă, cele 24 de echipe rămase în competiție vor fi împărțite în 4 grupe de câte 6, câte două din urnele valorice 1, 2 și 3.

Vor rezulta, astfel, trei meciuri pentru fiecare echipă, cu câte o adversară din fiecare urnă valorică.

Cupa României se va încheia cu fazele ”sferturilor”, semifinalelor și finala, disputate toate într-o singură manșă.

Sursa text www.frf.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.