Mircea Ștefan: Am remarcat toată echipa pentru că ne-am atins obiectivul din punct de vedere fizic
Featured

Mircea Ștefan: Am remarcat toată echipa pentru că ne-am atins obiectivul din punct de vedere fizic

În primul test al anului, Dunărea Călărași a remizat cu CSL Ștefănești, scor 1-1, meciul desfășurându-se sâmbătă în localitatea Cuza Vodă.

Tehnicianul galben-albaștrilor Mircea Ștefan a evidențiat evoluția bună a elevilor săi în această etapă de acumulări de ordin fizic. “A fost un joc bun de pregătire pentru această perioadă în care ne aflăm contra unei echipe foarte bine organizată de Vali (n.r. Valentin Ivan), un antrenor foarte bun, cu o echipă nou promovată care este în acest moment o echipă de Play-off. Am remarcat toată echipa pentru că ne-am atins obiectivul din punct de vedere fizic.”, a declarat Ștefan care a mai subliniat că în lot există în acest moment o serie de jucători tineri călărășeni, promițători, care pot deveni soluții viabile pentru viitorul apropiat. “Am jucat 3 reprize a câte 40 de minute și am încercat să le dau minute egale tuturor jucătorilor. De specificat că în ultima repriză am avut 9 călărășeni în teren: Cecală (17 ani), Mihnea Condei (19 ani), Trandafir (15 ani), Oprea (16 ani), Zaharia (20 ani), Micu (17 ani), Constantin (15 ani), Ghia (26 ani) și Andreescu pe care deja îl considerăm călărășean. Copii cu potential, copii care pot crește lângă cei experimentați din lot, copii care se pregătesc alături de noi săptămânal și pe care, cu siguranță, îi veți vedea și la meciurile de Liga 3 în curând.”, a continuat Mircea Ștefan.

În această pauză competițională, Dunărea s-a mișcat și pe piața transferurilor, oficializând deja două achiziții. E vorba de fundașul Laurențiu Hagiu (sosit de la Progresul Fundulea) și George Tudoran (venit de la Cetatea Turnu Măgurele) care a mai jucat la Călărași în sezonul 2020-2021. Ambii au evoluat sâmbătă, lăsând o impresie bună. “Sunt mulțumit de evoluția celor care au venit în această iarnă, sunt mulțumit de cum am arătat din punct de vedere fizic la acest moment, este o perioada de acumulări unde accentul îl pun mai mult pe partea fizică. Sunt convins că ușor- ușor se vor intregra în principiile noastre de joc și ne vor ajuta la îndeplinirea obiectivelor.”, a conchis principalul Mircea Ștefan.

Sâmbăta viitoare, Dunărea se va deplasa la Giurgiu pentru amicalul cu echipa locală, Dunărea.

 --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

“Am avut într-adevăr și câțiva jucători pe care am vrut să îi testam în acest joc. Cu siguranță, unii dintre ei vor rămâne alături de noi, iar alții nu sunt pentru ceea ce ne dorim noi de la echipă, nu că nu ar avea valoare de Liga 3, dar nu credem că se pot integra în această reconstructie a clubului. Cel mai important este faptul că acești copii călărășeni au șansa să ajungă la echipa de seniori, să se pregătească cu noi și pe cei de perspectivă îi vom integra progresiv în angrenajul echipei mari.”

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Mircea Ștefan, antrenor principal

Liga 3 | Dunărea, egal în primul test al iernii
Featured

Liga 3 | Dunărea, egal în primul test al iernii

Astăzi de la ora 11.00, la Cuza Vodă, Dunărea a disputat primul test al iernii jucând împotriva ilfovenilor de la CSL Ștefănești (locul 3 în clasamentul S5 al L3). Partida care s-a desfășurat pe parcursul a 3 reprize a câte 40 de minute fiecare, s-a încheiat nedecis, 1-1. Golul galben-albaștrilor a purtat semnătura lui Cosmin Obedeanu (40).

Următorul amical este programat pe 1 februarie la Giurgiu, cu echipa locală Dunărea (locul 6 în topul Seriei 4 a ligii a 3-a).

 

Dunărea Călărași - CSL Ștefănești de Jos 1-1

A marcat pentru Dunărea: Cosmin Obedea (40)

Dunărea (Repriza 1): Răduț - Georgescu, Hagiu, Vlad, Burlacu, Diniz, Țicu, Tudoran, Nițu, Costache, Calu.

Dunărea (Repriza 2): Răduț – Georgescu (Andreescu20’), Hagiu, Vlad (M. Condei 20’), Burlacu (Oprea 20’), Diniz (Zaharia 20’), Țicu (Belecciu 20’), Bărbuț, Obedeanu, Nițu (Micu 20’), Ghia

Dunărea (Repriza 3): Cecală - Andreescu, Trandafir, Condei, Oprea, Zaharia, Milotin, Mușat (Constantin 20’), Micu, Belecciu, Ghia.

 

Dunărea | Meciuri de verificare

25 ianuarie: Dunărea – CSL Ștefăneștii de Jos 1-1

01 februarie: Dunărea Giurgiu – Dunărea Călărași

09 februarie: Dunărea Călărași – Gloria Fundeni

14 februarie: Metalul Buzău – Dunărea

19 februarie: Dunărea – Urban Titu

22 februarie: Dunărea – CSM Rm. Sărat

Liga 3 | Dunărea, primul amical al iernii
Featured

Liga 3 | Dunărea, primul amical al iernii

Dunărea Călărași dispută sâmbătă, 25 ianuarie, primul amical iernii. De la ora 11.00, la Cuza Vodă, echipa pregătită de Mircea Ștefan va juca împotriva ilfovenilor de la CSL Ștefăneștii de Jos, locul 3 în topul Seriei 5 a ligii a 3-a.

În acest prim test vor evolua, foarte probabil, și cele două achiziții anunțate, Laurențiu Hagiu (fundaș central) și George Tudoran (mijlocaș dreapta).

Dunărea | Meciuri de verificare

25 ianuarie Dunărea – CSL Ștefăneștii de Jos

1 februarie Dunărea Giurgiu – Dunărea Călărași

9 februarie Dunărea Călărași – Gloria Fundeni

14 februarie Metalul Buzău – Dunărea

19 februarie Dunărea – Urban Titu

22 februarie Dunărea – CSM Rm. Sărat

Liga 3 | Dunărea a perfectat al 2-lea transfer al iernii!
Featured

Liga 3 | Dunărea a perfectat al 2-lea transfer al iernii!

După Laurențiu Hagiu (fundaș central sosit de la Progresul Fundulea), Dunărea Călărași a anunțat pe o rețea de socializare și perfectarea transferului lui George Tudoran, ultima oară la Cetatea Turnu Măgurele (locul 7 Seria 4 a ligii a 3-a).

“Bine ai revenit, George Mădălin Tudoran! Fost jucător la Rapid București și golgheter la Pandurii Târgu Jiu, se alătură AFC Dunărea Călărași ! Cu experiență și tehnică dovedite, este gata să aducă un plus de valoare pe teren. Mult succes în noul capitol!”, au scris oficialii Dunării pe pagina oficială de Facebook a clubului.

Mijlocaș, în vârstă de 29 de ani împliniți pe 13 ianuarie, Tudoran a mai evoluat pentru Dunărea în perioada 4 octombrie 2020 - 30 iunie 2021, bifând 36 de partide (sezon regulat, play-off și Cupa României) în care a marcat 4 goluri (plus 3 assisturi).

George Tudoran a mai jucat de-a lungul timpului la FC Viitorul Constanța, Rapid București (2015-2026), Olimpia Satu Mare (2016-2017), Pandurii Tg. Jiu (2017-2019), Metaloglobus (2021-2022), Viitorul Tg. Jiu (2022), SSU Poli Timișoara (2022-2023, 2023-2024), Viitorul Șimian (2023), SR Brașov (2024) și Cetatea Turnu Măgurele (2024-2025). A strâns 139 de partide în liga 2!

Liga 4 | Costin Dan, noul antrenor al chirnogenilor de la Victoria
Featured

Liga 4 | Costin Dan, noul antrenor al chirnogenilor de la Victoria

Începând de marți, 21 ianuarie, Victoria Chirnogi are un nou antrenor. Este vorba de fostul arbitru, Costin Dan, cel care a evoluat și ca jucător sub tricoul chirnogenilor. El l-a înlocuit pe Răzvan Huzuneanu care s-a aflat pe banca Victoriei preț de două sezoane și jumătate.

“Suntem fericiți să vă prezentăm un profesionist dedicat și pasionat de fotbal - Dan Costin care începând de astăzi este noul antrenor al echipei noastre. Viziunea sa pentru fotbal este una ambițioasă și plină de determinare care va ajuta clubul nostru la obținerea unui loc de play-off în actualul sezon competițional. Dan Costin a semnat un contract valabil până în vară cu posibilitatea prelungirii ulterioare. Vă invităm să îl susțineți pe noul nostru antrenor și să urmăriți progresul echipei noastre. Hai Victoria!”, se arată în anunțul postat pe pagina de Facebook a clubului.

Aflată pe locul 4 în topul Seriei Vest a L4, cu 14 puncte, Victoria va debuta oficial în acest an pe 22 februarie când va juca în deplasare cu Viitorul Căscioarele, în cadrul etapei a 2-a a Cupei României – Faza județeană.

În mini-returul L4, Victoria va mai disputa 5 partide din care 2 pe teren propriu și 3, în deplasare. Obiectivul este calificarea în play-off-ul competiției.

Free Joomla templates by Ltheme