Liga a 2-a / Fl. Brişan: Obiectivul Dunării pentru 2018 este promovarea în liga I

Brisan Conf presa CJ

Miercuri după-amiază s-a desfăşurat în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean o conferinţă de presă susţinută de conducerea AFC Dunărea 2005 Călăraşi la care au participat şi reprezentanţii principalilor doi finanţatori ai clubului, primarul Dan Drăgulin şi viceprimarul Viorel Ivanciu, din partea Primăriei, respectiv preşedintele Vasile Iliuţă şi vicepreşedintele Marian Dinulescu, din partea CJ Călăraşi.

Preşedintele Dunării, Florin Brişan a declarat printre altele că principalul obiectiv al echipei de fotbal este promovarea în liga I, adresând şi un mesaj finanţatorilor. „Ca obiectiv pentru 2018, am spus de la bun început că vreau promovarea”. V-am „forţat” puţin mănă şi promit că o voi face şi în continuare. Am rugămintea să ne sprijiniţi în continuare şi mă refer aici atât la Primărie cât şi la Consiliul Judeţean astfel încât să putem să vă aducem numai rezultate bune şi să fiţi satisfăcuţi de munca noastră” a spus Brişan care a mai adăugat. „Vreau să subliniez că fără aceşti băieţi, nu se putea face nimic. În plus, am colaborat foarte bine cu Dan Alexa şi întreg stafful tehnic, reuşind să facem performanţă. Am avut alături de noi şi o serie de sponsori fără de care nu puteam ajunge unde suntem astăzi în ciuda finanţării asigurate de Primărie şi CJ Călăraşi. Am ajuns la un procent de 12% fonduri private din total buget iar ţinta mea e să ajungem până în vară la 20%. E o medie naţională pe care dacă nu o atingi nu prea poţi rezista în liga I. Le mulţumesc pentru colaborare şi sper că în acest an numărul sponsorilor va creşte sensibil”.

După 21 de etape, Dunărea e pe primul loc în topul campionatului ligii a 2-a, cu 49 de puncte, cu unul mai mult decât AFC Hermannstadt şi 7 mai multe faţă de ocupanta locului 3, Chindia Târgovişte.

 

„Pe 30 august 2017, am avut prima conferinţă de presă, aici, la Consiliul Judeţean. Nu vreau să mai amintesc locul pe care ne aflam atunci. Important e că ne-am realizat obiectivul, clasare pe unul din locurile 1-6. Ba mai mult, suntem liderii ligii a 2-a. Am reuşit să formăm o echipă frumoasă, de la mine, continuând cu antrenorii şi jucătorii până la ultima persoană din acest club. Vreau să mulţumesc în primul rând finanţatorilor, Primăria şi Consiliul Judeţean care au demonstrat că doresc să sprijine acest club şi să facem performanţă. AFC Dunărea 2005 Călăraşi nu înseamnă doar echipa de fotbal, seniori. Înseamnă şi alţi 200 de copii şi juniori, mai înseamnă şi o secţie de futsal cu două echipe, una de seniori care joacă în liga I şi alta de juniori, angrenată într-o competiţie naţională. Una peste alta sperăm ca rezultatele acestui club să ducă mai departe numele Călăraşiului în toată ţara şi să se audă de noi la superlativ”

Florin Brişan, preşedinte AFC Dunărea 2005 Călăraşi

Futsal / Trei jucători şi-au reziliat contractele cu Dunărea. Vezi despre cine e vorba

Fursal Dunarea reluare pregatiri

Luni după-amiază echipa de futsal Dunărea Călăraşi s-a reunit în Sala Polivalentă Ion C. Neagu pentru reluarea pregătirilor pentru partea a doua a stagiunii 2017 – 2018. Au lipsit de la prima şedinţă de antrenamente Ionuţ Movileanu şi Stefan Krstic, ambii accidentaţi şi Predrag Jovanovici care se va alătura lotului condus de Marian Şotârcă (principal) şi George Tomescu (secund) în cursul săptămânii viitoare.

Nu vor mai juca pentru Dunărea Nenad Rancic, Alexandar Spetic şi Constantin Ion Dumitru care şi-au reziliat de comun acord contractele cu gruparea din B-dul Republicii, 39.

Locul acestora până la sosirea altor jucători cu experienţă va fi luat de 3 componenţi ai echipei de tineret Dunărea U19.

Primul joc oficial din acest an ar putea avea loc între 17 şi 20 februarie când vor avea loc partidele din cadrul optimilor de finală ale Cupei României. Tragerea la sorţi va avea loc în perioada imedia următoare.

În cele 4 etape ale minireturului care va debuta pe 25 februarie, Dunărea se va duela rând pe rând cu United Galaţi (acasă), CSM Politehnica Iaşi (în deplasare), Muncitorul Reşiţa (deplasare9 şi FK Odorheiu Secuiesc (acasă). Dacă se va clasa la finele sezonului regular pe unul din locurile 1-6, Dunărea se va califica în play – off. În caz contrar va prinde play – out-ul.

În acest moment, după 14 etape disputate, Dunărea ocupă locul 5 cu 20 de puncte având 6 puncte mai mult decât principalele sale urmăritoare Imperial WET Miercurea Ciuc (locul 6) şi CSM Politehnica Iaşi (locul 7), fiecare cu câte 14 puncte în cont.

Clasamentul ligii I este condus de campioana Autobergamo Deva, cu 36 de puncte.

Dunărea / Conferinţă de presă, la sediul Consiliului Judeţean

Miercuri, 17 ianuarie, începând cu ora 14.00, preşedintele AFC Dunărea 2005 Călăraşi, Florin Brişan şi antrenorul, Dan Alexa, vor  susţine o conferinţă de presă la sediul Consiliului Judeţean la care vor mai fi prezenţi preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă şi primarul municipiului Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin.

Cu acest prilej vor fi prezentate şi „noutăţile” Dunării pentru mini – returul campionatului ligii a 2-a care va debuta pe 24 februarie.

Potrivit programului stabilit de stafful tehnic, Dunărea va disputa joi, 18 ianuarie, la Călăraşi, prima partidă de verificare a anului. De la ora 11.00, „galben – albaştrii” se vor duela cu Mostiştea Ulmu, ocupanta locului 4 în topul judeţean.

În perioada 24 ianuarie – 5 februarie, Dunărea va efectua un stagiu de pregătire în Turcia, la Antalya, unde va disputa şi 4 jocuri amicale.

Până la startul mini – returului, Dunărea va mai juca cu CSM Olteniţa (acasă, pe 10 februarie) şi Dacia Unirea Brăila (în deplasare, pe 17 februarie)

Dunărea / WonderKid-ul Croaţiei, la Călăraşi!

D. Spehar 1

A venit în România la începutul anului 2017 semnând pe 9 februarie un contract cu gruparea de pe Someş CFR Cluj. Dino Spehar (foto sus) s-a antrenat pe Someş însă n-a prins în partea a doua a sezonului 2016 – 2017 nici un meci sub tricoul feroviarilor. În vară, croatul s-a transferat la Concordia Chiajna urmându-l pe cel care l-a adus la Cluj, Vasile Miriuţă. Pentru Concordia, Dino a jucat în toamna anului trecut doar 3 partide bifând 125 de minute. În toate a fost titular, însă n-a terminat nici unul în teren. Împrumutul său la Chiajna a expirat la finalul anului trecut. Pentru 6 luni, Dino Spehar va juca la Călăraşi şi speră să ajute Dunărea să promoveze, în premieră, în liga I. Dacă va da satisfacţii şi echipa juca din vară alături de FCSB, CFR Cluj, Dinamo ori Craiova, Spehar va rămâne la Călăraşi.

 

D. Spehar 2

 

Dar cine este Dino Spehar? S-a născut pe 8 februarie 1994 la Osijek şi este fiul fostului internaţional, Robert Spehar (47 de ani / foto jos cu familia(), fost campion şi golgeter al Belgiei în 1996 cu FC Bruges dar şi component al echipelor Osijek, AS Monaco, Verona, Sporting Lisabona, Galatasaray, Standard Liege şi Omonia Nicosia.

La 16 ani, „WonderKid”, Dino Spehar, a intrat în atenţia granzilor Manchester United şi Bayern Munchen, celebrul sir Alex Fergusson fiind la un pas de a-l aduce pe Old Trafford. Tranzacţia nu s-a mai perfectat din raţiuni financiare. Fost component al naţionalelor de juniori Croaţia U14, U16, U17, U18 şi U19, Dino Spehar are 66 de jocuri în prima ligă croată, marcând 6 goluri. În ţara sa natală a evoluat la Osijek (tătal său era managerul clubului!), Dinamo Zagreb (2011-2013), Lokomotiva Zagreb (2013-2014), NK Istra 1961 (2014 – 2015) şi RNK Split (2015 – 2017). Mijlocaş, uneori fiind utilizat şi ca al doilea vârf, Dino Spehar loveşte bine cu ambele picioare iar una din calităţile sale de bază este viteza.

 

Meciuri jucate în România / Liga I, Ediţia 2017 – 2018

9 august: Astra – Concordia 1-0. Titular, a evoluat 45 de minute.

12 august: Concordia – Juventus 1-1. Titular, a jucat 45 de minute.

25 octombrie: Concordia – Astra 0-3. Titular, a evoluat 25 de minute.

Liga a 2-a / Mendy speră să scape de ASA până la plecarea Dunării în cantonamentul din Antalya

Gaston Mendy

Aflat pe lista de achizţii a lui Dan Alexa, fundaşul stânga, Mendy Gaston (foto sus) caute să scape cât mai repede de ASA Tg. Mureş, club la care s-a transferat în vara anului 2016. Senegalezul de 32 de ani sper să devină cât mai repede jucător liber şi să alăture lotului Dunării până la plecarea în cantonamentul din Antalya, programat în perioada 24 ianuarie – 5 februarie. În acest sens, Mendy s-a adresat deja Camerei Naţionale de Soluţionare a Litigiilor, pe rolul căreia „a fost înregistrată cererea de chemare în judecată având ca obiect constatare încetare raporturi contractuale cu AFC ASA 2013 Tg. Mureş, pentru justă cauză, cu termen de judecată la data de 23 ianuarie. El speră totuşi să-şi rezolve disensiunile contractuale mai devreme având nevoie doar de semnătura reprezentantului lichidatorului judiciar RTZ& Partners SPRL Fil. Bistriţa.

Născut în Senegal la Dakar, Mendy a venit în România în 2007, evoluând de atunci şi până acum la Farul Constanţa, U Cluj, Petrolul Ploieşti, Rapid Bucureşti şi ASA Tg. Mureş.

În prima parte a sezonului 2016 – 2017, Mendy a lucrat cu Dan Alexa la Tg. Mureş, în liga I.

Free Joomla templates by Ltheme