Liga a 2-a / Azi începe etapa a 30-a. Dunărea va juca sâmbătă!

Vineri debutează etapa a 30-a a ligii a 2-a fiind programate după-amiază două partide, ambele de la ora 17.00.

La Timişoara, Ripensia, locul 10 se va duela cu ocupanta locului secund, Hermannstadt, partida fiind arbitrată de Marian Barbu (Făgăraş). Brăila va găzdui meciul dintre Dacia şi Academica Clinceni „dreptatea” fiind împărţită de vâlceanul, Cătălin Buşi.

Sâmbătă, 21 aprilie sunt programate alte 5 partide. De la ora 11.00, la Uricani, Dunărea va întâlni pe Ştiinţa Miroslava.

Etapa se încheie duminică la Snagov, odată cu partida Sportul – Chindia, programată de la ora 15.00.

 

Etapa a 30-a

Vineri, 20 aprilie

17.00 Ripensia – Hermannstadt

17.00 Dacia Brăila – Academica Clinceni

 

Sâmbătă, 21 aprilie

11.00 Pandurii Tg. Jiu – UTA Arad

11.00 Luceafărul Oradea – CS Baloteşti

11.00 Foresta Suceava – CS Afumaţi

11.00 Ştiinţa Miroslava – Dunărea Călăraşi

12.00 FC Argeş – Metaloglobus

 

Duminică, 22 aprilie

15.00 Sportul Snagov – Chindia Târgovişte

ASA Tg. Mureş – CS Mioveni 0-3

ASU Poli – Olimpia Satu Mare 3-0

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi     29   22   5    2    59-19   71

2. AFC Hermannstadt   29   20   8    1    49-11   68

3. Chindia Târgovişte   29   17   7    5    59-22   58

4. FC Argeş                29   15   7    7    45-27   52

5. Academica Clinceni  29   14   8    7    49-37   50

6. CS Afumaţi             29   14   7    8    38-24   49

7. ASU Poli Timişoara  29   13   5   11    41-34   44

8. Sportul Snagov        29   11  7   11    32-27   40

9. CS Mioveni              29  10   8   11    41-37   38

10. Ripensia Timişoara 29    9   9   11    57-44   36

11. UTA Arad              29    8   10  11    38-40   34

12. Luceafărul Oradea  29    9   7   13    43-49   34

13. CS Baloteşti          29    9   7   13    39-54   34

14. Metaloglobus         29    9   6   14    28-39   33

15. ASA Tg. Mures       29    9   4   16    38-61    31

16. Dacia Brăila           29    7   7   15    53-56   28

17. Pandurii Tg. Jiu      29    6 10   13    36-48    28

18. Ştiinţa Miroslava    29    7   7   15    32-56    28

19. Foresta Suceava     29    8   3   18    25-73   27

20. Olimpia Satu Mare  29    6   2   21    19-63   -42

ASA Tg. Mureş şi Olimpia Satu Mare s-au retras din competiţie.

Liga a 2-a / Kerezsy (Ştiinţa): Va fi foarte greu, dar dacă băieţii se vor autodepăşi, putem spera la un punct

Sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 11.00, micuţa arena din Uricani va găzdui partida dintre Ştiinţa Miroslava şi Dunărea Călăraşi din cadrul etapei a 30-a a ligii a 2-a.

 

Diferenţa dintre cele două combatante este evidentă. Dacă Dunărea e pe primul loc cu 71 de puncte, Ştiinţa ocupă locul 18 strângând până acum doar 28 de puncte. Antrenorul Ieşenilor, Adrian Kerezsy, fostul secund al lui Flavius Stoican la CSM Poli Iaşi admite că meciul e destul de dificil însă cu toate acestea speră ca elevii săi să se autodepăşească şi să obţină măcar un punct. “Întâlnim liderul campionatului, cea mai bună echipă din Liga a 2-a, dar în situaţia în care ne aflăm, avem nevoie ca de aer de un rezultat bun. Vom încerca să facem un joc cât mai bun, să ne autodepăşim şi sper să reuşim punct sau puncte. Va fi foarte greu, dar dacă băieţii se vor autodepăşi, putem spera la un punct. Important este să nu pierdem acest joc. Le-am spus şi jucătorilor în vestiar faptul că îmi doresc să fim prima echipă care învinge liderul după 26 de etape. În fotbal s-au mai văzut surprize, putem reuşi şi noi acest lucru”, a declarat antrenorul Adrian Kerezsy, citat de www.liga2.ro.

În tur, Dunărea a câştigat clar cu 6-0, rezultat care l-a pus pe liber pe antrenorul Cristian Ungureanu. De atunci şi până acum, cu excepţia etapelor 21 şi 22, Ştiinţa este pregătită de Adrian Kerezsy, el debutând cu o victorie, 2-1, acasă cu Olimpia Satu Mare (et. 12)

Ăn acest sezon, Ştiinţa a disputat 14 jocuri pe teren propriu şi 15, în deplasare. A obţinut 7 victorii (4, acasă şi 3, în deplasare), 7 egaluri (4, acasă şi 3, în deplasare) şi 15 înfrângeri (6, acasă şi 9, în deplasare). A marcat 32 de goluri (20, acasă şi 12, în deplasare), primind în schimb 56 de goluri (27, acasă şi 29, în deplasare). Din cele 28 de puncte, 16 au fost câştigate pe teren propriu.

În acest retu, Ştiinţa s-a ales cu 3 victorii, tot atâtea remize şi 4, eşecuri. A înscris 13 goluri, încasând, 11.

În ultima etapă, Ştiinţa a remizat, 1-1, în deplasare cu CS Afumaţi, ratând şi două penalty-uri.

Golgeterii echipei sunt Alexandru Marin, cu 9 goluri, Valentin Buhăcianu, 5 goluri, Alexandru Taciuc, 4 goluri şi Alexandru Izmană, cu 3 goluri.

Dunărea care a bifat vinerea trecută a 26-a partidă consecutivă fără înfrângere câştigând cu 2-0 duelul de acasă cu ASU Poli Timişoara merge la Uricani cu gândul de a obţine toate cele 3 puncte.

Miercurea viitoare, echipa noastră va juca la Călăraşi cu ultima clasată, Foresta Suceava.

Până la finalul sezonului mai sunt 9 etape însă Dunărea va mai disputa doar 8 partide.

În clasament, „galben – albaştrii” sunt urmaţi la 3 puncte distanţă de Hermannstadt (68 de puncte) şi la 13 de Chindia Târgovişte, echipă aflată pe 3, poziţie participantă la barajul de promovare în L1.

 

18. Ştiinţa Miroslava   29   7   7   15   32-56   28

 

Acasă:         14   4   4   6   20-27   16

Deplasare:   15   3   3   9   12-29   12p

 

Tur:     19   4   4   11   19-45   16p

Retur:  10   3   3    4    13-11   12p

 

TUR

Acasă:           9   2   3   4   12-21   9

Deplasare:    10   2   1   7     7-24   7

 

RETUR

Acasă:        5   2   1   2   8-6   7

Deplasare:  5   1   2   2   5-5   5

Futsal / Play-Off / Meci 2: FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea, sâmbătă, 21 aprilie, ora 18.30

Dunărea va disputa sâmbătă, 21 aprilie cel de-al doilea joc din play-off-ul ligii I la futsal. De la ora 18.30 de minute, Şoty&Co vor întâlni în deplasare pe FK Odorheiu Secuiesc.

De-a lungul timpului, cele două viitoare adversare s-au întâlnit de 13 ori, bilanţul fiind favorabil harghitenilor. FK Odorheiu Secuiesc a obţinut 9 victorii (7, în cadrul sezonului regular şi 2, în play – off), Dunărea a bifat 3 victorii (două  în cadrul sezonului regular şi alta în play – off), un joc încheindu-se la egalitate. 54 de goluri au marcat harghitenii şi 42, „galben – albaştrii”.

Ultima confruntare s-a desfăşurat la Călăraşi pe 6 aprilie în cadrul ultimei etape a sezonului regulat, Dunărea câştigând cu 9-4.

În primul joc din play-off, desfăşurat sâmbăta trecută la Călăraşi, Dunărea a cedat cu 2-4 în faţa gălăţenilor de la CS United.

Potrivit programulului „galben – albaştrii” vor mai juca pe 29 aprilie la Galaţi (returul cu United) şi pe 2 mai, la Călăraşi, returul cu FK Odorheiu Secuiesc.

 

FK Odorheiu Secuiesc vs. Dunărea / Confruntări all – time

 

Ediţia 2017 – 2018

Et. 18 / 06.04.2018: Dunărea – FK 9-4

Et. 9 / 04.11.2017: FK – Dunărea 9-3

 

Ediţia 2016 – 2017

Et. 16 / 23.01.2017: Dunărea – FK 1-5

Et. 5 / 03.10.2016: FK – Dunărea 5-2

 

Ediţia 2015 – 2016

Et. 15 / 24.01.2016: FK – Dunărea 5-3

Et. 2 / 08.09.2015: Dunărea – FK 2-3

 

Ediţia 2014 – 2015

Et. 22 / 29.03.2015: FK – Dunărea 4-3

Et. 11 / 17.11.2014: Dunărea – FK 6-2

Play-off

27.04.2015: Dunărea – FK 3-0

03.05.2015: FK – Dunărea 4-2

05.05.2015: FK – Dunărea 4-3 (d.prel.)

 

Ediţia 2013 – 2014

Et. 18 06.03.2014: Dunărea – FK 3-3

Et. 7 29.10.2013: FK – Dunărea 6-2

Liga a 4-a / Etapa a 18-a / Venus, scor de maidan cu Zarea Cuza Vodă!

Fără o serie de titulari, Mostiştea Ulmu a fost învinsă fără drept de apel la Roseţi. Dunărea Ciocăneşti a obţinut toate cele 32 puncte la Mănăstirea

Miercuri după-amiază au avut loc partidele din cadrul etapei a 18-a, amânată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Aureolată după victoria obţinută sâmbătă la Ciocăneşti în faţa principalei sale contracandidate, Dunărea (scor 2-3), Venus a făcut instrucţie cu Zarea Cuza Vodă pe care a învins-o cu 14-1! Scor de maidan obţinut totuşi în faţa unui adversar nu neapărat şi facil! Venus a ajuns la cota 91 şi are toate şansele după partida de sâmbătă, de acasă, cu Partizan Crivăţ să ajungă la 100 de goluri marcate.

Dunărea Ciocăneşti şi-a respectat bazonul obţinând toate cele 3 puncte puse la bătaie la Mănăstirea. Echipa pregătită de Cornel Ţicu a câştigat cu 3-1 şi rămâne în plasa liderului, la 4 puncte distanţă.

Mostiştea Ulmu începe să devină o umbră. După ce a remizat acasă cu Dunărea Grădiştea 80-0), Mostiştea a cedat cu 4-1 la Roseţi. Potrivit unor surse, echipa din Ulmu e tot mai decisă să o ia la vale, inclusiv pe frontul de Cupă.

Meci strâns la Grădiştea, Dunărea câştigând până la urmă cu 5-4 duelul de acasă cu Viitorul Curcani.

Lanterna roşie, Progresul Fundulea „şi-a revenit” subit câştigând acasă duelul cu Victoria Lehliu, scor 4-1. În schimb, la Dragalina, Unirea nu s-a putut desprinde în faţa celor de la Partizan, partida încheindu-se nedecis, 2-1. Etapa a 22-a e programată sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 17.00.

 

Etapa a 18-a / Rezultate

Progresul Fundulea – Victoria Lehliu 4-1 (juniori 2-6)

Spicul Vîlcelele – Tricolorul Jegălia 1-8 (juniori 1-3)

Unirea Dragalina – Partizan Crivăţ 2-2 (juniori 3-0 N)

Unirea Mănăstirea – Dunărea Ciocăneşti 1-3 (juniori 0-1)

ACS Roseţi – Mostiştea Ulmu 4-1 (juniori 15-1)

Steaua Radovanu – Victoria Chirnogi 1-4 (juniori 0-6)

Venus Independenţa – Zarea Cuza Vodă 14-1 (juniori 4-1)

Dunărea Grădiştea – Viitorul Curcani 5-4 (juniori 13-1)

 

Clasament

1. Venus Independenţa 21   19   2    0   91-20   59

2. Dunărea Ciocăneşti   21   18   1    2   73-25   55

3. Mostiştea Ulmu        21   14   3    4   82-23   45

4. Unirea Mănăstirea     21   13   2    6   64-36   41

5. Victoria Chirnogi       21   13   2    6   56-32   41

6. ACS Roseţi               21    9   4    8   52-51   31

7. Tricolorul Jegălia       21    9   2  10   44-41   29

8. Spicul Vîlcelele          21    9   1  11   56-61   28

9. Zarea Cuza Vodă       21    8   3  10   39-56   27

10. Dunărea Grădiştea   21    7   5    9   46-53   26

11. Steaua Radovanu     21    7   3   11  34-47   24

12. Victoria Lehliu         21    7   2   12   61-58   23

13. Partizan Crivăţ        21    5   2   14   39-78   17

14. Viitorul Curcani        21    4   2   15   33-81  14

15. Unirea Dragalina      21    4   2   15   26-90  14

16. Progresul Fundulea   21    3   2   16   27-71  11

 

Etapa a 22-a / Sâmbătă, 21 aprilie, ora 17.00

Progresul Fundulea – Unirea Dragalina

Unirea Mănăstirea – Spicul Vîlcelele

ACS Roseţi – Victoria Lehliu

Steaua Radovanu – Tricolorul Jegălia

Venus Independenţa – Partizan Crivăţ

Dunărea Grădiştea – Dunărea Ciocăneşti

Viitorul Curcani – Mostiştea Ulmu

Zarea Cuza Vodă – Victoria Chirnogi

Liga a 4-a / Puştii din Curcani, tăvăliţi la Chirnogi!

Dacă la seniori o mai scaldă, la juniori, Viitorul Curcani s-a transformat pur şi simplu în sac de box. Sâmbăta trecută la Chirnogi, puştii din Curcani au încasat o bătaie „soră cu moarte” fiind învinşi de juniorii Victoriei cu 27-1! Este cea mai mare diferenţă de goluri înregistrată în acest sezon în dreptul Viitorului Curcani care a mai fost călcată în picioare la Independenţa (Venus a câştigat în et.2 cu 25-0) şi la Cuza Vodă (Zarea s-a impus în et.4 cu 21-0). Rezultate care ar fi trebuit demult să-i pună pe gânduri pe cei din Curcani cărora, de bună seamă, nu le-a crăpat obrazul nici acum după iureşul de la Chirnogi! N-ai cum să te prezinţi într-o competiţie încasând un gol la 3 minute şi un pic!

În acest sezon, după 20 de etape Viitorul se află bineînţeles pe ultimul loc cu o linie de clasament jenantă până şi pentru „afonii” în fotbal: 3 victorii (deci se poate!) din care două acasă (etapele 1 şi 3 cu Steaua Radovanu, 8-2, respectiv cu Dunărea Grădiştea, scor 1-0) şi una afară (et. 16, cu Steaua, scor 1-3), nici un egal şi 17 înfrângeri. Golaverajul face toţi banii: 27-175! Asta denotă preocupare zero din partea celor care drămuiesc fotbalul de acolo precum şi multă nepăsare inclusive din partea finanţatorului principal, adică Primăria Curcani.

Dacă prezentul arată ca naiba, cum să arate şi viitorul?

 

Rezultate jenante obţinute de juniorii Viitorul Curcani în acest campionat

Et. 2 Venus Independenţa – Viitorul 25-0

Et. 4 Zarea Cuza Vodă – Viitorul      21-0

Et. 8 Viitorul – Dunărea Ciocăneşti    2-10

Et. 9 Partizan Crivăţ – Viitorul         11-2

Et. 15 ACS Roseţi – Viitorul            13-0

Et. 21 Victoria Chirnogi – Viitorul     27-1

Free Joomla templates by Ltheme