M. Şotârcă: Luăm, în foarte serios, meciul de la Cluj!
Featured

M. Şotârcă: Luăm, în foarte serios, meciul de la Cluj!

În runda a 14-a a sezonului regular, Dunărea Călăraşi va juca în deplasare cu CFF Cluj, echipă aflată pe ultimul loc în clasament cu nici un punct în cont. Meciul pare destul de uşor pentru „galben – albaştri” însă antrenorul Marian Şotârcă spune că elevii săi vor trata partida cu foarte multă seriozitate. „Să spunem că avem o săptămână mai lejeră. Întâlnim o echipă din subsolul clasamentului însă vă asigur că vom trata foarte serios această dispută” a declarat Şoty.

În tur la Călăraşi, pe 13 octombrie, Dunărea a făcut spectacol câştigând clar cu 20-1!

Partida CFF Cluj - Futsal Club Dunărea Călăraşi va avea loc duminică, 27 ianuarie, începând cu ora 15.00, în Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj - Napoca.

Dunărea va disputa azi ultimul amical din Turcia
Featured

Dunărea va disputa azi ultimul amical din Turcia

Dunărea Călăraşi va disputa astăzi ultima partidă de verificare din stagiul din Turcia. În această după amiază (ora locală 17.00), echipa antrenată de Dan Alexa va întâlni formaţia FK Zemun, locul 15 în clasamentul primei ligi a Serbiei. Fondată pe 20 octombrie 1946, FK Zemun este antrenată de Dejan Djurdjevic (51 de ani) care se află la cârma echipei din 15 noiembrie 2018. Potrivit www.transfermarkt.de, lotul este estimat la 6,6 milioane euro.

Până acum, Dunărea şi-a mai verificat potenţialul în 3 partide. A remizat, 1-1, cu KFC Uerdingen (L3 Germania), 0-0 cu Disogyori VTK (L1 Ungaria) şi a învins cu 1-0 pe Desna Chernihiv (L1 Ucraina).

Echipa va reveni acasă în cursul zilei de joi, 24 ianuarie urmând a disputa primul joc oficial pe 2 februarie la Călăraşi. Adversara sa va fi FCSB, confruntarea contând pentru etapa a 22-a a ligii I Betano.

M. Drăghiceanu va juca la Rapid!
Featured

M. Drăghiceanu va juca la Rapid!

Dunărea Călăraşi s-a despărţit în această pauză competiţională şi de mijlocaşul Marian Drăghiceanu. În vârstă de 19 ani, Drăghiceanu va evolua în următorii 2 ani şi jumătate la FC Rapid. “Sunt bucuros că am ajuns la Rapid, unde vreau să îmi fac treaba cât mai bine și să mulțumesc prin evoluțiile mele”, a spus tânărul mijlocaș pentru fcrapid.ro.

După ce anul trecut a pus umărul la promovarea Dunării în liga I (17 jocuri / 4 goluri marcate), în acest sezon, Drăghiceanu n-a evoluat decât în primele două jocuri în echipa antrenată de Dan Alexa. A fost titular în jocul de la Ovidiu cu FC Viitorul însă a fost înlocuit în minutul 60 de G. Simion iar în partida din etapa a 2-a cu CFR Cluj de la Călăraşi a intrat pe teren în minutul 59 substituindu-l pe Simion.

Drăghiceanu este cel de-al șaptelea transfer din această iarnă realizat de FC Rapid, ocupanta primului loc în topul Seriei a 2-a a ligii a 3-a, după Cătălin Oanea, Robert Băjan, Cătălin Hlistei, David Onyeanula, Alin Turbatu și Fabio Trip.

Futsal / M. Şotârcă: Mă bucur că am debutat în acest an cu o victorie!
Featured

Futsal / M. Şotârcă: Mă bucur că am debutat în acest an cu o victorie!

Futsal Club Dunărea Călăraşi a făcut spectacol sâmbătă seară în Polivalentă învingând formaţia ieşeană, Futsal Poli cu 7-0 (4-0), în meci contând pentru etapa a 13-a a sezonului regular. Antrenorul Marian Şotârcă s-a declarat mulţumit atât de rezultat cât şi de joc , în faţa unui adversar care şi-a vândut scump piele în tur. „E drept, în tur am obţinut o victorie chinuită. De data asta, am făcut un joc bun, nu am primit gol ceea ce e destul de important şi mă bucur că am debutat în acest an cu o victorie” a declarat pentru www.arenamedia.ro Şoty care a continuat: „În prima parte am jucat puţin timoraţi. Era normal. Le-am spus jucătorilor că e primul meci după o lungă perioadă de timp şi e posibil ca lucrurile să nu iasă foarte bine. Dar cred că în repriza secundă au trecut peste aceste emoţii inerente ale debutului. Am dominat jocul, am marcat alte 4 goluri, a fost ok.”

Dunărea continuă pe locul 5 în clasament totalizând după 13 runde scurse nu mai puţin de 24 de puncte. Duminica viitoare „galben – albaştrii” se vor deplasa în fieful lanternei roşii, CFF Clujana, singurta echipa care n-a obţinut nici un punct până acum. Partida este programată de la ora 15.00.

Liga I Betano / De marţi, 22 ianuarie, se pun în vânzare biletele la meciul Dunărea - FCSB
Featured

Liga I Betano / De marţi, 22 ianuarie, se pun în vânzare biletele la meciul Dunărea - FCSB

Începând de marți, 22 ianuarie, se pot achiziționa bilete la partida Dunărea-FCSB, din cadrul etapei a 22-a a ligii I Betano, programată sâmbătă, 2 februarie la Călărași, de la ora 14.00, după cum urmează:

Tribuna a 2-a: 40 LEI, sectoarele (13 și 14) și (23 și 24) - 35 LEI.

Tribuna I -30 LEI, sectoarele (35 și 46) - 25 LEI.

Peluze – 15 LEI

VIP – 100 LEI

Family 1+1 gratis – 15 LEI.

Biletele se pun în vânzare la casa de bilete a stadionului Municipal din Călărași după următorul program:

Luni-Vineri: 10.00-17.00

Sâmbătă: 10.00-13.00 și pe 2 februarie de la 10:00 până la ora meciului, 14.00.  

machetastadion

 

Free Joomla templates by Ltheme