Dunărea / Dan Alexa: Dacă vom juca la Mediaş cum am făcut-o cu Concordia, nu avem nicio şansă
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Dacă vom juca la Mediaş cum am făcut-o cu Concordia, nu avem nicio şansă

A fost o săptămână grea pentru „galben – albaştrii”, după înfrângerea suferită la Chiajna în partida cu ultima clasată, Concordia. Antrenorul Dan Alexa a avut o misiune extrem de dificilă, în sensul „remontării” elevilor săi înaintea meciului de la Mediaş cu Gaz Metan. “Dacă vom juca la Mediaş cum am făcut-o la Chiajna, nu avem nicio şansă. Dacă vom evolua cum am făcut-o 80 de minute cu Iaşiul, cu Botoşaniul, tot meciul şi aproape tot jocul cu Voluntariul, avem o şansă.” a spus Dan Alexa.

Partida Gaz Metan – Dunărea va avea loc duminică de la ora 18.00. În sezonul regulat, ambele întâlniri s-au încheiat cu acelaşi scor 0-0.

În acest moment, medieşenii se află pe primul loc cu 31 de puncte în vreme ce Dunărea e pe 7, loc retrogradabil, cu 16 puncte.

PLAY-OUT / Et. 8: Dunărea – Dinamo, sâmbătă, 4 mai, ora 18.00
Featured

PLAY-OUT / Et. 8: Dunărea – Dinamo, sâmbătă, 4 mai, ora 18.00

LPF a stabilit programul jocurilor din cadrul etapei a 8-a prima a returului play – out-ului ligii 1 Betano.

Dunărea va juca la Călăraşi împotriva echipei Dinamo Bucureşti, duelul fiind programat sâmbătă, 4 mai cu începere de la ora 18.00.

Runda va începe vineri, 3 mai la Chiajna de la ora 18.00 fiind programată partida Concordia – FC Botoşani şi se va încheia luni, 6 mai, la Giurgiu odată cu finalul partidei Astra – CFR Cluj, programată de la ora 21.00.

Etapa a 8-a

Vineri, 3 mai

Ora 18.00 Concordia Chiajna - FC Botoșani

Ora 21.00 Gaz Metan Mediaș - FC Hermannstadt

Sâmbătă, 4 mai

Ora 18.00 Dunărea Călărași - Dinamo București

Ora 21.00 FC Viitorul - Sepsi Sf. Gheorghe

Duminică, 5 mai

Ora 15.00 FC Voluntari - Politehnica Iași

Ora 21.00 U Craiova 1948 - FCSB

Luni, 6 mai

Ora 21.00 Astra Giurgiu - CFR Cluj

Partidele vor fi transmise în direct de LOOK SPORT / PLUS, DIGI SPORT și TELEKOM SPORT.

Liga a 4-a ACERBIS / Victoria, învinsă fără drept de apel la Curcani
Featured

Liga a 4-a ACERBIS / Victoria, învinsă fără drept de apel la Curcani

Viitorul Curcani s-a impus şi în „returul” cu Victoria Lehliu (în tur, scorul a fost 2-3). Gazdele au deschis scorul în minutul 14 prin Daniel Niţă, Florin Gheorghe majorându-l 6 minute mai târziu. Lehliu revine în joc reducând din diferenţă prin Bogdan Antonache în minutul 25.

Tabela „se inflamează” până la pauză, Viitorul izbutind alte dpuă goluri prin Ştefan Ţintă (35) şi Victor Stanciu (36).

După pauză, gazdele se dezlănţuie punctând în alte două rânduri prin Daniel Niţă (47) şi Teodor Ştefănescu (75). O victorie clară pentru Curcani care ocupă locul 12 cu 26 puncte şi se pregăteşte pentru deplasarea, de altfel extrem de dificilă, de la Chirnogi.

Victoria Lehliu rămâne pe 15 cu doar 20 de puncte iar sâmbătă se va duela acasă cu performera etapei,, Spicul Vâlcelele, echipă care a depăşit campioana en-titre, Venus, cu 2-1.

Viitorul Curcani – Victoria Lehliu 6-1

Au marcat: Daniel Niţă (14’, 47’), Florin Gheorghe (20’), Ştefan Ţintă (35), Victor Stanciu (36’), Teodor Ştefănescu (75’) / Bogdan Antonache (25’)

Viitorul: 1. Iulian Ghenea – 24. Marius Păun, 5. Nicuşor Romanescu, 26. Ştefan Ţintă, 10. Daniel Niţă, 40. Daniel Deacu (14. Teodor Ştrefănescu, 46’), 11. Adrian Gruia, 12. Victor Stanciu, 17. Florin Gheorghe (9. Ionuţ Vasile, 46”), 6. Emilian Constantinescu, 13. Adrian Prunaru. Rezerve: 25. Ionuţ Dragoman, 2. Andrei Ion

Antrenor: Nicuşor Zamfir

Victoria: 1. Robert Bratu – 16. Alexandru Stan, 3. Gigel Nae, 7. Marius Costache, 18. Gabriel Pantilimon, 12. Dorin Lemnaru (4. Ionuţ Rad, 46’), 6. Flrin Brebu, 14. Ionuţ Imbrea, 9. George Panaete, 10. Bogdan Antonache, 19. Felix Vernescu (2. Andrei Dan, 46’). Rezerve: 13. Andrei Ivan, 5. Mihăiţă Greceanu.

Antrenor: Noni Milea

Au arbitrat: Alin Ursu – Laurenţiu Baicu, Petronel Nicu.

Observator: Alexandru Ionel

Cartonaşe galbene: - / I. Rad (73), A. Dan (73), R. Bratu (73)

Liga a 4-a ACERBIS / Remiza de la Dragalina
Featured

Liga a 4-a ACERBIS / Remiza de la Dragalina

ACS Roseţi şi-a dorit victoria la Dragalina însă până la urmă a fost nevoită să se mulţumească şi cu o remiză. Cosmin Badea a marcat pentru oaspeţi în minutul 12 care s-au vâzut egalaţi în minutul 65 după reuşita lui Alex Simion. Rezultatul, 1-1, s-a menţinut până la capăt. În minutul 75, centralul Cristi Zardova a fost nevoit să-l elimine pe secundul oaspeţilor, Gheorghe Ioniţă pentru proteste prelungite.

Cu 33 de pucte în cont, ACS Roseţi va juca sâmbătă acasă cu ultima clasată Victoria Dragoş Vodă.

Unirea, formaţie care ocupă locul 13 cu 25 de puncte (23 de partide jucate) se va deplasa la Fundulea pentru meciul cu Progresul

 

Unirea Dragalina – ACS Roseţi 1-1

Au marcat:  Alex Simion (65’) / Cosmin Badea (12’)

Unirea: 1. Gabriel Anghel – 16. George Toma, 3. Nicolae Badea, 7. Vasile Neagu (15. Cornel Ţaporea, 64’ – 2. Dorinel Tudor, 90+2’), 6. Robert Iordache, 14. Alex Simion, 11. Gheorghe Niţu, 4. Ştefan Simion (5. Marius Lucan, 75’), 9. Dănuţ Simion, 8. Petruş Dimncea (18. Mădălin Nasture, 72’), 10. Marian Vasilescu. Rezerve: 13. Nicolae Stanciu, 19 Cătălin Nasture.

Antrenor: Marius Lucan

ACS Roseţi: 12. Mihai Bulgaru – 14. Marius Simion, 17. Ionuţ Crăciun (13. Aurelian Florea, 65’), 15. Cezar Lazăr, 2. Cosmin Badea, 7. Marius Ţeicu, 11. Alin Nicolescu (24. Cristian Bărăscu, 75’), 9. Valentin Tudose (6. Ionel Bodeanu, 81’), 18. Daniel Ştefan, 26. Florentin Cotitu, 5. Daniel Chiriţă (10. Florin Perlea, 54’). Rezerve: 1. Marian Mănuş, 16. Vasilică Alexandru.

Antrenor: Cristian Cinaru

Au arbitrat: Cristian Zardova – Ionel Duţă, Ionuţ Jecu.

Observator: Iulian Bobeică.

Cartonaşe galbene: M. Vasilescu (58), A. Simion (85), Gh. Niţu (87), M. Nasture (90+1) / A. Nicolescu (9)

Liga a 4-a ACERBIS / Victoria, făcută praf la Crivăţ!
Featured

Liga a 4-a ACERBIS / Victoria, făcută praf la Crivăţ!

Puţină lume şi-a imaginat finalul partidei de la Crivăţ. Partizan a pornit ca din puşcă marcând în 32 de minute nu mai puţin de 4 goluri. Au înscris în ordine Păun (7), L. Marin (27 şi 32) şi A. Zaharia (29), ultimul fiind şi eliminat în partea a doua din cauza unui fault grosolan. Chirnogenii au căpătat grai abia după eliminarea lui Zaharia, marcând golul de onoare în minutul 65 prin L. Pintea.

Partizan e pe 5 cu 42 de puncte (24 de jocuri) iar sâmbătă va sta întrucât Zarea, adversara sa, s-a retras în iarnă din competiţie. Victoria, locul 7 cu 38 de puncte din 24 de partide disputate, va reveni acasă pentru confruntarea cu Viitorul Curcani.

 

Partizan Crivăţ – Victoria Chirnogi 4-1

Au marcat: Ionel Păun (7’), Liviu Marin (27’, 32), Andrei Zaharia (29’) / Lucian Pintea (65’)

Partizan: 27. Ionuţ Sotir – 25. Alexandru Lungu (7. Marius Dragu, 71’), 6. Aurel Dumitrache, 21. George Nedelcu, 4. Florin Bănilă, 9. Liviu Marin, 10. Ionel Păun, 20. Tudose Iordan, 22. Albert Ungureanu 88. Andrei Zaharia, 19’), 11. Robert Stoican, 1. Marius Selea. Rezerve: 23. Cristian Stoica, 14. Ionuţ Constantin, 30. Adrian Volintiru.

Antrenor: Tudorel Stanciu

Victoria: 1. Andrei Popescu – 16. Andrei Chiriţă, 17. Eugen Vlaicu, 4. Flavius Chirică, 3. Costin Coman, 8. Alexandru Dragomir, 20. Cristian Dinu, 11. Daniel Chirilă, 9. Lucian Pintea, 7. Marian Manea (5. George Niţă, 56’), 10. Andrei Anghel. Rezerve: 12. Cătălin Mitică, 2. Cosmin Stanciu.

Antrenor: Gheorghe Ioniţă

Au arbitrat: Liviu Mitea – Alexandru Popa, Florinel Dinu.

Observator: Ion Crăciun

Cartonaşe galbene: I. Tudose (179, R. Stoican (44) / M. Manea (26), C. Coman (26), L. Pintea (79)

Cartonaşe roşii: A. Zaharia (67)

Free Joomla templates by Ltheme