Agricola Borcea își va afla marți adversara din play-off-ul Cupei. În competiție intră și 8 echipe din Superliga!
Featured

Agricola Borcea își va afla marți adversara din play-off-ul Cupei. În competiție intră și 8 echipe din Superliga!

Agricola Borcea își va afla marți, 20 august, de la ora 13.00, adversara din play-off-ul Cupei României, ediția 2024-2025, fază în care s-a calificat după ce în turul precedent a învins-o acasă pe Dunărea Călărași cu 6-4 (1-1, 5-3, pen.). Printre adversare figurează și 8 echipe din Superliga, cele mai "sonore" nume fiind Dinamo București, Universitatea Cluj, Hermannstadt, Petrolul și FC Botoșani.

Evenimentul va putea fi urmărit în direct pe paginile Facebook Cupa României Betano și YouTube FRF TV.

Formatul Cupei României Betano prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior şi 8 echipe din Liga 1. Cele opt echipe din primul eşalon sunt cele patru echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în Liga 1 şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.

Jocurile din cadrul play-off-ului Cupei României se stabilesc prin tragere la sorți, echipele participante fiind repartizate astfel:

URNA A: echipele din Liga 1

FC Hermannstadt, Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, Poli Iași, Dinamo București, FC Botoșani, Unirea Slobozia, Gloria Buzău.

URNA B: celelalte echipe care s-au calificat în faza play-off-ului

Minaur Baia Mare, Sănătatea Servicii Publice, Unirea Ungheni, CSM Unirea Alba Iulia, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, FC Bihor Oradea, CSC Dumbrăviţa, ACSM Reşiţa, AFC Câmpulung – Muscel 2022, SCM Râmnicu Vâlcea, FCU 1948 Craiova, CSM Slatina, CSM Alexandria, Concordia Chiajna, SC Popeşti-Leordeni, FC Voluntari, CS Afumaţi, FC Agricola Borcea, Metalul Buzău, Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Paşcani, FC Argeş, CSM Focşani. Viitorul Pandurii Târgu Jiu și Corvinul Hunedoara vor juca pentru ultimul loc din play-off, miercuri, 21 august, de la ora 17:30.

Se grupează echipele din urna A cu echipe din urna B (8 jocuri) şi, în continuare, cele 16 echipe rămase în urna B se grupează între ele (8 jocuri).

Regimul suspendărilor care se aplică în Cupa României sunt cele stabilite prin decizia de Comitet Executiv din data de 1 octombrie 2020. Executarea suspendării pentru cartonaşele roşii primite de jucători / antrenori în jocurile Cupei României, indiferent de faza a competiţiei se face în primul joc oficial disputat de oricare dintre echipele clubului, indiferent de competiţie.

În ceea ce priveşte regimul de vârstă se vor folosi regulile stabilite prin decizia Comitetului de Urgenţă al FRF din data de 9 august 2023.

Ca urmare a intrării în faza play-off-ului, în ceea ce priveşte cheltuielile de organizare, se vor aplica noile prevederi ale art. 30, alin. 4.19 din ROAF, aşa cum au fost modificate şi aprobate în Comitetul Executiv al FRF din 24 aprilie 2024.

În caz de litigiu, competenţa soluţionării aparţine Comisiei de Disciplină şi Etică a FRF.

În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.

Partidele se vor desfăşura în conformitate cu prevederile articolului 30 din ROAF, “Organizarea şi programarea Cupei României”. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Jocurile din cadrul play-off-ului Cupei României vor avea loc în ziua de 28 august cu începere de la ora 17:30, cu exceptia jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior pe site-ul FRF.

Tragerea la sorți pentru țintarul Ligii 3, ediția 2024-2025, programată marți, 20 august
Featured

Tragerea la sorți pentru țintarul Ligii 3, ediția 2024-2025, programată marți, 20 august

Marți, 20 august, de la ora 11:00, Casa Fotbalului va găzdui tragerea la sorți pentru stabilirea țintarului Ligii 3, sezonul 2024-2025. Tragerea la sorți va putea fi urmărită în direct pe paginile Facebook FRF și YouTube FRF TV.

Programul va fi stabilit pe baza Tabelei Berger pentru cele 10 echipe din fiecare serie, fiecărei formații fiindu-i alocat numărul corespunzător prin tragere la sorți.

Ca în sezonul precedent, Liga 3 va fi formată dintr-un sezon regular, tur-retur, de 18 etape, urmat de un play-off între primele 4 clasate, respectiv play-out între celelalte 6 echipe.

Play-off-ul se va juca în format tur-retur-tur, 9 etape, iar play-out-ul în format tur-retur, 10 etape.

Ultima fază a competiției, în care vor evolua echipele clasate pe primele două locuri în play-off-ul fiecărei serii, va consta în două runde de baraj. 10 dueluri în dublă manșă, urmate de runda finală, tot în dublă manșă, la finalul căreia vom cunoaște cele 5 echipe promovate în sezonul 2025-2026 al Ligii 2.

Procedura de stabilire a programului de disputare a sezonului 2024-2025 se va face pe baza Tabelei Berger pentru 10 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.

Se numerotează bilele de la 1 la 10 și se introduc în două urne separate:

Urna A (acasă) – roșu – bilele cu numerele 1, 2, 3, 4, 5

Urna B (deplasare) – albastru – bilele cu numerele 6, 7, 8, 9, 10

În conformitate cu articolul 10, alineat 4 din ROAF, care spune că “în cazul în care mai multe cluburi au sediul social în aceeași localitate, se va întocmi programul în aşa fel încât echipele cluburilor respective să joace alternativ pe teren propriu, pentru ca în aceste localităţi să fie asigurat un program competiţional echilibrat”, în aceste situaţii se va folosi următoarea schemă numerică, în care unui număr din urna A îi corespunde un număr din urna B, astfel încât programul celor două echipe să nu se suprapună:

1-6

2-7

3-8

4-9

5-10

După încheierea acestei etape a ţintarului, vor urma la rând echipele care au depus cerere pentru a evolua în deplasare sau acasă în prima etapă. Acestea vor extrage o bilă dintre cele rămase în urna A sau B în funcţie de opţiunea exprimată. Dacă numărul extras a fost deja alocat uneia dintre echipele din perechile cu sediul social în aceeaşi localitate, se va extrage o nouă bilă.

După tragerea la sorţi a numărului din Tabela Berger pentru echipele cu solicitări pentru deplasare sau acasă, se vor amesteca apoi toate bilele rămase într-o singură urnă și se vor face extrageri întâi pentru echipele nou-promovate care au mai rămas fără număr, iar apoi se vor face extrageri pentru restul echipelor în ordinea clasamentului campionatului precedent.

Dacă numărul extras a fost deja alocat uneia dintre echipele din perechile cu sediul social în aceeaşi localitate, se va extrage o nouă bilă.

Echipele sunt apoi înscrise în tabelul cu etapele de campionat.

Ediția 2024-2025 a Ligii 3 va debuta pe data de 31 august 2024.

 

În noul sezon al L3 vor evolua 4 echipe călărășene, toate repartizate în Seria 3, așa cum s-a întâmplat și în ediția precedentă. E vorba de Dunărea Călărași, Agricola Borcea, Înainte Modelu și Progresul Fundulea. Ultima a retrogradat la finele sezonului trecut însă a fost reprimită în competiție nu înainte de a achita o taxă de 20 de mii de lei.

Din Seria 3 mai fac parte 3 echipe constănțene (Axiopolis Cernavodă, Gloria Băneasa și CS Medgidia), 2 formații ialomițene (Recolta Gheorghe Doja și CSM fetești) și una din Ilfov (SC Popești Leordeni).

Liga 3 | Înainte Modelu – Dunărea Giurgiu, penultimul test dinaintea unui nou start!
Featured

Liga 3 | Înainte Modelu – Dunărea Giurgiu, penultimul test dinaintea unui nou start!

Doar o singură victorie au obținut modelenii de la Înainte în această pauză competițională însă sunt hotărâți să-și îmbunătățească bilanțul având la dispoziție două “încercări”.

Prima e programată sâmbătă, 17 august când vor întâlni de la ora 10.00, pe teren propriu, echipa giurgiuveană, Dunărea (liga 3 – Seria 4). Ultimul test se va desfășura sâmbătă, 24 august, tot la Modelu, cu Spicul Vîlcelele formația care a “achiziționat” la greu în această vară, în speranța că, la finele viitorului sezon, va deveni, în sfârșit, campioană județeană!

Până acum, modelenii au disputat 4 jocuri din care unul oficial. Bilanțul? Trei eșecuri (incluzând aici și eliminarea încă din primul tur al Cupei României) și o victorie (acasă, cu Recolta Gh. Doja).

La nivelul lotului, modelenii au făcut doar 4 achiziții, anunțate pe pagina de Facebook. E vorba de: Tudor David (19 ani – mijlocaș central), Ricardo Mihalache (29 ani – mijlocaș ofensiv / atacant), Darius Bogdan (18 ani – fundaș dreapta, ultima oară la Progresul Fundulea) și Laurențiu Chiriță (27 de ani – atacant, ex-Dunărea Călărași).

Înainte Modelu | Meciuri de verificare

07.08. Cernomorets Balcik (L3 Bulgaria) – Înainte 3-1

31.07. Înainte – Agricola Borcea (Turul 1 Cupa României) 0-2

27.07. Înainte – Recolta Gh. Doja (L3) 4-3

20.07. Progresul Fundulea (L3) – Înainte 2-1

Urmează:

17.08., ora 10.00 Înainte – Dunărea Giurgiu (L3)

24.08., ora 10.00 Înainte – Spicul Vîlcelele (L4)

Liga 3 | Agricola “merge” pe mână lui Marius Bratu
Featured

Liga 3 | Agricola “merge” pe mână lui Marius Bratu

Agricola Borcea are din această vară un nou antrenor după ce s-a despărțit de Viorel Ferfelea. Noul tehnician este Marius Bratu (51 de ani), ultima oară pe banca celor de la CS Dinamo București, echipă de care s-a despărți în aprilie.

Sub “comanda” lui, Agricola s-a calificat în play-off-ul Cupei României, trecând succesiv de Înainte Modelu, Recolta Gh. Doja și Dunărea Călărași.

Fost campion în Liga 1, câștigător al Cupei României și al Supercupei României, Marius Bratu a antrenat între 2014 și 2020 în Qatar, dintre care cinci la echipele de copii din cadrul Qatar Foundation.

Ca manager, Marius Bratu a mai activat la CSM Focșani. Fost goalkeeper la CSM Focșani, FC Național, Selena Bacău, AS Băcau, Rapid, Astra, Uralan Elista, Petrolul și FC Vaslui (de unde s-a retras și din activitate), Bratu s-a ocupat de pregătirea portarilor la El Jaish (Qatar), Rapid București (în două rânduri), FC Timișoara, FC Dinamo București (tot în două rânduri), CSM Focșani și FC Vaslui.

“E un tip meticulos, explicându-le jucătorilor ce și cum trebuie să facă în teren. Îmi doresc să obținem rezultate bune cu el pe bancă. Îi doresc succes!”, a spus Aniel Nedelcu Pațurcă despre noul antrenor al echipei.

Cupa României | Dunărea, eliminată. Agricola Borcea, calificată în play-off!
Featured

Cupa României | Dunărea, eliminată. Agricola Borcea, calificată în play-off!

Dunărea Călărași părăsește Cupa României după ce astăzi după-amiază a fost eliminată, în turul 3, de...Agricola Borcea.

Gazdele au punctat în minutul 9, egalarea survenind în minutul 79. Scorul a rămas egal, 1-1 și după prelungiri, la penalty-uri Agricola impunându-se cu 5-3.

Borcea, o echipă mică dar inimoasă, merge mai departe în play-off (turul 4) iar Dunărea rămâne cu...reconstrucția! 

 

TURUL 3 | REZULTATE

Minaur Baia Mare – SCM Zalău 0-1

CS Sănătatea Servicii Publice – Gloria Bistriţa-Năsăud 4-1

CS Universitar din Alba Iulia – Unirea Ungheni 0-1

Unirea Alba Iulia – CSC Şelimbăr 2-1

Kids Tâmpa Braşov – AFK Csikszereda 1-3

Gloria Lunca-Teuz Cermei – FC Bihor Oradea 2-6

SSU Politehnica Timișoara – CSC Dumbrăviţa 1-2

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSM Reşiţa 0-2

AFC Câmpulung – Muscel – Chindia Târgovişte 2-0

SCM Râmnicu Vâlcea – CS Mioveni 3-2

Petrolul Potcoava – FCU Craiova 0-1

ACS Lupii Profa – CSM Slatina 1-6

Dunărea Giurgiu – CSM Alexandria 2-3

Concordia Chiajna – Steaua Bucureşti 4-1 (0-0, 4-1 pen.)

SC Popeşti-Leordeni – CS Tunari 2-1

CS Blejoi – FC Voluntari 2-3

CS Afumaţi – Metaloglobus Bucureşti 2-1

FC Agricola Borcea – Dunărea Călăraşi 6-4 (1-1, 5-3 pen.)

Dacia Unirea Brăila – Metalul Buzău 1-5

FC Bacău – Ceahlăul Piatra Neamț 0-1

CSM Paşcani – Bucovina Rădăuţi 2-0

 

Joi, 15 august, ora 17:30

Aro Muscelul C-Lung Muscel – FC Argeş

CS Sporting Lieşti – CSM Focşani

Miercuri, 21 august, ora 17:30

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Corvinul Hunedoara

Învingătoarele se califică în play-off, programat pe 28 august.

 

Play-off: 28 august 2024 – 32 de echipe / 16 meciuri

Intră în competiţie cele 24 câştigătoare din turul III şi 8 echipe din SuperLiga, după cum urmează:

- 24 de câştigătoare ale meciurilor din turul III

- 4 echipe clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului competiţiei SuperLiga, ediţia 2023-2024

- 2 echipe care au promovat direct în competiţia SuperLiga, ediţia 2024-2025

- 2 câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în competiţia SuperLiga, ediţia 2024-2025

Free Joomla templates by Ltheme