Ediția 2016-2017 a Campionatului Național Liga 1 Orange debutează vineri la Voluntari. Partida FC Steaua - CSMS Iași a fost programată în 31 august, la o oră ce urmează a fi comunicată ulterior, datorită participării celor două echipe în cupele europene intercluburi. Pentru ultimul meci, dintre Rapid sau Poli Timișoara și FC Botoșani se așteaptă decizia Comisiei de Disciplină a FRF privind dreptul de joc al clubului Rapid în prima ligă.
Vineri, 22 iulie
FC VOLUNTARI-VIITORUL, ora 18.30
Arena din Voluntari va găzdui meciul de debut a celei de a 99-a ediţii a Ligii 1 Orange, în care echipa locală va întâlni Viitorul, formaţie aflată la start în cel de-al cincilea sezon consecutiv pe prima scenă.
Cele două formaţii s-au întâlnit doar în stagiunea precedentă, atunci când elevii lui Gică Hagi s-au impus în ambele partide.
- Prima confruntare a avut loc pe 14 septembrie 2015, Viitorul - FC Voluntari 3-0. Aganovic a deschis scorul în minutul 25, din pasa lui Benzar. Apoi, după pauză, Nicoliţă şi Mitrea au mărit diferenţa, ambii finalizând pasele excelente primite de la Răzvan Marin.
- Mult mai echilibrată a fost disputa din retur, cea din 21 decembrie 2015, în care primul gol a fost marcat de actualul jucător al ilfovenilor, Florin Cernat. Avantajul dobrogenilor a fost însă anulat de către Adrian Bălan, autor a două goluri spectaculoase, ambele din afara careului mare (minutele 29 şi 47). Viitorul avea să revină în ultimul sfert, când Cristian Ganea a reuşit o dublă, stabilind scorul final, 3-2 pentru Viitorul.
Meciul va consemna şi al treilea duel direct în Liga 1 dintre Florin Marin şi Gică Hagi, după cel din ediția 2014-2015, Oţelul - Viitorul 3-0 (victorie Florin Marin) şi cel din ediţia trecută, ACS Poli - Viitorul 1-2 (victorie Gică Hagi).
PANDURII-CS U CRAIOVA, ora 21.00
Prima etapă a ediţiei 2016-2017 programează derby-ul Pandurii-CS U, o confruntare între două echipe din Oltenia care au ca obiectiv clasarea pe podium la finalul campionatului.
Gorjenii au avut o campanie de achiziţii foarte bună, prin care au acoperit bine plecările din această vară. De partea cealaltă, în mare parte craiovenii şi-au păstrat lotul, omogenitatea "alb-albaştrilor" din Bănie fiind o armă importantă în lupta cu celelalte contracandidate.
De la revenirea Craiovei în Liga 1 Orange, fiecare partidă dintre cele două formaţii s-a ridicat la nivelul unui derby. În total, Pandurii şi CS Universitatea s-au întâlnit de patru ori, un joc s-a terminat cu victoria "Ştiinţei", iar alte trei la egalitate.
Întâia dispută a avut loc pe 25 iulie 2014, la Craiova, în faţa a aproape 15.000 de spectatori. Oaspeţii au deschis scorul prin Shalaj, în minutul 74, dar avantajul acestora a durat până în minutul 86, când Curelea a fructificat cu capul centrarea excelentă primită de la Nicuşor Bancu. În retur, craiovenii s-au impus cu 1-0, graţie reuşitei lui Bawab.
Foarte echilibrate s-au dovedit a fi şi întâlnirile din stagiunea trecută, ambele încheiate la egalitate, 0-0 pe "Extensiv" şi 1-1 la Severin (Wellington / Măzărache), acest ultim rezultat fiind decisiv în ratarea de către CS Universitatea a calificării în play-off.
Extrem de interesant se anunţă şi duelul de la nivelul băncilor tehnice, cel dintre Petre Grigoraş şi Gigi Mulţescu, doi antrenori cu mare experienţă, care sunt adepţii jocului ofensiv, unul pe placul pătimaşilor fani olteni.
Tehnicianul echipei din Târgu Jiu se află la al treilea mandat pe banca gorjenilor, unde a cunoscut şi cele mai mari succese din carieră. De partea cealaltă, CS Univerisitatea este a 13-a echipă pe care reputatul tehnician o conduce în Liga 1 Orange.
Palmaresul confruntărilor directe dintre Petre Grigoraş şi Gigi Mulţescu cuprinde șase întâlniri în Liga 1, fiecare antrenor trecându-şi în cont câte trei victorii.
Sâmbătă, 23 iulie
Gaz Metan Mediaş - ASA Tg Mureş, ora 18.30
Astra Giurgiu –Dinamo Bucureşţti, ora 21.00
Duminică, 24 iulie
CFR Cluj – Concordia Chiajna, ora 18.30
Luni, 25 iulie
Rapid / ACS Poli Timişoara – FC Botoşani, ora 21.00
Miercuri, 31 august
FC Steaua – CSMS Iaşi, ora 21.00
Sursa www.lpf.ro