Liga a 2-a / Fl. Brişan: Meciul cu Sportul trebuie câştigat!

brisan confSâmbătă, de la ora 11.00, Dunărea va susţine un test dificil, în deplasare, cu Sportul Snagov, duelul contând pentru runda a 6-a. Preşedintele grupării din B-dul Republicii, 39, Florin Brişan susţine că “galben – albaştrii” trebuie să obţină victoria în ciuda condiţiilor precare în care se afla terenul din Ghermăneşti, subliniind că starea de spirit în cadrul echipei este una bună. “Meciul cu Sportul trebuie câştigat! Băieţii sunt mobilizaţi şi cred că au resursele necesare să tranşeze partida mai devreme. Singurul lucru care ne-ar putea pune probleme ar fi terenul însă consider că putem depăşi acest handicap.” a declarat preşedintele Brişan care a continuat “Au avut la dispoziţie o săptămână întreagă pentru a pregăti acest joc foarte important. Lucrurile evoluează într-o direcţie bună. Atmosfera în cadrul lotului este bună, propice performanţei. Băieţii sunt motivate şi sper din tot sufletul să ne întoarcem cu o nouă victorie, a 3-a consecutivă”

Futsal / M. Şotârcă, despre jocul cu City’ us: Nu ne permitem să facem paşi greşiţi!

sotarcaDunărea Călăraşi va juca sâmbătă, 2 septembrie la Tg. Mureş împotriva unei multiple campioane a României, City’ us cu gândul de a obţine toate cele 3 puncte puse la bătaie. Antrenorul Marian Şotârcă susţine că partida va fi dificilă însă obiectivul rămâne obţinerea victoriei. “Vom întâlni o echipă de tradiţie pentru futsalul din România. City’us mizează pe mulţi jucători tineri dispuşi la efort şi dornici de victorie. Ne aşteaptă un meci dificil însă nu ne permitem să facem paşi greşiţi. Singurul lucru care ne avantajează este victoria. Ne vom bate pentru cele 3 puncte” a declarat Şoty care pentru acest joc nu va miza pe Marian Plugaru, suspendat după cartonaşul roşu încasat în partida cu Informatica Timişoara şi Robert Vîrlan, accidentat.

 

Jocul care se va desfăşura de la ora 17.00 în Sala Sporturilor va fi arbitrat de un tandem din Odorheiu Secuiesc. E vorba de Attila Balint şi Andras Benedek. Rezervă este Constantin Romulus Pop (Tg. Mureş). Observator a fost desemnat Gabriel Mocean (Câmpia Turzii).

CN U19 / Etapa preliminară / Dunărea – Progresul Spartac, duminică, 3 septembrie, ora 16.00

Echipa de juniori Dunărea U19 va juca duminică, 3 septembrie, de la ora 16.00 împotriva echipei similare a Progresului Spartac Bucureşti. După 3 etape, elevii lui Marius Păun şi Cosmin Onofrei ocupă locul 3 cu 6 puncte în vreme ce Progresul e pe 4 cu 5 puncte. Partida va începe la ora 16.00 şi va fi arbitrată de gălăţeană, Dorin Burloi. El va fi ajutat de Florian Alexandru Vişan şi Marius Daniel Ghiţă, ambii tot din Galaţi. Rezervă este Ionuţ Constantinescu (Galaţi).

 

Etapa a 4-a

Sâmbătă, 2 septembrie, ora 16.00

Dunărea Giurgiu – Victoria

Sport Team – Pro Team

Duminică, 3 septembrie, ora 16.00

Dunărea – Progresul Spartac

 

Clasament

1. ACS Pro Team       3   2    1   0   8-2   7

2. Sport Team           3   2   1   0   8-4   7

3. Dunărea Călăraşi   3   2   0   1 13-5    6

4. Progresul              3   1   2   0   4-3   5

5. Victoria                3   0   0   3   1-9   0

6. Dunărea Giurgiu    3   0   0   3   4-15  0

CN U17 / Etapa preliminară / Dunărea – Progresul, duminică, 3 septembrie, ora 18.00

Duminică, 3 septembrie va avea loc la Călăraşi partida dintre Dunărea şi Progresul Spartac din cadsrul etapei a 4-a a CN U17, etapa preliminară. Formaţia pregătită de Dan Andronache şi Mircea Ştefan va întâlni pe Progresul Spartac, partida fiind programată de la ora 18.00. Duelul va fi arbitrat de o brigade gălăţeană formată din Ionuţ Constantinescu – Florian Alexandru Burloi, Marius Daniel Ghiţă. Rezervă este Dorin Burloi (Galaţi). După 3 etape, Dunărea a acumulat punctaj maxim, 9, ocupând primul loc în topul Seriei a 7-a.

Etapa a 4-a va începe sâmbătă când vor avea loc două partide.

 

Etapa a 4-a

Sâmbătă, 2 septembrie, ora 18.00

Dunărea Giurgiu – Victoria

Sport Team – Pro Team

Duminică, 3 septembrie, ora 18.00

Dunărea – Progresul Spartac

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi   3   3   0   0  10-0   9

2. Sport Team           3   2   0   1   6-4   6

3. Victoria                3   2   0   1   7-6   6

4. Pro Team              3   1   1   1   5-5   4

5. Dunărea Giurgiu     3   0   1   2   2-7   1

6. Progresul              3   0   0   3   1-9    0

Liga a 2-a / Florin Andrei (Tg. Mureş) va conduce partida Sportul Snagov – Dunărea Călăraşi

CCA a decis ca jocul dintre Sportul Snagov şi Dunărea Călăraşi din cadrul etapei a 6-a să fie arbitrat de Florin Andrei (Tg. Mureş). În vărstă de 31 de ani pe care-i va îndeplini pe 18 noiembrie, Andrei a devenit arbitru de liga I pe 5 mai 2014. I-a arbitrat o singură dată pe „galben – albaştri” mai exact în sezonul 2015 – 2016: Ceahălul Piatra Neamţ – Dunărea 0-3 (partida s-a disputat pe 3 octombrie 2015).

Asistenţi vor fi Damian Antal (Bacău) şi Ion Gabriel Cătană (Târgovişte). Rezervă este Elena Iuliana Demetrescu (Rm. Vâlcea). Observatori au fost desemnaţi Ionel Popa (Paşcani) şi Mircea Bucur (Tg. Mureş). Partida va începe la ora 11.00 şi se va desfăşura pe terenul Voinţa din Ghermăneşti.

Free Joomla templates by Ltheme