Fl. Brişan: De vineri vor fi puse în vânzare biletele la jocul Dunărea – Hermannstadt

Brisan Conf presa CJ

Puţine zile ne mai despart de startul mini – returului ligii a 2-a. În cadrul etapei a 22-a, Dunărea va întâlni la Călăraşi pe arena Ion Comşa, ocupanta locului 2, AFC Hermannstadt, duelul fiind programat duminică, 25 februarie de la ora 15.00.

Preşedintele Florin Brişan anunţă că biletele pentru acest derby vor fi puse în vânzare începând de vineri, 23 februarie. „Avem în faţă un meci pe cât de greu pe atât de important. Mizăm fără îndoială pe sprijinul suporterilor pe care-i aşteptăm în număr cât mai mare duminică, 25 februarie la duelul cu Hermannstadt. În acest sens, îi anunţ pe toţi cei care vor să fie alături de Dunărea că de vineri, 23 februarie şi până la ora meciului vom pune în vânzare biletele, la poarta stadionului, din B-dul Republicii, 39. Tot de acolo vor putea achiziţiona şi abonamentele inclusiv cele de la Tribuna Oficială. Îi aşteptăm şi împreună să devenim învingători!” a declarat preşedintele liderului ligii a 2-a

Pentru mini – retur, costul unui bilet este de 10 lei. Abonamentele puse în vânzare sunt în sumă de 60 de lei iar cele de la tribuna Oficială, de 250 de lei. În mini – retur, Dunărea va juca pe teren propriu, 9 partide.

Dunărea / Alex. Dincă va juca sub formă de împrumut la Metaloglobus

Alex Dinca

Alexandru Dincă se va despărţi, temporar, de Dunărea urmând a evolua sub formă de împrumut până la finele acestui sezon la Metaloglobus Bucureşti, formaţie care ocupă locul 13 în topul ligii a 2-a. În vârstă de 19 ani pe care i-a împlinit pe 23 ianuarie, Dincă a fost şi unul dintre componenţii de bază ai echipei de juniori Dunărea U19. “Alex este jucătorul nostru însă până la vară va juca la Metaloglobus. Are multe calităţi pe care în mod cert o să le pună în valoare acolo. Sunt sigur că va fi o experienţă utilă pentru el şi va reveni la Călăraşi mult mai puternic. Îi ţinem pumnii şi îi urmă succes maxim la noua sa echipă” a declarat preşedintele Florin Brişan.

Dunărea / B. Danciu, împrumutat până la vară la SC Oţelul Galaţi

danciu otelul

Bogdan Danciu a fost împrumutat de Dunărea Călăraşi până la finalul acestui sezob la SC Oţelul Galaţi, formaţie care ocupă în acest moment locul 4 în topul Seriei 1 a ligii a 3-a. Născut la Buzău pe 27 septembrie 1996, B. Danciu, mijlocaş de bandă stângă, s-a transferat la Dunărea Călăraşi în vara anului 2016, evoluând în 41 de meciuri în care a înscris 4 goluri.

 

Sursa foto www.ascotelul.ro

Dunărea / Calendarul jocurilor din mini – retur

Sâmbătă, 24 februarie se reia campionatul ligii a 2-a cu partidele din cadrul etapei a 22-a şi se va încheia pe 2 iunie. Vor fi aşadar 17 etape în care surprizele nu se vor lăsa prea mult aşteptate.

Dunărea Călăraşi va debuta în acest an pe teren propriu. Duminică, 25 februarie în epilogul rundei inaugurale a mini – returului, „galben – albaştrii” se vor duela pe arena Ion Comşa cu sibienii de la FC Hermannstadt, într-un derby autentic al momentului. Cele două rivale se află pe primele două locuri în topul ligii a 2-a fiind departajate doar de un singur puncte.

În acest mini – retur, echipa lui Dan Alexa va disputa doar 16 partide după ce Olimpia Satu Mare s-a retras din competiţie. Vor fi 9 jocuri pe teren propriu şi 7, în deplasare. Etapele 30 şi 35 vor fi intermediare, fiind programate pe 18 aprilie, respectiv 16 mai.

 

Program jocuri mini – retur

Et. 22 / 25.02. Dunărea - Hermannstadt

Et. 23 / 03.03. CS Baloteşti – Dunărea

Et. 24 / 10.03. Dunărea – CS Afumaţi

Et. 25 / 17.03. Dunărea – Sportul Snagov

Et. 26 / 24.03. Olimpia Satu Mare – Dunărea 0-3 (N)

Et. 27 / 31.03. Dunărea – UTA Arad

Et. 28 / 07.04. Pandurii Tg. Jiu – Dunărea

Et. 29 / 14.04. Dunărea – ASU Poli Timişoara

Et. 30 / 18.04. Ştiinţa Miroslava – Dunărea

Et. 31 / 21.04. Dunărea – Foresta Suceava

Et. 32 / 28.04. Luceafărul Oradea – Dunărea

Et. 33 / 05.05. Dunărea – Ripensia Timişoara

Et. 34 / 12.05. ASA Tg. Mureş – Dunărea

Et. 35 / 16.05. Dunărea – Dacia Brăila

Et. 36 / 19.05. FC Argeş – Dunărea

Et. 37 / 26.05. Dunărea – Chindia Târgovişte

Et. 38 / 02.06. Metaloglobus Bucureşti - Dunărea

Futsal / Et. 15: Dunărea – CS United Galaţi, luni, 26 februarie, ora 18.00

Macheta Dunarea United Galati

Dunărea Călăraşi şi CS United Galaţi se vor afla luni faţă în faţă, de data asta în meci contând pentru etapa a 15-a a sezonului regular al Ligii I. Duelul, programat de la ora 18.00 va avea loc în Sala Polivalentă Ion C. Neagu. În tur, gălăţenii au câştigat cu 5-2, în partida desfăşurată la Galaţi pe 16 octombrie (et. a 6-a)

Lunea viitoare va fi cea de-a 13 confruntare all – time dintre cele două combatante. 9 partide s-au disputat în cadrul sezonului regular, 2, în play – off şi una în sferturile de finală ale Cupei României, ediţia 2013-2014.

Prima confruntare a avut loc la Galaţi pe 9 septembrie 2013, United câştigând cu 9-3.

Bilanţul este favorabil gălăţenilor care au obţinut 9 victorii în campionat şi una în Cupă. Dunărea s-a impus în dubla din play-off, ediţia 2014-2015 (5-4, la Călăraşi, respectiv 2-5, la Galaţi), în acel sezon, „galben – albaştrii” clasându-se finalmente pe 4 în România!

În primul joc oficial din 2018, Dunărea a fost învinsă de Imperial WET (scor 0-5) în cadrul optimilor Cupei României. United s-a impus clar în deplasare cu Bukovina Vicov, scor 3-10.

În clasament, United şi Dunărea ocupă locurile 4 şi respectiv 5 fiind departajate de 11 puncte.

 

Linii de clasament

4. United Galaţi          14   10   1   3   71-32    31

5. Dunărea Călăraşi     14     6   2   6   49-53   20

 

Confruntări all – time

 

Sezon regular

 

Ed. 2017 – 2018

Et. 6 / 16.10.2017 United – Dunărea 5-2

 

Ed. 2016 – 2017

Et. 17 / 02.02.2017 United – Dunărea 4-1

Et. 6 / 10.10.2016 Dunărea – United 0-3

 

Ed. 2015 – 2016

Et. 26 / 17.04.2016 United – Dunărea 4-2

Et.13 / 28.11.2015 Dunărea – United 2-3

 

Ed. 2014 – 2015

Et. 12 / 22.11.2014 Dunărea – United 2-3

Et. 1 / 06.09.2014 United – Dunărea 5-2

 

Ed. 2013 – 2014

Et. 13 / 07.12.2013 Dunărea – United 2-4

Et. 2 / 09.09.2013 United – Dunărea 9-3

 

Play – off / Ed. 2014 – 2015

04.04.2015 Dunărea – United 5-4

09.04.2015 United – Dunărea 2-5

 

Cupa României, ed. 2013 – 2014 / Sferturi de finală

17.04.2014 United – Dunărea 8-1

Free Joomla templates by Ltheme