Liga a 2-a / FC Argeş – Dunărea, azi, de la ora 18.00, în direct la Digisport 1!

Etapa a 36-a a ligii a 2-a se va încheia astăzi la Piteşti. De la ora 18.00, pe stadionul Nicolae Dobrin se va desfăşura partida FC Argeş – Dunărea Călăraşi.

Echipa noastră se află pe locul I fiind virtual promovată în liga I iar în cazul unui succes în Trivale va termina sezonul pe primul loc indiferent de rezultatele din ultimele două etape.

De partea cealaltă, piteştenii ocupă locul 5 totalizând 59 de puncte, cu 30 mai puţine decât Dunărea Călăraşi.

În cele 16 etape disputate în retur până acum, FC Argeş a obţinut 10 victorii, o remiză şi 5 eşecuri, având un golaveraj pozitiv, 34-20. În ultimele 5 jocuri, echipa pregătită de Emil Săndoi s-a ales cu o victorie, o remiză şi 3 înfrângeri, golaverajul fiind negativ 7-8.

În tur, Dunărea a câştigat cu 2-1, prin golurile reuşite de Cristi Puşcaş (64) şi Silviu Pană (75). Pentru FC Argeş a înscris Ionuţ Năstăsie (16). De altfel, Năstăsie este şi golgeterul echipei cu 12 goluri, el fiind urmat în topul intern de Vasile Buhăescu cu 10 reuşite.

Partida va fi arbitrată de Lucian Rusandu din Sf. Gheorghe şi va fi transmisă în direct de Digisport 1.

 

Linii de clasament

1. Dunărea Călăraşi   35   28   5   2    73-22   89

5. FC Argeş              35   17   8   10   55-35   59

 

Acasă

1. Dunărea   18   16   2   0   44-9     50

9. FC Argeş  17     9   4   4   23-12   31

 

Deplasare

1. Dunărea   17   12   3   2   29-13   39

3. FC Argeş  18     8   4   6   32-23   28

Liga a 2-a / E. Săndoi, despre duelul cu Dunărea: Ne propunem să jucăm fotbal iar cei mai buni să câştige

Emil Sandoi

Luni, de la ora 18.00 în epilogul rundei a 36-a a campionatului ligii a 2-a, va avea loc la Piteşti pe stadionul Nicolae Dobrin partida dintre FC Argeş şi Dunărea Călăraşi. Antrenorul argeşenilor, Emil Săndoi (foto) laudă ascensiunea echipei noastre din acest sezon declarând că se aşteaptă la un joc spectaculos iar cei mai buni să câştige. “Întâlnim liderul ligii a doua, echipă care a avut un parcurs surprinzător de bun. Sunt o formaţie care are în componenţă mulţi jucători care anul trecut jucau în prima ligă. S-au făcut lucruri deosebite la Călăraşi şi nu numai în ultimul an. Ei au început această construcţie de vreo trei ani de zile. Rezultatele s-au văzut în acest an pentru că nu se face nimic peste noapte. Au avut o strategie acum trei ani când şi-au propus un obiectiv îndrăzneţ. Au crescut de la campionat la campionat, ajungând în momentul de faţă, aşa cum o arată şi clasamentul, una dintre cele mai bune echipe din liga secundă. Şi noi, cu echipele din fruntea clasamentului am avut în general rezultate bune. Cu echipele care încearcă să joace fotbal, nu cu cele care se cantonează în jumătatea lor sau în preajma careului de 16 m şi încearcă să distrugă tot. Cu primele şase echipe clasate, am pierdut doar la Sibiu, cu 1-0, în urma unui joc echilibrat. În rest, am reuşit să câştigăm la Tîrgovişte cu 4-2, am câştigat la Clinceni, tot cu 4-2, am făcut acest rezultat de egalitate, 1-1 la Afumaţi. Un meci pe care cred eu că am fi meritat să-l câştigăm. Cu Dunărea Călăraşi sper să fie un joc spectaculos. Poate că vor mai apărea schimbări în echipă. Şi la ultima partidă, cea de la Afumaţi, l-am folosit pe Şerban fundaş dreapta, iar Tofan a jucat fundaş stânga. A intrat şi Martin care a avut o evoluţie bună per ansamblu, în nota celorlalţi jucători. Ne propunem să jucăm fotbal iar cei mai buni să câştige" a spus Săndoi, la conferinţa de presă de dinaintea meciiului cu Dunărea.

 

În runda precedentă, FC Argeş a remizat la Afumaţi, scor 1-1, în vreme ce Dunărea a câştigat duelul de acasă cu Dacia Unirea Brăila, scor 2-0.

În tur, pe 12 noiembrie, 2017, echipa noastră a câştigat cu 2-1, prin golurile reuşite de Cristi Puşcaş şi Silviu Pană, în partea a doua.

Dunărea e deja promovată în L1 iar dacă va învinge în Trivale va încheia sezonul pe primul loc indifferent de rezultatele din ultimele două etape.

 

Sursa foto fcarges.club

Liga I Betano / CFR Cluj, campioana ediţiei 2017 – 2018!

CFR Cluj a câștigat al patrulea titlu din istorie, după ce a învins în ultima etapă din play-off FC Viitorul cu 1-0. Golul a fost marcat de Djokovic, în minutul 43

Pe poziția secundă a clasamentului ediției 2017-2018 s-a clasat FCSB (1-0 cu Astra Giurgiu, gol înscris de Gnohere în minutul 40), iar podiumul a fost completat de CSU Craiova ( 2-1 cu CSM Poli Iași). Poli a deschis scorul în minutul 16 prin Kizito, Craiova egalând prin Mateiu (min. 28). Golul victoriei poartă semnătura lui Băluţă (min. 35)

 

Clasament

1. CFR Cluj         10   5   5   0   12-6    50

2. FC SB             10   6   3   1   14-6    49

3. CS U Craiova   10   3   3   4   10-10   38

4. FC Viitorul       10  3   4   3   13-11   35

5. Astra Giurgiu   10   3   2   5    9-11   33

6. CSM Poli Iaşi   10   1   1   8    5-19   24

Liga I / Diseară se joacă cu titlul pe masă la Cluj şi Bucureşti!

Duminică seară de la ora 20.45 de minute vor avea loc partidele din ultima etapă a play – off-ului ligii I Betano la fotbal.

Meciuri încinse la Cluj şi Bucureşti pentru că se joacă cu titlul pe masă. CFR, liderul play – off-ului va întâlni pe FC Viitoruil iar la Bucureşti, FC SB se va bate cu Astra Giurgiu.

Tot de la ora 20.45 de minute la Iaşi e programat meciul CSM Poli – CS U Craiova.

 

Ora 20.45 CFR Cluj - Viitorul Constanţa

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 15 ori în Liga 1, de șase ori au câştigat clujenii, tot de atâtea ori s-au impus dobrogenii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 7 partide - 3 victorii CFR - o remiză - 3 victorii Viitorul.

- 18 octombrie 2012: primul meci a consemnat o mare surpriză la vremea respectivă, deoarece ardelenii evoluau în grupele UCL. Partida s-a terminat 1-0 pentru dobrogeni, chiar în Gruia, gol înscris de Gabi Iancu. În returul stagiunii 2012-2013 a fost 2-0 pentru CFR, marcatori Deac şi Sergiu Buş.

- Întâia remiză s-a înregistrat pe 28 februarie 2014, Viitorul - CFR Cluj 1-1 (la Chiajna), marcatori Larie, respectiv Maftei.

- În stagiunea 2015-2016, acestea au remizat la Ovidiu, scor 2-2 (dublă Cernat / Tade, Guima), în chiar primul meci jucat de elevii lui Hagi pe cocheta arenă de la malul Mării Negre, iar la Cluj s-au impus oaspeţii, CFR - Viitorul 1-2 (Cristian Lopez / Chiţu, Benzar).

- În sezonul regulat 2016-2017, fiecare şi-a câştigat meciul de pe teren propriu, 2-1 la Ovidiu (Iancu, Chiţu / Bud) şi 1-0 în Gruia (Ciprian Deac).

- Singura remiză albă: 09 aprilie 2017, CFR Cluj - Viitorul 0-0.

- 13 mai 2017, o partidă pe care suporterii constănţenilor nu o vor uita vreodată: Viitorul - CFR Cluj 1-0 (gol Gabi Iancu din penalty), meci la finalul căruia gazdele au sărbătorit titlu, devenind cea mai tânără campioană din Europa.

- Ultima victorie bifată de dobrogeni: 21 octombrie 2017, Viitorul - CFR Cluj 1-0, gol înscris direct din lovitură liberă de Eric de Oliveira.

- Cea mai recentă confruntare directă: 15 aprilie 2018, Viitorul - CFR Cluj 1-2 (Ianis Hagi / Abdel Omrani, Ciprian Deac).

Un duel foarte interesant se anunţă a fi şi la nivelul băncilor tehnice, dintre Dan Petrescu şi Gheorghe Hagi, doi dintre componenţii "Generaţiei de Aur", marcatori la turneul final al CM 1994, când "tricolorii" au reuşit cele mai mari performanţe din istoria fotbalului românesc. De asemenea, aceştia au fost colegi la FCSB la finalul anilor 1980, izbutind împreună calificarea în ultimul act a celei mai prestigioase competiţii continentale,  CCE din 1988-1989.

Gheorghe Hagi vs Dan Petrescu în Liga 1: 4 jocuri - o victorie Hagi - 3 victorii Petrescu.

Gheorghe Hagi vs CFR Cluj în Liga 1: 12 jocuri - 5 victorii - 4 remize - 3 înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj - 27 ani şi 3 luni; FCSB - 26 ani şi 5 luni.

 

Ora 20.45 FCSB – Astra

FCSB vs Astra în Liga 1: 33 jocuri - 15 victorii FCSB - 7 remize - 11 victorii Astra.

Palmares cu FCSB gazdă: 16 jocuri - 11 victorii FCSB - 3 remize - două victorii Astra.

- 5 decembrie 1998, primul meci: FCSB - Astra 1-0, gol Eugen Trică. În returul campionatului 1998-1999 s-a consemnat întâia remiză, 1-1 la Ploieşti.

- 5 aprilie 2000, prima victorie a Astrei: Astra - FCSB 1-0, gol Florin Pogăcean. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Costică Ştefănescu, respectiv Victor Piţurcă.

- În ediția 2000-2001, la finalul căreia Victor Piţurcă a câştigat singurul titlu din carieră ca antrenor, Astra a fost echipa care a învins-o pe actuala FCSB în ambele partide, 3-1 în Bucureşti şi 3-0 la Ploieşti.

- Cele mai multe goluri s-au consemnat pe 28 iulie 2012: Astra - FCSB 3-4 (antrenori Bogdan Stelea / Laurenţiu Reghecampf).

- Două remize albe s-au înregistrat în campionat, dintre care una singură pe terenul bucureştenilor (28 septembrie 2014).

- În stagiunea 2015-2016, la finalul căreia giurgiuvenii au cucerit titlul, Astra a câştigat ambele meciuri din sezonul regulat, 2-0 acasă şi 1-0 în deplasare. În play-off, bucureştenii s-au impus pe teren propriu cu 2-0, acelaşi scor înregistrându-se şi la malul Dunării, dar pentru elevii lui Marius Şumudică.

- Cele două confruntări din sezonul regulat 2016-2017 s-au terminat de fiecare dată cu 1-0 pentru gazde (Boldrin a marcat pentru FCSB pe "Arena Naţională" / Budescu a înscris pentru victoria Astrei de la  Giurgiu). În play-off, ambele jocuri au fost câştigate de gruparea "roş-albastră", 3-0 acasă şi 1-0 în deplasare.

- Astra a luat patru puncte din șase posibile în sezonul regulat 2017-2018, 1-1 în deplasare (Gnohere / Moise) şi 2-0 acasă, pe 26 noiembrie 2017 (Ioniţă II din penalty şi Abang).

- Cea mai recentă confruntare directă: 16 aprilie 2018, Astra - FCSB 0-3 (Gnohere, Man, Pintilii).

Gigi Multescu vs FCSB în Liga 1: 22 jocuri - 3 victorii - 3 remize - 16 înfrângeri.

- Ultimul succes a fost reuşit pe 20 februarie 2010, FCSB - Ceahlăul 1-3. Au urmat un rezultat de egalitate şi 10 partide pierdute.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: FCSB - 26 ani şi 5 luni; Astra - 25 ani şi 10 luni.

 

Ora 20.45 CSM Poli Iaşi - CS U Craiova

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 11 ori în Liga 1, de patru ori s-au impus moldovenii, în timp ce oltenii au bifat șapte victorii.

- 9 noiembrie 2014, prima confruntare: CSMS - CS U Craiova 1-3, marcatori Bole, respectiv Rocha (2) şi Târnăcop. Moldovenii şi-au luat revanşa în returul ediţiei 20140-2015, atunci când au învins la Craiova cu 1-0 (a înscris Alexandru Creţu).

- 3 aprilie 2016, cea mai mare diferenţă de scor: echipa din Copou s-a impus pe teren propriu, în faţa a 10.000 de spectatori, cu 3-0, datorită reuşitelor lui Vasile Gheorghe, Golubovic şi Ţigănaşu.

- Un meci de-a dreptul spectaculos a avut loc pe 22 mai 2016, CS U Craiova - CSMS 3-2. Gazdele au deschis scorul prin Vătăjelu, oaspeţii au întors rezultatul prin Golubovic (45+2) şi Cristea (49), dar golurile lui Herghelegiu (59) şi Iliev (80) au păstrat toate cele trei puncte la Craiova.

- Ultimul meci pe terenul moldovenilor: 14 octombrie 2017, CSM Poli Iaşi - CS Universitatea Craiova 1-2 (Ferreira autogol / Gustavo, Băluţă).

- Cea mai recentă confruntare directă: 14 aprilie 2018, CS U Craiova - CSM Poli Iaşi 4-1 (marcatori Mitriţă - triplă, prima din carieră, Dimitrov / Vlad Danale, aflat la întâia reuşită în Liga 1).

Flavius Stoican vs CS U în Liga 1: 6 jocuri - două remize - 4 înfrângeri.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: CSM Poli Iaşi - 26 ani şi 6 luni; CS U Craiova - 25 ani şi 4 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Clasament

1. CFR Cluj         9   4   5   0   11-6      47

2. FC SB             9   5   3   1   13-6     46

3. FC Viitorul       9   3   4   2  13-10    35

4. CS U Craiova   9   2   3   4     8-9     35

5. Astra Giurgiu   9   3   2   4     9-10   33

6. CSM Poli Iaşi   9   1   1   7     4-17   24

Liga a 2-a / Et. 36: Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) va arbitra partida FC Argeş – Dunărea

În ultimul joc al rundei a 36-a a campionatului ligii a 2-a se vor duela FC Argeş şi Dunărea Călăraşi. Partida programată luni, 21 mai de la ora 18.00 pe stadionul Nicolae Dobrin – Trivale din Piteşti va fi arbitrată la centru de Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe). Profesor de educaţie fizică şi sport, Rusandu (36 de ani) este arbitru L1 din 2010. În acest sezon a arbitrat la Călăraşi partida Dunărea – UTA Arad, scor 2-1, ce s-a desfăşurat la Călăraşi pe 1 aprilie 2018. Luni el va fi ajutat de Andrei Nicolae Chiţoiu (Timişoara) şi Călin Cimponeriu (Lugoj). Rezervă este ristian Vieru (Cisnădie).

Observatori au fost desemnaţi Vasile Bratu (Slobozia) şi Traian Marcu (Sibiu).

În tur, Dunărea a câştigat cu 2-1 prin golurile înscrise în repriza secundă de Cristi Puşcaş (min. 54) şi Silviu Pană (min. 75). Argeşenii au deschis scorul în minutul 16 prin Ionuţ Năstăsie (min. 16).

Partida FC Argeş – Dunărea va fi transmisă în direct de Digisport 1.

 

Etapa a 36-a

 

Ripensia Timişoara - Pandurii Târgu Jiu  1-2

Au marcat: Cr. Bocşan (56’) / C. Ionică (24’), L. Munteanu (64’)

 

Metaloglobus - CS Baloteşti                       5-1

Au marcat: Şt. Niculae (34’), V. Ghenovici (65’, 70’, 74’), M. Vlad (90’) / Ov. Herea (79’)

 

Chindia Târgovişte - CS Afumaţi                2-1

Au marcat: Cr. Cherchez (21’ – pen.), Cr. Stoica (65’) / V. Olariu (51’)

 

Sportul Snagov - CS Mioveni 0-1

A marcat: Ed. Stoica (78’)

 

Luceafărul Oradea - ASU Poli Timişoara  2-1

Au marcat: M. Feher (70’), Vl. Rusu (73’) / D. Sorescu (4’)

 

Foresta Suceava - Ştiinţa Miroslava          2-3

Au marcat: C. Coroamă (18’), Vl. Opriş (90+1’ – pen.) / Al Taciuc (45’, 48’), S. Bucur (72’)

 

Academica Clinceni – Hermannstadt         0-1

A marcat: P. Curtean (38’ – pen.)

Luni, 21 mai

18.00 FC Argeş - Dunărea Călăraşi (DigiSport 1)

 

Dacia Unirea Brăila - Olimpia Satu Mare    3-0

ASA Târgu Mureş - UTA Arad                      0-3

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi     35  28    5    2   73-22    89

2. AFC Hermannstadt   36  25  10    1    62-12   85

3. Chindia Târgovişte   36  20  11    5    68-28   71

4. CS Afumaţi             36  18    8   10   49-31   62

5. FC Argeş                35  17    8   10   55-35    59

6. Academica Clinceni  36  15  10   11   59-51    55

7. ASU Poli Timişoara  36   16   6   14   50-42    51

8. CS Mioveni             36   13 10   13   50-43    49

9. Sportul Snagov        36  13   9   14   40-35    48

10. UTA Arad              36  12  11   13   59-49    47

11. Luceafărul Oradea  36  13   8   15   58-58    47

12. CS Baloteşti          36  13   8   15   52-67    47

13. Ripensia Timişoara 36  12   9   15   68-56    45

14. Metaloglobus         36  11   8   17   37-51    41

15. Pandurii Tg. Jiu      36    8 14   14   45-56    38

16. Dacia Brăila           36  10   7   19   64-70    37

17. Ştiinţa Miroslava    36   10  7   19   43-66     37

18. Foresta Suceava     36  10   3   23   35-92    33

19. ASA Tg. Mures       35    9   4   22   38-79    31

20. Olimpia Satu Mare  35   6   2   27   19-81    -50

 

Etapa a 37-a

 

Sâmbătă, 26 mai

11.00 Foresta Suceava – Sportul Snagov

11.00 Ştiinţa Miroslava – Luceafărul Oradea

11.00 ASU Poli – Ripensia Timişoara

11.00 UTA Arad – Dacia Brăila

11.00 CS Afumaţi – Metaloglobus

12.30 Dunărea Călăraşi – Chindia Târgovişte

 

Duminică, 27 mai

14.30 CS Baloteşti – Academica Clinceni

 

Miercuri, 30 mai

16.00 Hermannstadt – CS Mioveni

Pandurii Tg. Jiu – ASA Tg. Mureş  3-0

Olimpia Satu Mare – FC Argeş      0-3

Free Joomla templates by Ltheme