Liga a 4-a / Venus a încheiat en-fanfare seria jocurilor amicale: 5-1 cu ACS Roseţi!
Featured

Liga a 4-a / Venus a încheiat en-fanfare seria jocurilor amicale: 5-1 cu ACS Roseţi!

Sâmbătă dimineaţă, pe „sinteticul” din incinta Prefab Arena şi-au măsurat forţele Venus Independenţa şi ACS Roseţi. Partida a fost la discreţia campioanei en-titre care s-a impus clar cu 5-1. La pauză, Venus a avut un avantaj fragil de un gol, marcat de atacantul, Cristian Chiriţă, însă în partea secundă s-a dezlănţuit înscriind alte 4 goluri (Chiriţă, 2, M. Gheorghe şi Fl. Dumitru), unul mai frumos ca altul. Roseţiul a fost dominat clar, având foarte puţine realizări mai ales în repriza secundă.

Pe lângă Chiva şi Voinescu care şi-au dat acordul încă de săptămâna trecută să evolueze din retur la Independenţa, Venus l-a mai legitimat pe mijlocaşul, Mădălin Gheorghe, de la Tunari precum şi pe Alexandru Ion, tot mijlocaş, de la Berceni. Antrenorul Ilie Zeciu i-a mai avut în probe pe fundaşul dreapta Alin Tănase (ex – Voluntari) şi atacantul Ionuţ Coba (Unirea Mănăstirea) însă şansele ca ei să îmbrace tricoul campioanei sunt foarte reduse. Deşi a evouat în repriza a doua, Alin Niţă nu va mai intra în vederile lui Zeciu, renunţându-se la el.

În prima etapă a returului, Venus va juca acasă cu Unirea Dragalina. Se anunţă spectacol sub o ploaie de...goluri. Partida se va desfăşura sâmbătă, de la ora 14.00.

 

Venus Independenţa – ACS Roseţi 5-1 (1-0)

Au marcat pentru Venus: Cr. Chiriţă (3 goluri), M. Gheorghe, Fl. Dumitru.

Venus: T. Dezmirean – A. Tănase, Chiva, Fl. Dumitru, M. Ene – M. Minea, Nicolae, Voinescu, M. Gheorghe – I. Coba, Cr. Chiriţă.

Au mai jucat după pauză: Vintilă – Alexandru Ion, A. Niţă, N. Mirică.

 

Venus / Rezultate jocuri amicale

02.02. Venus – Tricolorul Jegălia                1-0

09.02. Venus – ACSO Viitorul Pantelimon 2-3

16.02. Venus – ACS Roseţi                         5-1

Futsal / Se ştiu deja cele 6 echipe calificate în play – off
Featured

Futsal / Se ştiu deja cele 6 echipe calificate în play – off

Marţi după-amiază s-a desfăşurat la Iaşi partida dintre Futsal Poli şi Informatica Timişoara, din cadrul etapei a 15-a a sezonului regular al ligii I la futsal. Campioana s-a impus cu 4-1, totalizând 27 de puncte. De partea cealaltă ieşenii rămân pe 7 cu 13 puncte ratând orice posibilitate de a mai prinde play – off-ul. Distanţa faţă de ocupanta locului 6, ultimul calificant, FK Odorheiu Secuiesc este de 11 puncte.

Aşadar, cu 3 etape înainte de finalul primei părţi a campionatului se ştiu cele 6 echipe calificate în play – off. Rămâne de văzut în continuare şi care va fi ordinea finală.

În play – off cele 6 echipe calificate vor fi împărţite în două serii. Din prima vor face parte ocupantele locurilor 1, 4 şi 5 iar din a doua, formaţiile care vor încheia sezonul regular pe poziţiile 2, 3 şi 6.

 

Etapa a 15-a

Dunărea Călăraşi – Bukovina Vicov           7-2

Imperial WET M. Ciuc – CFF Clujana      10-2

United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc      4-2

SCM Gloria Buzău – Autobergamo Deva 3-10

Futsal Poli Iaşi – Informatica Timişoara    1-4

 

Clasament

1. Autobergamo        15   11   3   1  115-34     36   

2. Imperial WET         15  11   1   3    97-39     34

3. United Galaţi          15  12   1   2    85-33     34

4. Dunărea Călăraşi  15    9   3   3     81-38    30

5. Informatica             15    8   3   4     73-35     27

6. FK Odorheiu          15    7   3   5    96-64      24

7. Futsal Poli Iaşi       15    4   1  10   41-58     13

8. SCM Gloria            15    4   1  10    39-87    12

9. Bukovina Vicov      15   1   0   14   43-161    3

10. CFF Clujana         15   0   0  15   25-146     0

 

Etapa a 16-a

Sâmbătă, 2 martie

Informatica Timişoara – United Galaţi

FK Odorheiu Secuiesc – SCM Gloria Buzău

Autobergamo Deva – Dunărea Călăraşi

Bukovina Vicov – Imperial WET M. Ciuc

Duminică, 3 martie

Ora 14.00 CFF Clujana – Futsal Poli Iaşi

Dunărea / G. Niţu şi D. Ghiuţă, convocaţi la naţionala U19 de futsal pentru dubla amicală cu Franţa
Featured

Dunărea / G. Niţu şi D. Ghiuţă, convocaţi la naţionala U19 de futsal pentru dubla amicală cu Franţa

Reprezentativa Under 19 de futsal a României va disputa, pe 26 și 27 februarie, două partide de pregătire contra selecționatei similare a Franței, în Hexagon.

Tricolorii antrenați de Endre Kacso se reunesc la Centrul Național de Fotbal Buftea pe 22 februarie, înainte de deplasarea în Franța. Pentru aceste două jocuri au fost convocaţi şi doi jucători ai Dunării Călăraşi, Gelu Niţu şi Dănuţ Ghiuţă.

 

Lotul convocat este următorul:

Portari: Theodor Lungu-Badea (Informatica Timișoara), Andrei-Alexandru Dinicuță (United Galați)

Jucători: Matei Boșneagă (United Galați), Daniel Duda (Futsal Giorgione/Italia), Vlăduț-Alexandru Dudău (CSM Vaslui), Darius Nastai (Informatica Timișoara), Bogdan-Alin Pieptea (West Deva), Gelu-Mădălin Nițu (Dunărea Călărași), Sergiu-David Gavrilă (Informatica Timișoara), Raul-Antonius Rădulescu (Helvecia Futsal/Anglia), Robert Crișan (CSM Tg. Mureș), Andrei-Dănuț Ghiuță (Dunărea Călărași), Nicolae Budai (Informatica Timișoara), Andor Balint (FK Odorheiu Secuiesc)

 

Cele două partide contra Franței sunt programate pe 26 și 27 februarie, de la ora locală 18:30 (19:30 în România), la Perpignan, oraș din sudul țării.

Naționala de juniori pregătește campania de calificare pentru primul Campionat European U19 de futsal din istorie. România va întâlni într-o grupă pe Macedonia (26 martie, ora 19:30), Ucraina (27 martie, ora 17:00) și Belgia (29 martie, ora 17:00).

Turneul final va avea loc la Riga, în Letonia, în perioada 8-14 septembrie 2019. Se califică doar primele clasate din grupele preliminare.

Sursa text şi foto www.frf.ro

Liga I Betano / Dan Alexa: Dunărea a arătat că are resurse să facă meciuri bune cu echipele puternice
Featured

Liga I Betano / Dan Alexa: Dunărea a arătat că are resurse să facă meciuri bune cu echipele puternice

Imediat după finalul partidei de la Voluntari, Dan Alexa a fost întrebat şi de partida pe care Dunărea o va susţine duminică acasă cu Dinamo, susţinând că deşi „câinii roşii” sunt favoriţi, elevii săi s-au descurcat în general bine în faţa formaţiilor de top. „Întâlnim un Dinamo favorit. Dar Dunărea a arătat că are resurse să facă meciuri bune cu echipele puternice. N-am pierdut cu CFR-ul, am făcut un meci nul cu Steaua care a venit schimbată din perioada de iarnă iar jocul a fost echilibrat. Suntem într-un moment bun, trebuie să profităm de lucrul ăsta. Sunt puţin mâhnit acum pentru că avem nevoie de 3 puncte astăzi dar până la urmă important este că Voluntariul a rămas la 5 puncte în spatele nostru.” a spus Dan Alexa.

Partida Dunărea – Dinamo se va desfăşura duminică, de la ora 14.00. În tur, scorul a fost egal, 1-1. Echipa noastră a punctat prima prin Mediop Ndiaye în minutul 22, egalarea survenind în minutul 56, în urma golului marcat de Daniel Popa.

Dunărea / Fl. Brişan: Ne aşteptăm la o sărbătoare a fotbalului călărăşean, la un aflux foarte mare de spectatori
Featured

Dunărea / Fl. Brişan: Ne aşteptăm la o sărbătoare a fotbalului călărăşean, la un aflux foarte mare de spectatori

Duminică, 24 februarie, Dunărea se va duela cu un adversar de top din fotbalul românesc. Partida cu Dinamo, programată de la ora 14.00 pe arena Ion Comşa a generat un interes mare din partea iubitorilor fotbalului din Călăraşi, mulţi dintre ei grăbindu-se să-şi achiziţioneze biletele pentru acest meci. „Noi am pus începând de joi, 14 februarie, bilete în vânzare pentru meciul cu Dinamo. Se pare că interesul este cel puţin la fel de mare din partea spectatorilor ca şi la meciul cu Steaua. Încă din prima zi,  am avut un aflux mare de spectatori.” a declarat preşedintele executiv al Dunării, Florin Brişan care a continuat “Am fost deja anunţaţi, faţă de celelalte meciuri va fi primul în care sectorul oaspeţilor va fi plin. Dinamo a anunţat că vine la Călăraşi însoţită de 800 de suporteri, capacitatea noastră maximă. Sperăm să obţinem maxim din acest meci atât din punct de vedere sportiv cât şi din punct de vedere al reţetei financiare şi să putem să ne îmbunătăţim cumva bugetul clubului. Ne aşteptăm la o sărbătoare a fotbalului călărăşean, la un aflux foarte mare de spectatori.”

Şi pentru acest meci – eveniment conducerea Dunării va oferi invitaţii copiilor din judeţ pentru a urmări live partida de duminică. “Aşa cum v-aţi obişnuit, am oferit deja invitaţii copiilor din judeţ care nu au posibilitatea să urmărească un meci de fotbal „pe viu”. Sperăm să facem din asta un obicei bun şi să atragem cât mai mulţi tineri pe stadion.” a mai precizat Florin Brişan.

Free Joomla templates by Ltheme