AJF Călăraşi / Venus, în afara podiumului!
Featured

AJF Călăraşi / Venus, în afara podiumului!

Venus Independenţa a încheiat sezonul pe un loc şocant. Campioana En-titre s-a clasat în afara podiumului, pe locul 4, totalizând 56 de puncte. În cele 32 de etape disputate, elevii lui Ilie Zeciu au obţinut 18 victorii, 2 egaluri şi 12 eşecuri. Dar cum de s-a ajuns aici?

În vara anului trecut, Venus devenea campioană fără să fi pierdut vreun meci. Ba chiar s-a impus şi la barajul de promovare în L3, trecând de campioana Prahovei, CS Blejoi. Dar nereuşind să se înscrie în campionatul ligii a 3-a din raţiuni financiare, majoritatea jucătorilor au ales alte zări fotbalistice. Ba mai mult, echipa a fost la un pas de a evolua în liga a 5-a însă a primit până la urmă acceptul majorităţii membrilor AJF de a se alinia la startul ligii a 4-a, cu interdicţia de a nu mai reprezenta judeţul la barajul de promovare în L3 dacă ar deveni campioană în următorii 3 ani. În astfel de condiţii, conducerea a încropit cu greu un lot competitiv care n-a reuşit decât o clasare pe locul 4.

De la începutul anilor 2000 şi până în prezent, Venus Independenţa a dominat campionatul judeţean obţinând de 9 ori titlul de campioană. Bunăoară, în ultimele 5 sezoane, Venus s-a clasat de două ori pe locul 1 şi de 3, pe 2.

Consolarea din acest an a venit dinspre echipa de juniori U19 care a devenit campioană judeţeană, performanţă pe care a mai obţinut-o şi în 2016 şi 2017.

Ed. 2018 / 2019

4. Venus   32   18   2   12   92-44   56

Ed. 2017 / 2018

1. Venus   30   28   2   0   136-29   86

Ed. 2016 / 2017

2. Venus   30   25   3   2   143-31   78

Ed. 2015 / 2016

1. Venus   30   24   5   1   140-26   77

Ed. 2014 / 2015

2. Venus   30   25   2   3   145-31   77

Ed. 2013 / 2014

2. Venus   30   20   3   7   84-37   63

BARAJ L3 / Mostiştea vs. Carmen. Prima confruntare la Ulmu pe 15 iunie
Featured

BARAJ L3 / Mostiştea vs. Carmen. Prima confruntare la Ulmu pe 15 iunie

Nu mai e nici un secret, Mostiştea Ulmu se va duela la barajul de promovare în liga a 3-a cu campioana Capitalei, Carmen Bucureşti. Prima partidă va avea loc la Ulmu sâmbătă, 15 iunie, începând cu ora 18.00, returul fiind programat în Capitală o săptămână mai târziu, mai exact sâmbătă, 22 iunie dar de la ora 17.30 de minute.

Încheind sezonul regulat pe locul 2, Carmen Bucureşti s-a clasat pe primul loc în clasamentul play – off-ului, cu punctaj maxim, devansând pe CSA Steaua pe care a învins-o în meciul decisiv, Progresul şi CS Dinamo. Echipa antrenată de Daniel Iftodi a ratat însă Cupa României, faza pe Bucureşti fiind învinsă în ultimul act chiar de CSA Steaua, cu 3-1.

Liga a 4-a Bucureşti

  1. CSA Steaua   30   28   1   1   191-6     85
  2. Carmen           30   26   1   3   148-18   79
  3. Progresul        30   25   0   5   151-28   75
  4. CS Dinamo    30   23   3   4   118-29   72

Play – off

  1. Carmen          3   3   0   0   9-3   11p
  2. CSA Steaua  3   2   0   1   7-2     9
  3. Progresul       3   0   1   2   2-6     2
  4. CS Dinamo   3   0   1   2   4-11   1

BARAJ L3

Tur: 15.06.2019, ora 18.00 Mostiştea – Carmen

Retur: 22.06.2019, ora 17.30 Carmen - Mostiştea

AJF Călăraşi / Unirea Mânăstirea a prins podiumul!
Featured

AJF Călăraşi / Unirea Mânăstirea a prins podiumul!

Învinsă în ultima etapă, acasă, de Victoria Lehliu cu 2-1, Unirea Mânăstirea a ratat ocuparea, în premieră, a locului 2, clasându-se finalmente pe 3, cu un total de 62 de puncte. Elevii lui Gabi Cotea, prezent şi în acest sezon, în iarbă, au obţinut 18 victorii, 8 remize, alte 6 jocuri din cele 32 disputate fiind pierdute. În ultimele 4 runde ale stagiunii, Unirea n-a obţinut nicio victorie!

Unirea a făcut un salt apreciabil de vreme ce în ultimele 5 sezoane s-a clasat de 3 ori pe 5 şi de 2 ori, pe 6.

Ed. 2018 / 2019

  1. Unirea   32   18   8   6   90-52   62

Ed. 2017 / 2018

  1. Unirea   30   16   2   12   85-57   50

Ed. 2016 / 2017

  1. Unirea   30   18   2   10   94-56   56

Ed. 2015 / 2016

  1. Unirea   30   13   7   10   68-62   46

Ed. 2014 / 2015

  1. Unirea   30   12   5   13   42-60   41

Ed. 2013 / 2014

  1. Unirea   30   15   5   10   55-35   50
AJF Călăraşi / Dunărea Ciocăneşti, pe 2 pentru a doua oară consecutiv!
Featured

AJF Călăraşi / Dunărea Ciocăneşti, pe 2 pentru a doua oară consecutiv!

Dunărea Ciocăneşti a repetat performanţa din sezonul precedent clasându-se tot pe locul 2. În ultima etapă, echipa antrenată de Aurelian Jecu a pierdut în mod surprinzător, dacă nu chiar bizar, la Dragalina cu 2-1, oferind şansa gazdelor de la Unirea de a se salva de la retrogradare.

În cele 32 de etape disputate, Dunărea a bifat 19 victorii, 7 egaluri şi 6 eşecuri, marcând 79 de goluri şi primind 41. A adunat 64 de puncte, bilanţul fiind mai slab decât cel din ediţia 2017-2018 când în 30 de meciuri a strâns 77 de puncte!

Bătălia pentru locul 2 s-a dat de la distanţă cu Unirea Mânăstirea care în ultima rundă a pierdut şi ea duelul cu Victoria Lehliu, scor 1-2, desfăşurat pe teren propriu. Sacrificiul s-a dovedit până la urmă inutil, lehlienii retrogradând în L5 din cauza rezultatelor nefavorabile din meciurilor directe cu rivala sa Unirea, ambele câştigate de cei din Dragalina.

Ed. 2018 / 2019

  1. Dunărea Ciocăneşti   32   19   7   6   79-41   64

Ed. 2017 / 2018

  1. Dunărea Ciocăneşti   30   25   2   3   106-36   77

Ed. 2016 / 2017

  1. Dunărea Ciocăneşti   30   23   4   3   132-29   73

Ed. 2015 / 2016

  1. Dunărea Ciocăneşti   30   18   5   7   86-44   59

Ed. 2014 / 2015

  1. Dunărea Ciocăneşti 30   19   4   7   101-46   61
AJF Călăraşi / Mostiştea Ulmu, campioana meritorie a fotbalului călărăşean!
Featured

AJF Călăraşi / Mostiştea Ulmu, campioana meritorie a fotbalului călărăşean!

După ce în sezonul precedent a încheiat pe 3, câştigând Cupa României, faza pe judeţ, Mostiştea Ulmu a dominat cap – coadă ediţia 2018-2019 a ligii a 4-a la fotbal.

Noua campioană judeţeană a obţinut în cele 32 de partide disputate nu mai puţin de 28 de victorii, bifând 3 egaluri şi doar o singură înfrângere. Singura echipă care a reuşit să treacă de elevii lui Mihai Ionescu a fost Dunărea Ciocăneşti în partida disputată chiar la Ulmu pe 17 noiembrie 2018, scor 0-1.

Atacul Mostiştea a fost la superlativ. Cu cele 144 de goluri marcate, Mostiştea a reuşit o medie foarte bună de 4,5 goluri / meci. Şi defensiva a fost la înălţime. Apărarea condusă de Emil Lambă a cedat de doar 12 ori, ceea ce înseamnă aproape un gol încasat la 3 etape.

Este anul Mostiştea fără îndoială care speră să obţină pentru a doua oară consecutiv trofeul Cupei României – faza judeţeană. Dacă anul trecut, trupa patronată de Vasile Târşolea a trecut în finală de Dunărea Ciocăneşti, de data asta, adversara sa va fi ACS Roseţi într-un ultim act programat la...Ciocăneşti.

Moştiştea a mers aproape fără cusur în campionat însă greul nu s-a terminat. Obiectivul major este pătrunderea în liga a 3-a, ori pentru asta va trebui să fie peste campioana Bucureştiului, Carmen, cu care se va duela în dublă manşă.

Să nădăjduim că fotbalul călărăşean e mai competitiv decât cel bucureştean iar Mostiştea să confirme până la urmă investiţiile financiare şi sufleteşti enorme iniţiate de Vasile Târşolea şi micuţa dar atât de inimoasa galerie a celor din Ulmu.

Linie de clasament

  1. Mostiştea   32   28   3   1   144-12   87

Remize obţinute de Mostiştea: 3

Et. 11 / 27.10.2018: Partizan Crivăţ – Mostiştea 0-0

Et. 21 / 16.03.2019: Unirea Mânăstirea – Mostiştea 1-1

Et. 29 / 08.05.2019: Viitorul Curcani – Mostiştea 1-1

Înfrângeri bifate de Mostiştea: 1

Et. 14 / 17.11.2019: Mostiştea – Dunărea Ciocăneşti 0-1

Free Joomla templates by Ltheme