Liga 3 | Dunărea, primele 3 achiziții!

Liga 3 | Dunărea, primele 3 achiziții!

În preziua jocului din turul inaugural al Cupei României Betano, Dunărea Călărași a anunțat și primele 3 achiziții pentru noul sezon. De pe pagina de Facebook a clubului aflăm că este vorba de:

Călin Bogdan. Mijlocaș. 24 de ani (09.03.2021 – Slatina). Ultima oară la Vedița Colonești (L3).

Dragoș Mucuță. Atacant. 27 ani (14.04.1998 – Brăila). Ultima oară la FC Dietikon (L5 Elveția).

Ionuț Pelivan Lefter. Atacant. 20 ani (11.08.2004 – Tulcea). Ultima oară la Metalul Buzău (L2).

Până la acest moment, Dunărea s-a despărțit de 9 jucători.

Este vorba de: portarul David Anastase (18 ani), fundașii, Daniel Bîrzu (23 de ani) și Steve Bonengue (28 de ani) și atacanți, Mădălin Calu (24 de ani), Eduard Belecciu (17 ani) și Constantin Ghia (26 de ani).

Au mai plecat sub formă de împrumut: Denis Milotin (atacant, 20 de ani) la Recolta Gheorghe Doja (liga 3) și Andrei Zaharia (mijlocaș, 20 de ani), la Dunărea Grădiștea (liga 4).

Din toamnă, Dunărea nu va miza în mod cert pe mijlocașul brazilian, Marcus Diniz (38 de ani) care s-a retras din activitate.

În altă ordine de idei, astăzi Dunărea va debuta în noua ediție a Cupei României Betano. De la ora 17.30 de minute, elevii lui Mircea Ștefan vor juca la Modelu cu Înainte.

Liga 3 | Dunărea, două teste nereușite!
Featured

Liga 3 | Dunărea, două teste nereușite!

Fotbaliștii valizi ai Dunării au muncit sâmbătă dimineață. O parte dintre ei însoțiți chiar de principalul Mircea Ștefan au mers la Cuza Vodă pentru amicalul de soi cu Metalul Buzău, echipă care din weekendul viitor pornește într-o nouă aventură în liga 2. Echipa buzoienilor n-a avut probleme, câștigând clar cu 4-0, la pauză, scorul fiind de 3-0. Metalul a venit la Călărași după un stagiu bine organizat, mult mai bine pregătită din punct de vedere fizic decât Dunărea care se antrenează de doar 2 săptămâni. În plus, lotul Dunării e într-o dinamică amețitoare, cei veniți în probe fiind mai puțin predispuși la efort. Eșecul nu e un capăt de țară însă ar putea constitui, totuși, un mic semnal de alarmă venit cu puține zile înainte de meciul de la Modelu cu Înainte din primul tur al Cupei României, programat miercurea viitoare.

Cealaltă parte a lotului s-a prezentat la Ciocănești acolo unde a dat piept cu Dunărea Ciocănești, câștigătoarea la zi a trofeului Cupei României – Faza județeană. Gazdele au profitat de “subțirimea” adversarului, câștigând cu 3-1. O victorie de palmares care le mai alină un pic durerea după parcursul modest în Faza Regională a Cupei României.

În mod sigur s-au tras învățămintele necesare care pot fi fructificate în viitoarele bătălii, fie ele amicale sau oficiale.

Liga 3 | Modelenii de la Înainte, pas greșit la Clinceni!
Featured

Liga 3 | Modelenii de la Înainte, pas greșit la Clinceni!

Modelenii de la Înainte au disputat astăzi al 4-lea joc de verificare, ultimul înaintea meciului oficial din Cupă cu Dunărea Călărași, programat miercurea viitoare.

La Clinceni, elevii lui Virgil Nițoi au pierdut cu 1-0 (0-0) în fața celor de la CF Inter Ilfov (fosta LPS HD Clinceni), rezultatul nefiind unul care să-I pună totuși pe gânduri pe oficialii modeleni.

La mijlocul săptămânii, Înainte și-au verificat forțele și cu tineretul celor de la FC Voluntari, câștigând cu 3-2.

Cel mai tare meci este cel care urmează. Înainte speră să meargă mai departe în Cupa României, țintind cictoria și implicit calificarea în fața Dunării Călărași. Duelul va începe la ora 17.30 de minute pe centralul Vasile Enache.

 

Înainte Modelu | Meciuri de verificare

12.07 Înainte Modelu – ACS Roseți (L4) 6-1

19.07 Înainte Modelu – Dunărea Grădiștea (L4) 10-3

23.07 Înainte Modelu – FC Voluntari (tin.) 3-2

26.07 CF Inter Clinceni (L3) – Înainte Modelu 1-0

02.08 Înainte Modelu – Recolta Gheorghe Doja (ora 10.30)

23.08 Înainte Modelu – Spicul Vâlcelele (ora 10.30)

Tabloul jocurilor din primul tur al Cupei României Betano
Featured

Tabloul jocurilor din primul tur al Cupei României Betano

Sâmbătă, 19 iulie, într-o singură manșă, s-au disputat finalele fazei regionale din Cupa României Betano, sezonul 2025/2026.

Astfel, s-au calificat în turul I al competiției, faza națională: CSM Pașcani, Viitorul Livezile, CSM Săcele, CS Sânandrei Timiș, FC Păușești-Otăsău, Axi Adunații Copăceni și Victoria Cumpăna.

Mai departe, pe 30 iulie vor avea loc, cu pornire de la ora 17:30, cele 43 de partide din primul tur al sezonului 2025-2026 al Cupei României Betano.

La start se vor alinia și echipele călărășene. Dunărea va juca la Modelu cu Înainte. Progresul va întâlni la Fundulea pe Recolta Gheorghe Doja iar Argicola Borcea se va deplasa la Fetești pentru duelul cu CSM.

Această fază competițională programează următoarele dueluri:

Flacăra Moreni – ACS Urban Titu;

FC Pucioasa – Tricolorul Breaza;

CS Timișul Șag – CSC Peciu Nou;

CS Sânandrei Timiș – CSC Ghiroda și Giarmata Vii;

Avântul Periam – Progresul Pecica;

Gloria Lunca-Teuz Cermei – Viitorul Arad;

Lotul Băile Felix – Crișul Sântandrei;

Diosig Bihardiószeg – SCZ Zalău;

Olimpia Satu Mare – Sighetu Marmației;

Viitorul Livezile – Unirea Dej;

Vulturul Mintiu Gherlii – Academia de Fotbal Viitorul Cluj;

CIL Blaj – Sănătatea Servicii Publice;

Metalurgistul Cugir – CS Universitar din Alba Iulia;

Avântul Reghin – ACS Tg. Mureș – MSE 1898;

CS Gheorgheni – VSK Gyergyó – KSE Târgu Secuiesc;

ACS Kids Tâmpa Brașov – ACS SR Municipal Brașov;

CSM Săcele – Olimpic Zărnești;

ACSM Codlea – ACS Mediaș;

Gilortul Târgu Cărbunești – Jiul Petroșani;

CS Vulturii Fărcășești – ACSO Filiași;

AS FC Păușești-Otăsău – Viitorul Dăești;

CSM Bucovina Rădăuți – Gloria Ultra;

Șomuz Fălticeni – Șoimii Gura Humorului;

CSM Pașcani – ACS USV Iași;

CSM Vaslui – CSM Bacău;

Viitorul Onești – Aerostar Bacău;

CSM Adjud – CSM Focșani;

CSM Râmnicu Sărat – Gloria Buzău;

Voința Limpeziș – Dacia Unirea Brăila;

Victoria Cumpăna – CS Medgidia;

CSM Fetești – Agricola Borcea;

Axiopolis Cernavodă – Gloria Băneasa;

Înainte Modelu – Dunărea Călărași;

Progresul Fundulea – Recolta Gheorghe Doja;

ACS Axi Adunații Copăceni – Dunărea Giurgiu;

ACS FC Dinamo București – Progresul Spartac;

ACS Sport Team – CSL Ștefăneștii de Jos;

ACS LPS HD Clinceni – CSM Alexandria;

Sporting Roșiori – CSM Cetatea Turnu Măgurele;

Petrolul Potcoava – Oltul Curtișoara;

Unirea Bascov – Vedița Colonești;

Aro Muscelul Câmpulung Muscel – Speed Academy;

CS Păulești – CSO Plopeni.

 

CUPA ROMÂNIEI BETANO – PROGRAM FAZA NAŢIONALĂ

Turul 1: 30 iulie 2025

Turul 2: 6 august 2025

Turul 3: 13 august 2025

Play-off: 27 august 2025

Faza grupelor, etapa 1: 29 octombrie 2025

Faza grupelor, etapa 2: 3 decembrie 2025

Faza grupelor, etapa 3: 17 decembrie 2025

Sferturi de finală: 4 martie 2026

Semifinale: 22 aprilie 2026

Finala: 13 mai 2026

sursa www.frf.ro

 

Liga 3 | Dunărea susține, sâmbătă, două teste. Vezi cine-s adversarii!
Featured

Liga 3 | Dunărea susține, sâmbătă, două teste. Vezi cine-s adversarii!

Dunărea Călărași turează motoarele înaintea primului joc oficial din sezonul 2025-2026, programat miercurea viitoare la Modelu, cu Înainte, în turul inaugural al Cupei României.

Sâmbătă, 26 iulie, galben-albaștrii vor susține două partide de verficare în două locații diferite, la o distanță de jumătate de oră între ele.

Astfel, o parte din jucători se vor deplasa la Ciocănești pentru duelul cu Dunărea, programat la ora 10.00, iar cealaltă parte merge la Cuza Vodă pentru întâlnirea cu Metalul Buzău, echipă care din august se va alinia la starul unui nou sezon în liga 2. Acest meci va începe la ora 10.30 de minute.

În altă ordine de idei, până acum, Dunărea s-a despărți de 8 jucători, 2 dintre ei sub formă de împrumut.

Free Joomla templates by Ltheme