Superliga | Trei jucători de la Sepsi în echipa ideală a rundei a 11-a
Featured

Superliga | Trei jucători de la Sepsi în echipa ideală a rundei a 11-a

Liga Profesionistă de Fotbal a dat publicității “11”-le ideal al rundei a 11-a care cuprinde nu mai puțin de 3 jucători de la Sepsi Sf. Gheorghe. FC Voluntari și Hermannstadt contribuie fiecare cu câte doiă fotbaliști iar Univ. Craiova, Rapid București, Farul Constanța și CFR Cluj cu câte unul. Antrenorul etapei a fost desemnat Gică Hagi, de la Farul Constanța.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 11-a:

PORTAR

Mihai Popa (FC Voluntari / 21 de ani) - A doua partidă la rând în care a fost la înălţime! Contra celor de la FCU 1948, tânărul portar al ilfovenilor a avut 6 şuturi respinse, dintre care 3 "supersave-uri".

FUNDAŞI

Mihai Butean (FC Hermannstadt / 26 ani) - Singurul integralist din lotul revelaţiei FC Hermannstadt, Butean a reuşit o nouă pasă decisivă. În plus, a câştigat 14 dueluri şi a avut 9 recuperări, dintre care 4 în jumătatea adversă.

Bogdan Mitrea (U Craiova / 34 de ani) - A înscris pentru prima dată în tricoul Universităţii şi a ajuns la 32 de reuşite în Superliga României.

Cristian Săpunaru (Rapid / 38 de ani) - Liderul din teren al Rapidului şi-a condus echipa spre un nou succes. A participat la construcţia ambelor goluri înscrise de giuleşteni.

Mario Camora (CFR Cluj / 35 de ani) - A înscris golul victoriei, primul cu piciorul drept din cariera acestuia în principala competiţie internă, fapt remarcat şi de Dan Petrescu.

MIJLOCAŞI

Anass Achahbar (Sepsi OSK / 28 de ani) - Introdus pe teren în partea secundă, a contribuit la cel mai clar succes din istoria covăsnenilor în prima ligă cu un gol şi o pasă decisivă.

Lukáš Droppa (FC Voluntari / 33 de ani) - Pe lângă evoluţia foarte bună de la centrul terenului, a marcat golul care s-a dovedit a fi de 3 puncte.

Baba Alhassan (FC Hermannstadt / 22 de ani) - Un nou meci mare făcut de mijlocaşul sibienilor, care a reuşit a 3-a dublă în acest sezon!

ATACANŢI

Mario Rondón (Sepsi OSK / 36 de ani / foto) - Două goluri şi un penalty scos. A fost un meci special pentru vârful grupării din Sf. Gheorghe, asta deoarece a bifat cea de a 100-a prezenţă în campionatul României.

Alexandru Tudorie (Sepsi OSK / 26 de ani) - Deşi a evoluat doar 23 de minute, a înscris de două ori şi a oferit o pasă decisivă spectaculoasă.

Denis Alibec (Farul / 31 de ani) - A făcut meciul perfect. A marcat de două ori şi a oferit o pasă decisivă.

ANTRENORUL ETAPEI

Gheorghe Hagi (Farul / 57 de ani) - Fotbal spectacol, asta oferă Farul lui Hagi în acest sezon! Constănţenii au marcat de 3 ori pentru al 5-lea meci la rând şi sunt lideri după 11 etape.

Sursa www.lpf.ro

Superliga | Etapa 11: FC Argeş - CFR Cluj, astăzi, ora 20.30
Featured

Superliga | Etapa 11: FC Argeş - CFR Cluj, astăzi, ora 20.30

Runda a 11-a se va încheia în Trivale, acolo unde FC Argeş şi CFR se vor afla faţă-n faţă pentru a 29-a oară în principala competiţie internă, palmaresul precedentelor întâlniri directe cuprinzând șapte succese ale piteştenilor, 16 victorii ale clujenilor şi cinci rezultate de egalitate.

Primul meci a avut loc pe 26 octombrie 1969, FC Argeş - CFR Cluj 3-0 (triplă C-tin Radu I), antrenori Constantin Teaşcă, respectiv Constantin Rădulescu.

Întâiul succes din contul clujenilor: 1 iulie 1970, CFR Cluj - FC Argeş 2-1.

O singură victorie au reuşit piteştenii în ultimele 16 dueluri directe din campionat (27 aprilie 2005, FC Argeş - CFR Cluj 2-0), interval în care s-au mai consemnat patru remize şi 11 partide câştigate de ardeleni.

Cea mai recentă dispută directă: 7 mai 2022, FC Argeş - CFR Cluj 0-6. Acesta a fost şi cel mai clar succes "all-time" reuşit de clujeni în deplasare pe prima scenă.

Mediile de vârstă

FC Argeş Piteşti - 26 ani şi 11 luni.

CFR Cluj - 26 ani şi 7 luni.

23 de jucători au folosit piteştenii în acest sezon, dintre care 11 sunt străini.

La finalul rundei precedente, CFR era echipa cu cei mai mulţi fotbalişti utilizaţi în ediţia actuală, 30 de jucători bifând cel puţin o prezenţă. Dintre aceştia, 13 au contribuit la reuşitele clujenilor cu cel puţin un gol şi / sau o pasă decisivă.

În cazul în care va fi utilizat, Iasmin Latovlevici va bifa meciul cu numărul 200 în principala competiţie internă. Actualul jucător de bandă stânga al piteştenilor a câştigat de cinci ori titlul în Superliga României, de trei ori cu FCSB (2012-2013, 2013-2014, 2014-2015) şi de două ori chiar cu adversara din această rundă, CFR Cluj (2020-2021, 2021-2022).

Linii de clasament

10. FC Argeș   10   4   1   5   9-14   13

7. CFR Cluj        8   5   0   3   15-9   15

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text www.lpf.ro

Etapa 11

Vineri, 16 septembrie

FC Voluntari - FC U Craiova 1-0

Petrolul Ploiești - Farul Constanța 1-3

Sâmbătă, 17 septembrie

UTA Arad - FC Hermannstadt 1-2

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - FC Botoșani 7-0

FC Rapid - CS Mioveni 2-1

Duminică, 18 septembrie

Universitatea Cluj - FC Chindia Târgoviște 1-0

Universitatea Craiova – FCSB 2-1

Luni, 19 septembrie  

Ora 20.30 FC Argeș - CFR Cluj

 

Etapa 12

Vineri, 30 septembrie

Ora 21.00 Universitatea Craiova - FC Voluntari

Sâmbătă, 1 octombrie

Ora 19.00 CS Mioveni - FC U Craiova

Ora 21.30 CFR Cluj - Petrolul Ploiești

Duminică, 2 octombrie

Ora 13.00 FC Hermannstadt - Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 18.30 Farul Constanța - UTA Arad

Ora 21.00 FCSB - FC Arges

Luni, 3 octombrie

Ora 18.00 FC Botosani - Universitatea Cluj

Ora 21.00 FC Chindia Târgoviște - FC Rapid

Superliga | Etapa 11: Universitatea Craiova – FCSB, astăzi, ora 21.30
Featured

Superliga | Etapa 11: Universitatea Craiova – FCSB, astăzi, ora 21.30

Derby-ul etapei le va aduce faţă-n faţă pe Universitatea Craiova şi FCSB, două echipe care, indiferent de locurile ocupate în clasament, au oferit microbiştilor meciuri memorabile.

31 iulie 2022, Universitatea Craiova - Rapid 0-1: a fost singura înfrângere suferită de olteni în ultimele șapte meciuri disputate în campionat din postura de gazde, interval în care au mai înregistrat cinci succese şi o remză.

Doar o victorie au bifat bucureştenii în acest sezon, 3-2 cu Chindia (acasă, 14 august), în rest au cinci remize şi două partide pierdute.

Iată trei comparaţii interesante între cele două echipe conform datelor monitorizate de InStat, partener LPF:

Medie şuturi pe cadrul porţii adverse: Universitatea Craiova - 5,3 şuturi cadrate / meci; FCSB - 6 şuturi cadrate / meci;

Medie ocazii de gol: Universitatea Craiova - 4 ocazii de gol / meci; FCSB - 7 ocazii de gol / meci;

Medie pase corecte: Universitatea Craiova - 429 pase corecte / meci (82 %); FCSB - 456 pase corecte / meci (83 %).

Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două formaţii s-au mai întâlnit de 28 de ori în principala competiţie internă, de cinci ori s-au impus oltenii, de 20 ori au câştigat bucureştenii, iar alte trei jocuri s-au terminat la egalitate.

Palmares cu Universitatea Craiova gazdă: 14 meciuri - 3 victorii Universitatea Craiova - o remiză - 10 succese FCSB.

Primul meci din intervalul amintit a avut loc pe 2 august 2014: FCSB - Universitatea Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova - FCSB 2-5.

În play-off-ul ediţiei 2021-2022, oltenii s-au impus cu 2-0 în deplasare, apoi FCSB a câştigat pe terenul craiovenilor cu 1-0.

Partida va fi una specială pentru cei doi antrenori, foşti colegi ca jucători în tricoul roş-albaştrilor bucureşteni în anii 2000, când au reuşit împreună cea mai importantă performanţă izbutită de o formaţie românească în cupele europene după 1989-1990, semifinală de Cupa UEFA în sezonul 2005=2006. De asemenea, au participat cu prima reprezentativă la turneul final al CE 2008. Nu în ultimul rând, aceştia au făcut echipă ca antrenori (Mirel Rădoi - principal, Nicolae Dică - secund) la FCSB şi la naţională.

Linii de clasament

9. Univ. Craiova   9   4   2   3   11-11   14

13. FCSB             8   1   5   2   10-13    8

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text www.lpf.ro

Etapa 11

Vineri, 16 septembrie

FC Voluntari - FC U Craiova 1-0

Petrolul Ploiești - Farul Constanța 1-3

Sâmbătă, 17 septembrie

UTA Arad - FC Hermannstadt 1-2

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - FC Botoșani 7-0

FC Rapid - CS Mioveni 2-1

Duminică, 18 septembrie

Ora 18.30 Universitatea Cluj - FC Chindia Târgoviște

Ora 21.30 Universitatea Craiova - FCSB

Luni, 19 septembrie  

Ora 20.30 FC Argeș - CFR Cluj

 

Superliga | Etapa 11: Universitatea Cluj – Chindia Târgoviște, astăzi, ora 18.30
Featured

Superliga | Etapa 11: Universitatea Cluj – Chindia Târgoviște, astăzi, ora 18.30

Primul meci al zilei are loc la Mediaș acolo unde se vor afla față în față Universitatea Cluj și Chindia Târgoviște.

Clujenii au reuşit în runda precedentă prima victorie din acest sezon, 1-0 la Mioveni. De partea cealaltă, târgoviştenii sunt în căutarea întâiului succes din ediţia curentă, în dreptul lor fiind consemnate doar trei remize în nouă jocuri.

Conform InStat, Denis Ispas, integralist în toate cele 10 partide disputate de U Cluj, este jucătorul cu cele mai multe dueluri câştigate - 125.

4,8 şuturi pe cadrul porţii / meci este media înregistrată de Chindia în stagiunea curentă, capitol unde ardelenii stau mai slab, doar 2,6 şuturi cadrate / meci.

17 goluri a primit Chindia în acest sezon, dintre care opt în urma unor faze fixe.

Ioan Filip este fotbalistul din primele 10 runde declarat de cele mai multe ori "Jucătorul meciului", de patru ori.

La nivelul băncilor tehnice, Eugen Neagoe şi Adrian Mihalcea se vor confrunta pentru întâia oară în principala competiţie internă.

Eugen Neagoe vs Chindia în Superliga României: 4 jocuri - o victorie - 3 remize.

Mediile de vârstă

U Cluj - 24 ani şi 11 luni.

Chindia - 24 ani şi 7 luni.

27 de jucători a utilizat U Cluj în primele 10 runde. Chindia s-a bazat pe 24 de fotbalişti, singurul integralist din lotul dâmboviţenilor fiind Daniel Celea.

Linii de clasament

14. Univ. Cluj   10   1   4   5   6-11   7

16. Chindia        9   0   3   6   6-10   3

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text www.lpf.ro

Etapa 11

Vineri, 16 septembrie

FC Voluntari - FC U Craiova 1-0

Petrolul Ploiești - Farul Constanța 1-3

Sâmbătă, 17 septembrie

UTA Arad - FC Hermannstadt 1-2

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - FC Botoșani 7-0

FC Rapid - CS Mioveni 2-1

Duminică, 18 septembrie

Ora 18.30 Universitatea Cluj - FC Chindia Târgoviște

Ora 21.30 Universitatea Craiova - FCSB

Luni, 19 septembrie  

Ora 20.30 FC Argeș - CFR Cluj

 

Superliga | Etapa 11: FC Rapid - CS Mioveni, astăzi, ora 21.30
Featured

Superliga | Etapa 11: FC Rapid - CS Mioveni, astăzi, ora 21.30

Ultimul meci al zilei din Superligă e programat diseară în Giulești între Rapid, locul 2 și CS Mioveni, poziția a 15-a.

9 mai 2022, Rapid - FC U Craiova 1948 2-3: a fost singura înfrângere suferită de giuleşteni în ultimele 18 meciuri jucate pe teren propriu în campionat, în rest au 11 victorii şi șase rezultate de egalitate.

Argeşenii au pierdut meciul din runda precedentă, 0-1 cu U Cluj, insucces care a oprit o serie cu trei partide fără înfrângere (o victorie, două remize).

Rapid are cea mai bună apărare din campionat, cu doar cinci goluri încasate. De partea cealaltă, CS Mioveni are cel mai slab atac, cu doar cinci goluri înscrise în primele 10 runde.

12.235 spectatori / meci este media înregistrată de Rapid în acest sezon, a doua cea mai mare din campionat.

Conform InStat, partener LPF, Dorinel Oancea este jucătorul cu cele mai multe dueluri la sol câştigate, 88. El este urmat în ierarhie de rapidistul Junior Morais (84 dueluri la sol câştigate).

Horaţiu Moldovan este portarul cu cel mai bun index InStat, 229. Acesta a adunat în sezonul curent nu mai puţin de 12 "supersave-uri".

Cele două echipe s-au mai întâlnit de șapte ori în principala competiţie internă, de cinci ori s-au impus rapidiştii, un joc a fost câştigat de argeşeni, iar o partidă s-a terminat la egalitate.

Primele confruntări au avut loc în ediţia 2007 - 2008, când Rapid a câştigat cu 2-1, în deplasare şi cu 3-0, acasă.

Cea mai mare diferenţă de scor pe prima scenă: 14 octombrie 2021, Rapid - CS Mioveni 4-0.

Cea mai recentă dispută directă: 16 mai 2022, CS Mioveni - Rapid 3-2.

Mediile de vârstă

Rapid - 25 ani şi 7 luni.

CS Mioveni - 27 ani şi o lună, a doua cea mai mare din campionat.

22 de jucători au evoluat pentru Rapid în primele 10 runde, dintre care Horaţiu Moldovan şi Junior Morais sunt integralişti.

CS Mioveni s-a bazat pe 29 de fotbalişti, patru dintre ei fiind străini.

Linii de clasament

2. Rapid              10   7   0   3   10-5   21

15. CS Mioveni   10   1   3   6     5-14   6

Partida va fi transmisă în direct de PRIMA Sport, DIGI Sport și ORANGE Sport.

Sursa text www.lpf.ro

Etapa 11

Vineri, 16 septembrie

FC Voluntari - FC U Craiova 1-0

Petrolul Ploiești - Farul Constanța 1-3

Sâmbătă, 17 septembrie

Ora 16.45 UTA Arad - FC Hermannstadt

Ora 19.00 Sepsi OSK Sf. Gheorghe - FC Botoșani

Ora 21.30 FC Rapid - CS Mioveni

Duminică, 18 septembrie

Ora 13.00 Universitatea Cluj - FC Chindia Târgoviște

Ora 21.30 Universitatea Craiova - FCSB

Luni, 19 septembrie  

Ora 20.30 FC Argeș - CFR Cluj

Free Joomla templates by Ltheme