Liga I Betano / G. Hagi, înainte de meciul de la Călăraşi: Avem o deplasare dificilă. E de aplaudat ce a reuşit Dunărea până acum

Hagi

Arena Ion Comşa e pregătită pentru startul returului. Duminică, la ora 16.00 va găzdui partida dintre Dunărea şi FC Viitorul, în tur, victoria surâzând echipei noastre cu 1-0, graţie golului marcat de Georgian Honciu, în minutul 4 care a transformat impecabil o lovitură liberă de la marginea suprafeţei de pedeapsă.

Managerul tehnic al Viitorului, Gică Hagi a declarat sâmbătă în conferinţa de presă premergătoare jocului de mâine că echipa sa va avea o deplasare dificilă, apreciind evoluţia Dunării din prima parte a sezonului regulat. „Avem o deplasare dificilă. E de aplaudat ce a reuşit Dunărea până acum, în acest sezon, ca nou – promovată dar şi noi parcurgem un moment bun. Suntem conştienţi de acest lucru şi vrem să mergem în continuare pe această linie. Cred că va ieşi un meci frumos. Dunărea e bine organizată la mijlocul terenului, are un atac rapid şi momente fixe bune. Trebuie să găsim drumul spre poartă, să avem o construcţie bună şi să fim decisivi. Sperăm să producem rezultat ca până acum” a declarat Hagi, potrivit www.ziuadeconstanta.ro.

Cu 22 de puncte, FC Viitorul ocupă locul 4 în vreme ce Dunărea se află pe 8 cu 16 puncte.

Cele două echipe s-au calificat şi în sferturile de finală ale Cupei României şi n-ar fi exclus să devină adversare în această fază, programată spre finalul lunii februarie 2019.

Free Joomla templates by Ltheme