Sâmbătă, 10 noiembrie vor avea loc nu mai puţin de 3 dispute în cadrul etapei a 15-a a ligii I Betano. Primul duel se va desfăşura începând cu ora 15.00 la Giurgiu între Astra şi Poli Iaşi.
De la ora 18.00, la Ovidiu va avea loc partida dintre FC Viitorul şi Concordia Chiajna sau duelul dintre cei mai selecţionaţi jucători din istoria fotbalulului românesc, Gică Hagi vs. Dorinel Munteanu, tehnicienii celor două echipe.
Cel mai aşteptat meci al zilei este cel de la Cluj Napoca dintre CFR şi Dunărea Călăraşi. Partida va începe la ora 21.00. În tur, scorul a fost alb. Partida va fi arbitrată de un trio din Capitală, avându-l la centru pe Marcel Bîrsan.
Sâmbătă, 10 noiembrie
Ora 15.00 Astra - CSM Poli Iaşi, 10 noiembrie – ora 15.00
Astra vs CSM Poli Iaşi în Liga 1: 13 jocuri - 8 victorii Astra - 3 remize - două succese Poli Iaşi.
Palmares cu Astra gazdă: 6 jocuri - 5 victorii Astra - o remiză.
- Primul duel a avut loc pe 26 octombrie 2012, la Giurgiu, scor 1-0 pentru gazde, marcator Bukari. Astralii s-au impus şi în returul ediţiei 2012-2013, de astă dată cu 2-0, autorii golurilor de pe arena din Copou fiind Constantin Budescu şi Marko Ivanovski.
- Întâia victorie din contul grupării moldave s-a consemnat în primăvara lui 2015, pe 15 martie, CSMS - Astra 1-0, gol Iulian Bădic, din pasa lui Ionuţ Voicu.
- Cele mai multe goluri: 23 august 2015, Astra - CSM Iaşi 4-1 şi 2 martie 2017, CSM Poli Iaşi - Astra 2-3.
-O singură partidă s-a încheiat fără gol marcat, pe 18 august 2017, jucată pe arena „Marin Anastasovici”.
- Ultima victorie din contul moldovenilor: 3 decembrie 2017, CSM Poli Iaşi - Astra 1-0 (marcator Andrei Cristea).
- Astralii s-au impus cu 3-0 în ambele meciuri din play-off-ul stagiunii precedente, graţie golurilor înscrise de Florentin Matei, Laurenţiu Buş şi Takayuki Seto la Iaşi (26 aprilie 2018), respectiv Anatole Abang, Alexandru Stan şi Alexandru Dandea la Giurgiu (30 aprilie 2018).
- Cea mai recentă confruntare directă: 28 iulie 2018, Poli Iaşi - Astra 1-1 (Frăsinescu / Llullaku).
Gheorghe Mulţescu vs CSM Poli Iaşi în Liga 1: 7 jocuri - 5 victorii - două înfrângeri.
Flavius Stoican vs Astra în Liga 1: 8 jocuri - două victorii - două remize - 4 înfrângeri.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Astra - 24 ani şi 9 luni; Poli Iaşi – 27 ani.
Ora 18.00 Viitorul Constanţa - Concordia Chiajna
Viitorul vs Concordia în Liga 1: 13 jocuri - 6 victorii Viitorul - 6 remize - un succes Concordia;
Palmares Viitorul gazdă: 6 jocuri - 3 victorii Viitorul - 3 remize.
- Prima partidă a avut loc pe 30 iulie 2012, Concordia - Viitorul 1-1, marcatori Welington, respectiv Gabi Iancu. Acelaşi scor s-a înregistrat şi în următoarele două dispute.
- Primul joc încheiat cu o victorie s-a consemnat pe 21 decembrie 2013, Concordia - Viitorul 1-2 (Neluţ Roşu / Alexandru Băluţă, Ionuţ Larie).
- În mai 2015, "vulturii" şi-au trecut în cont singurul succes în disputele cu Viitorul, scor 2-0 pe teren propriu (Maftei, Boldrin).
- Cea mai mare diferenţă de scor: 9 decembrie 2017, Viitorul - Concordia 3-0 (Ţucudean - dublă, Eric).
- Cea mai recentă confruntare directă: 30 iulie 2018, Concordia - Viitorul 1-1 (Andrei Marc / Lyes Houri).
Partida va fi una specială, deoarece pe cele două bănci tehnice se vor afla cei mai selecţionaţi jucători din istoria fotbalului românesc, Dorinel Munteanu - 134 de prezenţe sub tricolor şi Gheorghe Hagi - 124 de meciuri pentru prima reprezentativă. Şi din postura de antrenori, aceştia au reuşit performanţe formidabile: "Neamţul" a câştigat titlul cu Oţelul în sezonul 2010-2011, gălăţenii devenind singura echipă din zona Moldovei care s-a impus în Liga 1, în timp ce tehnicianul dobrogenilor a terminat în fruntea clasamentului în ediția 2016/2017 cu cea mai tânără echipă campioană "all-time" din istoria României!
Dorinel Munteanu vs Gheorghe Hagi în toate competiţiile: 3 jocuri - două victorii Hagi - o remiză.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Viitorul - 22 ani şi 6 luni; Concordia - 27 ani.
Ora 21.00 CFR Cluj - Dunărea Călăraşi
O singură înfrânere au suferit clujenii în campionat în anul calendaristic curent (2 septembrie 2018, CFR - Viitorul 1-2), în rest au 16 victorii şi 11 rezultate de egalitate.
- CFR a marcat cel puţin un gol în 16 din ultimele 17 partide disputate pe teren propriu.
Dunărea este fără victorie în Liga 1 din 15 septembrie, când a învins acasă cu 3-2 pe FC Botoşani. Au urmat patru remize şi două partide pierdute.
O singură dată s-au mai întâlnit cele două pe prima scenă, pe 28 iulie 2018, când au remizat fără gol pe arena „Ion Comșa” din Călăraşi, care a găzduit atunci pentru întâia oară un meci în cea mai importantă competiţie internă din România.
Dan Alexa vs CFR Cluj în Liga 1: 3 jocuri - o remiză - două înfrângeri.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: CFR Cluj - 27 ani şi 9 luni; Dunărea - 26 ani şi 9 luni.
Sursa www.lpf.ro
Etapa a 15-a
U Craiova – Sepsi OSK 1-1
Au marcat: Burlacu (83) / Karnitsky (37)
Sâmbătă, 10 noiembrie
15.00 Astra Giurgiu - Politehnca Iaşi
18.00 FC Viitorul - Concordia Chiajna
21.00 CFR Cluj – Dunărea Călăraşi
Duminică, 11 noiembrie
17.30 FC Hermannstadt - FC Botoşani
21.00 Dinamo Bucureşti - FCSB
Luni, 12 noiembrie
21.00 Gaz Metan Mediaş - FC Voluntari
Partidele vor fi transmise in direct de LOOK TV / PLUS, DIGI SPORT şi TELEKOM SPORT.
Clasament
1. CFR Cluj 14 8 5 1 21-10 29
2. FCSB 14 8 3 2 28-14 27
3. U Craiova 15 7 5 3 27-12 26
4. FC Viitorul 14 8 1 5 17-15 25
5. Gaz Metan 14 6 4 4 15-17 22
6. Astra Giurgiu 14 5 5 4 16-12 20
7. Sepsi OSK 15 5 5 5 17-16 20
8. Dunărea 14 3 7 4 12-14 16
9. Dinamo 14 4 4 6 14-20 16
10. Concordia 14 4 4 6 10-19 16
11. FC Botoşani 14 3 6 5 18-22 15
12. Hermannstadt 14 4 2 8 14-17 14
13. Politehnica Iaşi 14 4 2 8 11-22 14
14. FC Voluntari 14 1 5 8 14-25 8