Liga a 4-a / Dunărea Ciocăneşti a ratat marţi reunirea. Vezi motivul!

Dunărea Ciocăneşti urma să se reunească marţi însă din cauza vremii nefavorabile acţiunea a fost anulată. Aşa a declarat pentru www.arenamedia.ro, antrenorul – jucător, Cornel Ţicu care a mai adăugat „Până la startul noului sezon al ligii a 4-a am programat nu mai puţin de 4 jocuri de verificare, toate în deplasare. Obiectivul nostru va fi clasarea pe unul din locurile 1-3. Pentru asta am fixat două şedinţe de pregătire săptămânal, pentru zilele de marţi şi joi.”

Până în momentul de faţă, Dunărea, ocupanta locului 3 în stagiunea precedentă, a rezolvat două transferuri. E vorba de Costin Mihuţ, ultima oară la Dunărea Grădiştea şi Dragoş Stoian, fost component al Dunărea Călăraşi U19. Au plecat în schimb: Al Preda, Ad. Oprea şi G. Şerban, toţi la Dunărea Grădiştea. „Mai suntem în discuţii cu alţi 4 jucători. Sper să finalizăm aceste transferuri şi să ne atingem obiectivul stabilit.” a mai susţinut Ţicu.

Prima partidă de verificare pentru Dunărea Ciocăneşti va avea loc sâmbătă, 29 iulie. Elevii lui Cornel Ţicu vor juca de la ora 11.00, în deplasare, cu Spicul Roseţi.

 

Program jocuri de verificare

Sâmbătă, 29 iulie Spicul Roseţi – Dunărea Ciocăneşti (ora 11.00)

Sâmbătă, 5 august Tricolorul Jegălia – Dunărea Ciocăneşti

Sâmbătă, 12 august Victoria Chirnogi – Dunărea Ciocăneşti

Sâmbătă, 19 august Mostiştea Ulmu – Dunărea Ciocăneşti

Liga a 4-a / M. Ştefan, prima „dublă” pentru Venus

mircea st iulieMircea Ştefan a decis recent să se retragă de la Dunărea Călăraşi, nu, însă, şi din fotbal. În vârstă de 32 de ani, fostul atacant al „galben – albaştrilor” a redebutat sâmbătă sub tricoul vicecampioanei judeţene Venus Independenţa. Titular şi integralist în amicalul disputat la Grădiştea cu Dunărea (scor final 5-2 pentru Venus), Ştefan a marcat şi două goluri (min. 56 – execuţie de toată isprava! şi 65) afişând şi o mare poftă de joc. Va fi fără îndoială o excelentă achiziţie pentru Venus care speră să redevină regina fotbalului judeţean.

Din toamnă, Mircea Ştefan va debuta şi în cariera de antrenor urmând a se ocupa de o grupă de copii în cadruul clubului pe care l-a slujit ca jucător vreo 17 ani, Dunărea Călăraşi.

Liga a 4-a / Transfer de top pentru vicecampioana Venus!

toma vinceneUnul dintre cei mai buni jucători de minifotbal din România va juca din sezonul viitor în campionatul judeţean al ligii a 4-a. Toma Vincene, component de bază al echipei naţionale a României de minifotbal a evoluat o repriză pentru vicecampioana Venus Independenţa în amicalul disputat sâmbătă la Grădiştea împotriva Dunării (scor 2-5). În vârstă de 27 de ani pe care i-a împlinit pe 25 mai, Vincene a devenit recent la Bacău campion naţional la minifotbal cu echipa sa de club Ary&Roby Buftea, fiind desemnat cel mai bun jucător al turneului final. În sezonul trecut, el a jucat pentru AS Mihai Bravu în liga a 4-a Giurgiu.

Venus Independenţa intenţionează să realizeze în această pauză competiţională cea mai bună campanie de achiziţii obiectivele ale fiind câştigarea unui nou titlu de campioană judeţeană şi promovarea în liga a 3-a.

Liga a 4-a / Venus, debut cu dreptul în amicale!

d venus amical 23Sâmbătă după-amiază pe o căldură sufocantă s-au duelat la Borcea, Dunărea şi Venus Independenţa, ambele echipe dând astfel startul campaniei de pregătire a noului sezon al campionatului judeţean care va debuta pe 26 august.

 

Prima repriză a aparţinut gazdelor care au punctat de două ori prin Al. Preda (38) şi Adi Oprea „Motorină” (44), doi jucători aduşi de la Dunărea Ciocăneşti.

După pauză, Ilie Zeciu trimite în teren forţe proaspete permiţând astfel vicecampioanei să „reintre” în joc. Tânărul Marius Minea reduce din diferenţă în minutul 52, Venus egalând 4 minute mai târziu prin fostul jucător al Dunării Călăraşi, Mircea Ştefan. Tot el avea să înscrie în minutul 65, trecându-şi în cont dubla. Profitând de faptul că Dunărea s-a prezentat la „luptă” fără rezerve, Venus se desprinde spre final. Minea face 2-4 în minutul 87, un minut mai târziu, celălalt „vârf”, Csaba Borbely punctând pentru 2-5. Acesta a fost şi scorul final, Venus câştigând clar primul „examen” din pregătire.

d venus amical 23 2Echipa pregătită de Ilie Zeciu s-a întărit semnificativ, printre jucătorii veniţi să apere blazonul vicecampioanei numărându-se şi Toma Vincene (27 de ani), component al echipei naţionale de minifotbal al României. Având în vedere investiţiile preconizate a se realiza, Venus porneşte în noul campionat al ligii a 4-a cu prima şansă la câştigarea titlului!

Tot sâmbătă s-a desfăşurat şi amicalul la Modelu şi amicalul Înainte – Săicul Vâlcelele. Partid care s-a întins pe durata a 3 reprize a câte 30 de minute fiecare a fost câştigată de gazde cu 3-2. La un moment dat, Spicul a condus cu 2-1.

Sâmbăta viitoare, Spicul va juca în deplasare cu Venus Independenţa.

 

Dunărea Grădiştea – Venus Independenţa 2-5 (2-0)

Au marcat Al. Preda (38), A. Oprea (44) / M. Minea (52, 87), M. Ştefan (56, 65), C. Borbely (88).

Liga a 4-a / Spicul Vâlcelele deschide sâmbătă seria meciurilor de verificare. Vezi cu cine va juca!

Spicul Vâlcelele dă sâmbătă, 22 iulie, startul pregătirilor pentru noul sezon al ligii a 4-a. De la ora 11.00 va juca acasă cu Înainte Modelu, echipă care a terminat sezonul trecut pe 12 în topul Seriei a 2-a al ligii a 3-a.

Echipa pregătită de Marius Păun şi Cosmin Onofrei s-a mişcat deja pe piaţa transferurilor asigurându-şi serviciile lui Daniel Tărăbăşanu, împrumutat pentru un an de la Agricola Borcea.

Pe 29 iulie, Spicul va juca tot pe teren propriu cu vicecampioana judeţului, Venus Independenţa. Urmează apoi confruntarea cu Zarea Cuza Vodă (acasă – 5 august) şi o dublă cu o echipă din Bulgaria (acasă – 12 august; în deplasare – 19 august).

 

Spicul Vâlcelele – Program jocuri

Sâmbătă, 22 iulie, ora 11.00: Spicul Vâlcelele – Înainte Modelu

Sâmbătă, 29 iulie: Spicul Vâlcelele - Venus Independenţa

Sâmbătă, 5 august: Spicul Vâlcelele - Zarea Cuza Vodă

Sâmbătă, 12 august: Spicul Vâlcelele – Echipă Bulgaria

Sâmbătă, 19 august: Echipă Bulgaria -Spicul Vâlcelele

Free Joomla templates by Ltheme