Liga a 4-a / Venus revine acasă după emoţiile trăite la Ciocăneşti

Venus Independenţa a trecut cu bine peste seria de 3 meciuri jucate succesiv cu Victoria Chirnogi (deplasare), Mostiştea Ulmu (acasă) şi Dunărea Ciocăneşti (deplasare). A obţinut 7 (6, în deplasare şi 1, acasă) din 9 puncte posibile mîărindu-şi ecartul la 4 puncte faţă de principala sa urmăritoare, Dunărea Ciocăneşti.

Azi de la ora 17.00, în etapa restantă, a 18-a, trupa lui Ilie Zeciu va juca acasă împotriva unui adversar relativ modest, Zarea Cuza Vodă, ţinută sâmbătă în şah acasă de ultima clasată, Progresul Fundulea care i-a smuls un punct. În clasament, diferenţa este de vreo 7 locuri şi 29 de puncte.

Partida, de 1 solist, atât pauză cât şi final, va fi arbitrată de Liviu Mitea, asistenţii săi fiind Alexandru Popa şi Adrian Ilie. Prestaţiile lor vor fi evaluate de olteniţeanul Ionel Alexandru.

În tur, Venus s-a impus doar cu 1-0. Cele două echipe ar fi trebuit să se dueleze şi în sferturile de finală ale Cupei României doar că partida n-a mai avut loc, Zarea declarând non – combat!

Venus este echipa creditată în acest moment cu cele mai mari şanse de a câştiga campionatul. Mai are în faţa 9 examene din care 5 le va susţine acasă (rând pe rând cu Partizan Crivăţ, Victoria Lehliu, Unirea Dragalina, ACS Roseţi şi Progresul Fundulea) iar restul de 4 în deplasare (succesiv cu Tricolorul Jegălia, Spicul Vîlcelele, Unirea Mănăstirea şi Steaua Radovanu). Obiectivul final îl reprezintă nu doar câştigarea titlului ci chiar şi pătrunderea, în premieră, în liga a 3-a. Ţinte fezabile pentru o grupare condusă de oameni care nu „obosesc” să investească an de an sume importante în primenirea lotului.

 

Linii de clasament

1. Venus    20   18   2   0   77-19   56

8. Zarea    20     8   3   9   38-42   27

Liga a 4-a / Adevăratul derby se joacă la Dragalina

Adevăratul derby al etapei a 18-a, ce va avea loc miercuri, de la ora 17.00, se joacă la Dragalina la doi paşi de gară. Este derby-ul disperării la care vor participa Unirea şi Partizan Crivăţ, echipe care au închiriat locurile 15 şi respectiv 13, departajate de doar 3 puncte. E inutil să mai spunem cam ce înseamnă mâine o victorie fie că vorbim de Unirea sau de Partizan!

În era „Lucan”, Unirea a prins gustul victorie în ultimele 2 etape. Una acasă cu Victoria Lehliu, scor 3-2 şi alta, afară, la Vîlcelele, scor 2-1, chiar sâmbăta trecută cu Spicul.

De partea cealată, Partizan s-a dezumflat după după victoria cu cântec obţinută acasă în faţa Unirii Mănăstirea (scor 4-1), la sfârşitul lui martie. De atunci s-au scurs 2 etape, ambele de culoare neagră pentru echipa târâta de atâtea ori la Comisia de Disciplină pentru utilizare excesivă de jucători pe fals!

Ca în orice derby, fie şi al disperării, patimile n-au cum să rămână pe-acasă. Unirea nu concepe decât victoria dacă vrea să mai respire aerul mai proaspăt al ligii a 4-a. Crivăţul s-a cam obişnuit cu abisurile ligii a 5-a iar un pas greşit n-ar echivala cu sfârşitul lumii. Arbitrul desemnat să gestioneze bruma de spectacol de la Dragalina, pe care n-o garantează nici măcar jucătorii, este George Cojocaru, om al legii şi în viaţa de zi cu zi. Nu va avea o misiune uşoară pentru că e mai comod de pe margine, să dai vina pe arbitri decât pe proprii jucători.

Pentru partida Unirea – Partizan care în tur a fost câştigat clar de crivăţeni cu 7-1, orologiul e pregătit de start la 17.00.

Dacă aveţi chef de senzaţii tari, merită să vă pierdeţi vremea preţ de vreo 2 ceasuri la Dragalina. Măcar vă mai amintiţi cum sună glasul roţilor de tren.

Liga a 4-a / Derby-ul de pe hărtie: Unirea Mănăstirea – Dunărea Ciocăneşti!

În ciuda locului ocupat în clasament, 4, Unirea Mănăstirea pare mai degrabă o umbră care zburdă haotic în acest an pe uliţele ligii a 4-a. Echipa răpusă în 2018 de Victoria Chirnogi, acasă, bătută fără drept de apel la Ulmu de Mostiştea, de vreo 2 ori în acest an şi călcată în picioare cu sau fără voia sa, naiba ştie!, în deplasare, de mult mai modesta Partizan Crivăţ (scor 4-1, acum de curând pe 31 martie!) n-are cum să prindă atâta energie mâine în duelul ancestral cu Dunărea Ciocăneşti. Echipa lui Cornel Ţicu ţine la blazonul său şi în ciuda faptului că şi-a limitat sensibil dacă nu chiar decisiv şansele de a câştiga campionatul, nu cred în ruptul capului că va merge în excursie la Mănăstire.

Şi totuşi, se joacă duelul şi pentru asta AJF va trimite un arbitru cu ştaif care ştie prea bină să facă faţă presiunii indiferent din partea cui vine. Ionel Rădulescu nu-i de-o zi – două în arbitraj şi a văzut multe la viaţa lui. Prezenţa sa la Mănăstirea e binevenită pentru a mai anima un derby care deocamdată se scrie bine pe hărtie. Nu sunt sigur că şi pe teren. Dar de asta ne vor contrazice fotbaliştii echipelor care ocupă locuri fruntaşe în topul ligii a 4-a. Dunărea e pe 2 iar Unirea pe 4 iar distanţa valorică se măsoară în 11 puncte. Iată o fotografie care ar putea păli miercuri în faţa orgoliilor!

Partida despre care ştiţi că face parte din programul rundei a 18-a, amânată, va începe la ora 17.00 şi chiar merită văzută. Locaţia nu-i foarte primitoare dar un astfel meci te poate împinge uşor pe culmile răbdării.

Liga a 4-a / Mostiştea merge la Roseţi, lipsită de griji!

După o remiză albă, obţinută inexplicabil pe teren propriu în faţa Dunării Grădiştea, sâmbăta trecută şi află la 11 puncte în spatele ocupantei locului I, Venus Independenţa, Mostiştea Ulmu merge miercuri la Roseţi lipsită de grijă. Partida cu ACS Roseşi, din cadrul etapei a 18-a, amânată din cauza condiţiilor merteo, mai prezintă interes doar pentru... statistică.

Duelul care în mod normal ar fi trebuit să-l pună pe jar pe „regele integramelor” va fi arbitrat de Costin Dan, arbitrul fără zâmbet care, în ciuda prezenţei sale în Corpul Ligii a 2-a, a avut o prestaţie jalnică, sâmbătă, la Ciocăneşti în derby-ul Dunărea – Venus 2-3. Costin Dan s-a amestecat pur şi simplu în mulţime, prestaţia sa fiind chiar sub nivelul spectacolului la care au contribuit în jur de 28 de „artişti”, marea lor majoritate cu instrumentele neacordate.

Ce va face mâine Sfinxul din Chirnogi? În mod normal nimic pentru că în joc nu mai nicio motivaţie. Trei puncte în vremurile astea nu mai fac nici cât o ceapă degerată. Mostiştea care şi-ar fi dorit mai degrabă să fie sparring – partber pentru Dunărea Călăraşi, ştie că a pierdut şi ultima şansă de a se bate pentru titlul de campioană rămânându-i doar Cupa. Dar şi aici are o problemă mare cât dragostea lui Târşolea pentru Ulmu, pentru că până la finală mai are un hop greu de depăşit: Venus Independenţa!

De partea cealaltă, ACS Roseţi îşi va vinde scump pielea şi va miza mult pe „ieşirile” unor localnici pătimaşi şi guralivi care nu vor ezita să zbiere din toţi bojocii crezănd că astfel au mai multe şanse sp le bage frica-n oase celor 3 cavaleri ai dreptăţii.

Partida va începe la ora 17.00 iar rezultatul va fi un simplu accesoriu de ...statistică. Vă invit să bateţi drumul la Roseţi ca să nu vă mai omorâţi cu plictiseala de acasă.

Liga a 4-a / Partidele din runda a 18-a, programate miercuri, 18 aprilie, ora 17.00

Campionatul judeţean de fotbal continuă, miercuri, 18 aprilie fiind programate partidele din cadrul etapei a 18-a, amânată din cauza condiţiilor nefavorabile.

De la ora 17.00 se vor desfăşura jocurile seniorilor, două ore mai devreme, 15.00, fiind programate partidele juniorilor.

Aflată pe primul loc cu 56 de puncte, Venus va juca acasă cu Zarea Cuza Vodă, locul 8 cu 27 de puncte.

Resemnată după eşecul suferit acasă cu Venus, scor 2-3, Dunărea Ciocăneşti se va deplasa la Mănăstirea pentru duelul cu Unirea.

Mostiştea Ulmu care a realizat sâmbătă un egal surprinzător acasă cu Dunărea Grădiştea (scor 0-0) va juca în deplasare cu ACS Roseţi, învinsă sâmbătă la Jegălia de Tricolorul cu 2-1.

Iată mai jos programul complet al etapei a 18-a.

 

Etapa a 18-a / Miercuri, 18 aprilie, ora 17.00

Progresul Fundulea – Victoria Lehliu

Spicul Vîlcelele – Tricolorul Jegălia

Unirea Dragalina – Partizan Crivăţ

Unirea Mănăstirea – Dunărea Ciocăneşti

ACS Roseţi – Mostiştea Ulmu

Steaua Radovanu – Victoria Chirnogi

Venus Independenţa – Zarea Cuza Vodă

Dunărea Grădiştea – Viitorul Curcani

 

 

Clasament

1. Venus Independenţa 20  18   2    0   77-19   56

2. Dunărea Ciocăneşti   20  17   1    2   70-24   52

3. Mostiştea Ulmu        20  14   3    3   81-19   45

4. Unirea Mănăstirea     20  13   2    5   63-33   41

5. Victoria Chirnogi       20  12   2    6   52-31   38

6. Spicul Vîlcelele         20    9   1  10   55-53   28

7. ACS Roseţi              20    8   4    8   48-50   28

8. Zarea Cuza Vodă      20    8   3    9   38-42   27

9. Tricolorul Jegălia       20   8   2   10   36-40   26

10. Steaua Radovanu    20    7   3  10   33-43   24

11. Victoria Lehliu        20    7   2   11   60-54   23

12. Dunărea Grădiştea  20    6   5    9   41-49   23

13. Partizan Crivăţ        20    5   1  14   37-76   16

14. Viitorul Curcani       20    4   2  14   29-76   14

15. Unirea Dragalina     20    4   1  15   24-88   13

16. Progresul Fundulea  20    2   2  16   23-70    7

 

Etapa a 22-a / Sâmbătă, 21 aprilie, ora 17.00

Progresul Fundulea – Unirea Dragalina

Unirea Mănăstirea – Spicul Vîlcelele

ACS Roseţi – Victoria Lehliu

Steaua Radovanu – Tricolorul Jegălia

Venus Independenţa – Partizan Crivăţ

Dunărea Grădiştea – Dunărea Ciocăneşti

Viitorul Curcani – Mostiştea Ulmu

Zarea Cuza Vodă – Victoria Chirnogi

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.