104 zile au trecut de ultima confruntare Venus Independenţa – Victoria Chirnogi. Se întâmpla pe 12 iunie, la Lehliu Gară, în finala finala fazei judeţene a Cupei României. Trofeul a luat atunci drumul Chirnogiului, Victoria câştigând cu 1-0 graţie golului de excepţie marcat de Cr. Panait!
Pe 24 septembrie Venus şi Victoria se vor duela la Independenţa, partida contând pentru etapa a 6-a a noului sezon al campionatului judeţean. Cele două rivale care au dominat pur şi simplu sezonul precedent, se află acum pe poziţiile 5 şi 6 având linii de clasament aproape identice. Ambele echipe au bifat câte o sincopă. În etapa a 2-a, campioana a fost învinsă acasă de Unirea Mănăstirea cu 3-1, în vreme ce vicecampioana a fost învinsă la Ciocăneşti de către Dunărea cu 4-0 (etapa a 4-a). Chirnogenii au un surplus mai mare de goluri în schimb Venus stă mai bine la capitolul puncte câştigate în deplasare.
CJA a decis ca derby-ul campionatului să fie arbitrat de Vasilică Ruse, ajutoarele sale fiind Laurenţiu Ruse şi Ionuţ Bîţan. Prestaţiile lor vor fi supervizate de experimentatul, Ştefan Marin, un nume care nu mai are nevoie de prezentare în branşa observatorilor călărăşeni.
Centralul Vasilică Ruse a arbitrat în acest sezon două partide: Unirea Mănăstirea – Steauia Radovanu 6-3 (et. 1) şi Victoria Lehliu – Dunărea Ciocăneşti 1-3 (et. 5).
În sezonul 2015-2016, Venus a câştigat la Independenţa cu 4-0 (etapa a 5-a), în retur, Victoria obţinând victoria cu 2-1 (etapa a 20-a).
Venus – Victoria va începe la ora 17.00, în prealabil urmând a se desfăşura partida echipelor de juniori.
Sezonul 2016-2017
5. Victoria Chirnogi 5 4 0 1 25-8 12 (+3)
6. Venus Independenţa 5 4 0 1 21-6 12 (+6)
Sezonul 2015-2016
1. Venus Independenţa 30 24 5 1 140-26 77
2. Victoria Chirnogi 30 23 3 4 129-36 72
Rezultate directe
Et. 5 Venus – Victoria 4-0 (5 septembrie 2015)
Et. 20 Victoria – Venus 2-1 (26 martie 2016)