Liga a 4-a / Transfer de top pentru vicecampioana Venus!

toma vinceneUnul dintre cei mai buni jucători de minifotbal din România va juca din sezonul viitor în campionatul judeţean al ligii a 4-a. Toma Vincene, component de bază al echipei naţionale a României de minifotbal a evoluat o repriză pentru vicecampioana Venus Independenţa în amicalul disputat sâmbătă la Grădiştea împotriva Dunării (scor 2-5). În vârstă de 27 de ani pe care i-a împlinit pe 25 mai, Vincene a devenit recent la Bacău campion naţional la minifotbal cu echipa sa de club Ary&Roby Buftea, fiind desemnat cel mai bun jucător al turneului final. În sezonul trecut, el a jucat pentru AS Mihai Bravu în liga a 4-a Giurgiu.

Venus Independenţa intenţionează să realizeze în această pauză competiţională cea mai bună campanie de achiziţii obiectivele ale fiind câştigarea unui nou titlu de campioană judeţeană şi promovarea în liga a 3-a.

Free Joomla templates by Ltheme