Liga a 4-a / Dacă Tatu nu e, nici Spicul nu mai e!

Din această primăvară, campionatul judeţean de fotbal e puţin mai sărac, bazându-se pentru retur pe doar 15 echipe. Cea de-a 16-a, Spicul Vâlcelele, formaţie care a încheiat turul pe un onorabil loc 5, s-a retras din competiţie. Evident, din raţiuni financiare. Totul are însă legătură cu pierderea mandatului de primar de către Ionel Tatu. Spicul a fost, dacă vreţi, “copilul” său de suflet. Tatu este cel care făcut posibilă, de fiecare dată, prezenţa comunei Vâlcelele pe harta fotbalistică judeţeană. La început a fost Steaua Floroaica şi apoi, de puţină vreme Spicul Vâlcelele.

Acum Tatu nu mai e primar. Şi-a pierdut mandatul pentru că în România legile sunt uneori prea stupide şi odată cu el nu mai nici Spicul. N-am să înţeleg de ce s-a ajuns în această situaţie în condiţiile în care echipa, în vremea lui Tatu avea în jurul său o serie de fermieri bogaţi, din zonă, care susţineau, pe rând, echipa. Cu resursele lor. Unde au dispărut acei finanţatori? De ce n-au continuat proiectul chiar cu Tatu în frunte, pe post de preşedinte asumat, la vedere? A dispărut Tatu, au dispărut şi fermierii şi ce e mai grav a dispărut şi patriotismul local! Spicul nu-l reprezenta doar pe Tatu ci o comunitate întreagă, cu mulţi oameni simpli şi gospodari care vor fi văduviţi de acum şi de această bucurie care a cuprins demult o planetă întreagă: fotbalul!

Cu sau fără Nelu Tatu, fotbalul trebuie să continue la Vâlcelele. Este momentul ca ca actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Vasile Iliuţă, om de-al locului, să reintre în „pielea” primarului, funcţie pe care a deţinut-o preţ de 12 ani, şi să-i convingă pe fermieri, cei mai mulţi dintre ei consilieri locali, să reinvestească în fotbal iar proiectul Spicul Vâlcelele să meargă mai departe! Poate chiar de sâmbăta viitoare!

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.