Liga a 4-a / Arbitrii şi observatorii etapei a 12-a

AJF Călăraşi programează sâmbătă, 5 iunie de la ora 14.00 partidele din cadrul etapei a 12-a a ligii a 4-a.

Derby-ul zilei va avea loc la Roseţi acolo unde Spicul se va duela cu Dunărea Ciocăneşti. Gazdele vizează toate cele 3 puncte însă nici Dunărea Ciocăneşti nu-şi permite paşi greşiţi, altfel riscând să se îndepărteze de prima poziţie deţinută de Agricola Borcea datorită unui golaveraj mai bun. Partida va fi arbitrate de Gabriel Dociu, prestaţia lui şi a ajutoarelor sale urmând a fi supervizată de Romeo Caramavrov.

Campioana Venus, aureolată după victoria de la Ciocăneşti, din runda precedent îşi va măsura forţele cu Steaua Radovanu. Va arbitra Alin Ursu care va fi ajutat de Roxana Radu şi Gigel Năstase, toţi din Olteniţa, Tot de acolo vine şi observatorul Mirel Burlacu.

Agricola Borcea pare să aibă o misiune relative uşoară la Fundulea. Partida cu Progresul va fi arbitrate de experimentatul Ionel Rădulescu care s-a achitat cu brio de misiune în partida derby Dunărea Ciocăneşti – Venus.

Meci tensionat la Vâlcelele. Spicul e pe toboggan iar Victoria Chirnogi, de obicei, nu-I iartă pe cei “mici”. Centralul Marius Leca va avea viaţă grea în bârlogul lui Tatu care s-a năpustit sâmbăta trecută la gătul arbitrilor care au oficiat jocul de la Fundulea dintre Progresul şi Spicul. De data asta, Tatu e simplu spectator fiind suspendat marţi de Comisia de Disciplină pentru o lună din calitatea de “oficial”.

Iată arbitrii şi observatorii desemnaţi să oficieze la jocurile din cadrul etapei a 12-a.

Etapa a XII-a / Sâmbătă, 5 noiembrie, ora 14.00

Venus Independenţa – Steaua Radovanu
Arbitri Alin Ursu – Roxana Radu, Gigel Năstase
Observator Mirel Burlacu

Spicul Roseţi – Dunărea Ciocăneşti
Arbitri Gabriel Dociu – Cristian Zardova, Cătălin Ioniţă
Observator Romeo Caramavrov

Dinamo Săruleşti – Rapid Ulmeni
Arbitri Vasilică Ruse – Alexandru Drăgănescu, Lucian Bârzoagă
Observator Ştefan Marin

Viitorul Curcani – Dunărea Grădiştea
Arbitri Marius Anghel – Cristian Neagu, Valentin Badea
Observator Ionel Ivanciu

Unirea Mănăstirea – Unirea Dragalina
Arbitri Liviu Mitea – Marius Dănilă, Florinel Dinu
Observator Cristian Stancu

Conpet Ştefan cel Mare – Victoria Lehliu
Arbitri Virgil Văleanu – Mihai Eberstein, Noni Sterea
Observator Cristian Neagu

Spicul Vîlcelele – Victoria Chirnogi
Arbitri Marius Leca – Daniel Vasile, Ionuţ Jecu
Observator Daniel Ştefan

Progresul Fundulea – Agricola Borcea
Arbitri Ionel Rădulescu – Alin Mogodici, Ionel Duţă
Observator Iulian Bobeică

Clasament
1. Agricola Borcea          11   9   1  1    53-11   28
2. Dunărea Ciocăneşti    11   9   1   1   46-12   28
3. Victoria Chirnogi        11   9   0   2   48-21   27
4. Venus Independenţa  11   8   2   1   41-11   26
5. Unirea Mănăstirea      11   8   1   2   39-16   25
6. Spicul Roseţi             11   8   0   3   56-18   24
7. Dunărea Grădiştea     11   4   3   4   22-22   15
8. Victoria Lehliu           11   3   4   4   17-19   13
9. Unirea Dragalina        11   4   1   7   23-31   13
10. Progresul Fundulea   11   3   3   5   15-27   12
11. Spicul Vâlcelele        11   3   2   6   23-25   11
12. Viitorul Curcani        11   3   2   6   19-57   11
13. Rapid Ulmeni           11   3   0   8   16-38     9
14. Dinamo Săruleşti      11   2   0   9   12-40     6
15. Steaua Radovanu     11   1   2   8   18-47     5
16. Conpet Şt. cel Mare  11   0   0   11   9-62     0

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.