Liga a 4-a ACERBIS / Unirea şi-a luat revanşa!

Unirea Mănăstirea şi-a luat revanşa în faţa Dunării după înfrângerea suferită spre finalul sezonului trecut la Grădiştea (scor 3-0), câştigând acum cu 4-2, duelul contând pentru runda a 9-a a ligii a 4-a ACERBIS. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 31 prin Cristian Manta intrând în pauză cu un avantaj fragil.

Unirea punctează a doua oară în minutul 57 prin Marian Ion. Dunărea revine în joc reducând din diferenţă în minutul 74 prin Costin Mihuţ. Bucuria gazdelor a durat 3 minute, Arun Dedu refăcând diferenţa de 2 goluri pentru Unirea în minutul 77. Finalul e destul de dinamic. Dunărea marchează prin Costel Crăciun în minutul 87 însă în primul minut al prelungirilor, Mădălin Nicolae stabileşte scorul final, 2-4!

Cu 17 puncte strânse în 8 jocuri, Unirea e pe 4 iar sâmbătă va juca acasă cu Steaua Radovanu, aflată undeva în subsolul clasamentului.

Dunărea Grădiştea ocupă locul 14 cu doar 7 puncte acumulat tot în 8 jocuri şi se pregăteşte pentru o deplasare dificilă. Sâmbătă, la Roseţi, ACS pare favorite, partida fiind programată de la ora 15.00.

 

Dunărea Grădiştea – Unirea Mănăstirea 2-4

Au marcat: Costin Mihuţ (74’), Costel Crăciun (87’) / Cristian Manta (31’), Marian Ion (57’), Arun Dedu (77’), Mădălin Nicolae (90+1’)

 

Dunărea: 1. A. Stanciu – 16. Ad. Măciucă, 19. C. Mihuţ, 11. Ad. Petcu (2. T. Hotobocescu, 46’), 20. C. Constantinescu (14. I. Oprea, 56’), 3. Fl. Ioniţă (10. M. Vasilescu, 76’), 7. B. Ivan, 21. C. Crăciun, 17. I. Vasile, 18. R. Ilie, 5. I. Boscornea. Rezerve: 12. I. Măturaru, 15. M. Pârlog, 13. M. Vasilescu, 9. V. Tudorache.

Antrenor: -

 

Unirea: 1. C. Lazăr – 8. M. Ion, 13. D. Papacia, 4. G. Cotea, 5. Al. Şelaru, 12. F. Porumbel (3. M. Buciu, 90+2’), 7. A. Dedu, 6. M. Duţu, 9. Cr. Manta (16. M. Nicolae, 79’), 10. I. Coba (15. D. Moise, 90+2’). Rezerve: 91. N. Scăeţeanu, 11. I. Dumitru, 2. Al. Boşniceanu.

Antrenor: Gabriel Cotea

 

Au arbitrat: Cristian Zardova – Robert Cîrlea, Mădălin Zamfira.

Observator: Ştefan Marin

Cartonaşe galbene: I. Boscornea (40’), C. Mihuţ (70’) / F. Porumbel (33’)

Free Joomla templates by Ltheme