Ţone, mesaj pentru antrenorul Vali Negru: Ne strângem mâna dacă nu avem victorii până în etapa a 4-a!

tone 13 iuniePrimarul Olteniţei, Petre Ţone, poate cel mai puternic susţinător al echipei de fotbal CSM Olteniţa, aşteaptă startul noului sezon al ligii a 3-a, programat pe 3 septembrie.
Olteniţenii l-au ales în această vară, pe banca tehnică, pe Vali Negru despre care Ţone spune că mandatul său s-ar putea încheia după primele 4 etape dacă echipa nu câştigă vreun meci. “L
-am rugat pe antrenorul pe care l-am adus, pe Vali Negru, să-mi aducă 10 jucători. Nu sunt mulţumit de ce a adus. Titulari nu sunt decât 3, mai avem 2-3 rezerve din ce a adus dar ne confruntăm cu această problemă, suntem prea aproape de Bucureşti şi toţi fotbaliştii mai de valoare vor să joace în Bucureşti. La ultimul meci amical, (joi, 18 august) am făcut 1-1 la Popeşti Leordeni cu Gloria, echipă care are 2-3 jucători pe care noi ni i-am dorit să-i aducem care au venit de la Divizia B dar care nu au mişcat în faţa Olteniţei. Mi se dau asigurări că totul va fi bine dar ştiţi cum e, până la totul va fi bine cu rezultatul din teren e o diferenţă enormă. Aşa cum anul trecut am schimbat antrenorul în etapa a VI-a, aşa cum convenisem că dacă până în etapa a VI-a nu-mi câştigă ne despărţim, acum am fixat un alt termen, etapa a IV-a. Dacă până în etapa a IV-a nu avem victorii, indiferent că e acasă sau în deplasare, eu aş prefera acasă, ne strângem mâna, ne spunem la revedere!” a declarat primarul Ţone care a continuat „N-are rost pentru că fotbalul e un fenomen social care trebuie să mulţumească oamenii din tribună. Dacă noi nu le vom oferi bucurie celor aproximativ 1000 de spectatori care vin regulat la un meci al Olteniţei acasă, nu văd de ce să continuăm. Mai bine ne întoarcem în Liga a IV-a unde am câştigat 28 de etape la rând şi toată lumea era fericită. De ce să stau în Liga a 3-a şi să fiu ciuca bătăilor? Este ilogic! Banii sunt tot mai puţini, oamenii nu se înghesuie ca să sponsorizeze echipa de fotbal şi poate îi înţeleg pentru că sunt foarte multe greutăţi la ora actuală.”

Miercuri, 24 august, de la ora 17.30 de minute, CSM Olteniţa va evolua în faza a II-a a Cupei României urmând a întâlni pe teren propriu echipa a doua a lui Hagi, FC Viitorul II Constanţa.

„Fotbalul nu e neapărat un hobby. Mă uitam la tv la Steaua cu Manchester City când la finalul meciului echipa engleză a fost aplaudată de 50 de mii de oameni. Cu toate că am pierdut, oamenii în marea lor majoritate au plecat de la acel spectacol mulţumiţi. Sunt foarte mulţi ani de când eu nu am mai văzut la tv un meci de fotbal de la început până la sfârşit. La meciul ăsta am stat şi m-am uitat la tv la tot meciul. Asta înţeleg eu prin mişcare sportivă, posibilitatea de a da oamenilor o satisfacţie morală, nu neapărat de învingători. Poate Pierre de Coubertin avea dreptate: „Important e să participi!”, dar să participi şi non-stop să iei bătaie... mai bine uităm de Pierre de Coubertin.”
Petre Ţone

Free Joomla templates by Ltheme