Liga a 3-a / Olteniţa a câştigat derby-ul judeţului

ACSM şi Înainte Modelu au deschis seria derby-urilor judeţene din cadrul Seriei a 2-a. Sâmbătă după-amiază, cele două rivale s-au întâlnit la Olteniţa în cadrul unei duel contând pentru etapa a 2-a.

Oltenita Modelu 2 1

Oaspeţii au deschis scorul încă din minutul 5 atunci când Ivaşcu bine găsit în marginea suprafeţei de pedeapsă în urma unui scurt contraatac l-a învins pe portarul Manea.

Bucuria modelenilor a fost scurtă, după doar 6 minute, Mihai Neg restabilind egalitatea.

Olteniţa rămâne în 10 în minutul 21. Deşi obţinuse o lovitură liberă de la circa 20 de metri, căpitanul Dorobanţu a găsit de cuviinţă să-i dea un cap în gură unui adversar, primind, logic, cartonaşul roşu. Oaspeţii nu profită de situaţie iar după primele 45 de minute, scorul rămâne egal, 1-1.

La nici 2 minute de la reluare, Olteniţa găseşte drumul spre gol punctând prin Alin Turbatu.

Înainte resimte şocul însă oboseala şi căldura nu le-au dat şi luciditatea necesară elevilor lui Marcel Ploie de a reveni. Olteniţa se impune cu 2-1, deşi a evoluat 70 de minute în 10. La final, elevii lui Gabriel Radu au fost felicitaţi de primarul Petre Ţone.

Runda viitoare, olteniţenii merg la Medgidia pentru duelul cu nou – promovata, CS, meciul fiind programat sâmbătă, 8 septembrie de la ora 17.00. Cu nici un punct în cont, Modelu va juca sâmbătă pentru prima oară în faţa suporterilor, adversara sa fiind Axiopolis Cernavodă.

 

Etapa a II-a / Rezultate

Delta Dobrogea Tulcea - Agricola Borcea     0-3

Au marcat: Mihai Alecsandru (8), Andrei Moise (31, 72)

FC FCSB 2 - CS Afumaţi     2-3

 

ACSM Olteniţa - Înainte Modelu     2-1

Au marcat: Mihai Neg (11), Alin Turbatu (47) / Ivaşcu (5)

 

Axiopolis Sport Cernavodă - Unirea Slobozia     1-1

Au marcat: George Rusu (90) / Romeo Soare (44)

Progresul Spartac - CS Tunari     0-0

SC Popeşti Leordeni - Fotbal Club Rapid     1-1

Au marcat: Marin Luca (60) / Marian Vlada (86 - pen.)

Sportul Chiscani - CSO Bragadiru     1-0

A marcat: Ştefan Adamache (86)

CS Făurei - CS Medgidia    2-0

Au marcat: Andrei Puşcasu (50), Bănel Nicoliţă (75 - pen.)

 

Clasament

1. CS Afumaţi                    2   2   0   0   6-2   6

2. SC Popeşti Leordeni   2   2   0   0   5-1   4

3. Unirea Slobozia            2   1   1   0   4-2   4

4. CS Făurei                      2   1   1   0   2-0   4

5. FC Rapid                       2   1   1   0   3-2   4

6. ACSM Olteniţa              2   1   1   0   2-1   4

7. FCSB                             2   1   0   1   4-4   3

8. Sportul Chiscani           2   1   0   1   1-1   3

9. Agricola Borcea           2   1   0   1   3-4   3

10. CS Medgidia             2   1   0   1   1-2   3

11. Axiopolis                    2   0   2   0   2-2   2

12. CS Tunari                   2   0   2   0   1-1   2

13. Progresul                   2   0   1   1   1-2   1

14. CSO Bragadiru        2   0   0   2   1-3   0

15. Înainte Modelu          2   0   0   2   2-5   0

16. Delta Dobrogea       2   0   0   2   0-6   0

 

Etapa a 3-a

 

Vineri, 7 septembrie, ora 17.00

CSO Bragadiru – CS Făurei

CS Tunari – SC Popeşti Leordeni

Înainte Modelu – Axiopolis Cernavodă

 

Sâmbătă, 8 septembrie, ora 17.00

CS Medgidia – ACSM Olteniţa

CS Afumaţi – Sportul Chiscani

Agricola Borcea – FCSB 2

FC Rapid – Delta Dobrogea

Unirea Slobozia – Progresul Spartac

 

sursa www.lpf.ro

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.