Liga a 3-a / Înainte – Delta Dobrogea Tulcea, vineri, 10 martie, ora 15.00

Arena Vasile Enache din Modelu va găzdui vineri, 10 martie, partida Înainte – Delta Dobrogea Tulcea, din cadrul etapei a 15-a a ligii a 3-a, Seria a II-a. Duelul, programat de la ora 15.00 va fi arbitrat de Ovidiu Robu (Popeşti Leordeni). În vârstă de 28 de ani, Robu i-a mai arbitrat de 2 ori pe modeleni în acest sezon. Ambele jocuri au avut loc la Modelu în toamna anului trecut şi au fost câştigate de elevii lui Vali Petrescu: 30 septembrie, Înainte - Petrolistul Boldeşti 4-3, respectiv 29 octombrie Înainte – Arsenal Malu 14-1.

Ajutoarele sale sunt Ionuţ Cojocaru (Giurgiu) şi Marian Istrate (Buftea). Observatori au fost desemnaţi Cosmin Stoian (Constanţa) şi Aurel Ionescu (Bucureşti).

Cele două rivale sunt despărţite în clasament de 3 locuri şi tot atâtea puncte. Tulcenii se află pe 8 cu 18 puncte iar modelenii pe 11, cu 15 puncte. În tur, Delta – Înainte 1-1, partida desfăşurându-se pe 10 septembrie.

În runda precedentă, prima a returului, Înainte a pierdut la Bucureşti în faţa liderului Metaloglobus (scor 1-0) iar Delta a remizat la 2, cu SC Popeşti Leordeni, pe teren propriu.

Tot vineri va mai avea loc şi meciul dintre SC Popeşti Leordeni şi Dinamo II Bucureşti.

CSM Olteniţa va evolua sâmbătă, de la ora 15.00 împotriva celor de la Petrolistul Boldeşti

Etapa a 15-a

Vineri, 10 martie, ora 15.00

Înainte Modelu – Delta Dobrogea Tulcea

SC Popeşti Leordeni – Dinamo II

Sâmbătă, 11 martie, ora 15.00

Axiolpolis Cernavodă – Viitorul Domneşti

CSM Olteniţa – Petrolistul Boldeşti

Unirea Slobozia – CS Tunari

Arsenal Malu – Astra II 0-3

FC Viitorul II – Metaloglobus

Clasament

1. Metaloglobus           14   12   2   0   32-14    38

2. Unirea Slobozia        14     8   2   4  28-17     26

3. CS Tunari                14     7   4   3  22-19     25

4. FC Viitorul II           14     7   3   4   29-18     24

5. SC Popeşti Leordeni 14     6   5   3   23-16     23

6. Viitorul Domneşti     14     6   1  7   22-17     20

7. Astra II Giurgiu       14     5   4   5   20-20     19

8. Delta Dobrogea       14     6   2   6   26-28     18

9. Dinamo II              14     3   8   3    25-19     17

10. Axiopolis              14     4   5   5   24-26     17

11. Înainte Modelu      14     3   6   5   35-31     15

12. CSM Olteniţa        14     4   3    7   23-24     15

13. Petrolistul            14     4   1    9   22-28     13           

14. Arsenal Malu        14     0   0  14   10-64       0

Free Joomla templates by Ltheme