În Seria 3, meciurile rundei a 9-a, ultima a turului sezonului regulat, sunt programate sâmbătă, 21 octombrie, de la ora 15.00. Dunărea Călărași, locul 2 cu 19 puncte, merge în Dobrogea, la Băneasa pentru confruntarea cu Gloria, locul 8 cu 6 puncte.
Meciul va fi condus la centru de bucureșteanul, Andrei Oancea, ajutoarele sale fiind Gabriel Enache și Alin Ionică, ambii din Ploiești. Observator de arbitri a fost desemnat Daniel Burloiu (Galați) iar delegat de joc, Adrian Sitaru (Vadu Pașii - Buzău).
Ultima confruntare dintre cele două viitoare rivale a avut loc tot la Băneasa, pe 9 august, meciul contând pentru turul 2 al Cupei României. A învins Dunărea cu 4-3!
În ediția precedentă a ligii a 3-a, Dunărea s-a impus de două ori (în play-out), un meci încheindu-se la egalitate, altul cu victoria dobrogenilor.
În runda anterioară, Gloria, cu Eugen Trică pe bancă și Silviu Pană în teren, a pierdut la Modelu cu 4-3 iar Dunărea a câștigat acasă, 1-0, în fața ialomițenilor de la Recolta Gh. Doja.
Tot sâmbătă, Progresul va juca la Călărași cu CS Afumați, ocupanta primului loc iar Agricola Borcea, în deplasare cu Recolta Gh. Doja. Înainte Modelu încheie turul la Clinceni.
Clasament
1. CS Afumați 8 6 2 0 26-9 20
2. Dunărea Călărași 8 6 1 1 17-10 19
3. Agricola Borcea 8 4 2 2 19-11 14
4. LPS HD Clinceni 8 4 1 3 18-18 13
5. Axiopolis Cernavodă 8 4 0 4 19-14 12
6. Recolta Gh. Doja 8 4 0 4 19-16 12
7. Progresul Fundulea 8 2 1 5 6-19 7
8. Gloria Băneasa 8 2 0 6 16-23 6
9. Înainte Modelu 8 2 0 6 9-18 6
10. FC Voluntari 2 8 1 3 4 12-23 6
Etapa 9 | Sâmbătă, 21 octombrie, ora 15.00
Recolta Gh. Doja – Agricola Borcea
Gloria Băneasa – Dunărea Călărași
LPS HD Clinceni – Înainte Modelu
FC Voluntari 2 – Axiopolis Cernavodă
Progresul Fundulea – CS Afumați
Gloria Băneasa vs. Dunărea Călărași
Sezonul regulat 2022-2023
15.10.2022 Gloria – Dunărea 1-1
18.03.2023 Dunărea – Gloria 1-2
Play-out
14.04.2023 Dunărea – Gloria 1-0
12.05.2023 Gloria – Dunărea 0-5
Cupa României Turul 2
09.08.2023 Gloria – Dunărea 3-4