Liga 3 | Et. 6: Înainte Modelu – Dunărea Călărași, vineri, 29 septembrie, ora 17.00
Featured

Liga 3 | Et. 6: Înainte Modelu – Dunărea Călărași, vineri, 29 septembrie, ora 17.00

În prologul rundei a 6-a a campionatului ligii a 3-a, Înainte va întâlni pe teren propriu Dunărea Călărași. Meciul este programat vineri, 29 septembrie de la ora 17.00.

Centralul partidei este bucureșteanul, Adrian Diaconu, care va fi ajutat la cele două tușe de Gabriel Neagu (Călărași) și Florinel Barbu (Giurgiu). Prestația lor va fi vizată de Vasile Dan Popescu (Buzău). Delegat de joc a fost desemnat Ștefan Gheorghe (Brăila).

Dunărea ocupă locul 3 cu 10 puncte în vreme ce modelenii, locul 9, au avut un start mai mult decât ezitant strângând doar 3 puncte în cele 5 meciuri disputate. În runda anterioară, Dunărea a câștigat cu 3-1, meciul de acasă cu Axiopolis Cernavodă, modelenii cedând cu același scor, tot pe teren propriu, în fața celor de la Agricola Borcea.

Ultima întâlnire directă a avut loc pe 2 august la Călărași, în cadrul turului inaugural al Cupei României, Dunărea câștigând cu 4-1.

În sezonul precedent al ligii a 3-a, ambele întâlniri s-au încheiat cu același scor 0-0. Etapa a 6-a continuă sâmbătă, 30 septembrie când vor avea loc și celelalte 4 meciuri.

Etapa 6

Vineri, 29 septembrie, ora 17.00

Înainte Modelu – Dunărea Călărași

Sâmbătă, 30 septembrie, ora 17.00

Agricola Borcea – FC Voluntari 2

Progresul Fundulea – LPS HD Clinceni

CS Afumați – Gloria Băneasa

Axiopolis Cernavodă – Recolta Gh. Doja

Clasament

1. CS Afumați                5   4   1   0   16-6   13

2. Agricola Borcea         5   3   1   1   14-7   10

3. Dunărea Călărași      5   3   1   1   12-8   10

4. Recolta Gh. Doja       5   3   0   2   16-10   9

5. LPS HD Clinceni        5   3   0   2   14-15   9

6. Axiopolis Cernavodă  5   2   0   3   12-10   6

7. Progresul Fundulea   4   2   0   2     4-7     6

8. FC Voluntari 2            5   1   1   3     9-15   4

9. Înainte Modelu           5   1   0   4     5-13   3

10. Gloria Băneasa        4   0   0   4     5-15   0

Free Joomla templates by Ltheme