Centralul călărășean „Ion Comșa” va găzdui sâmbătă, în premieră, duelul Progresul Fundulea – Înainte Modelu, contând pentru runda secundă a noului sezon al L3.
Nou-promovată în cel de-al treilea eșalon, Progresul a ales să dispute partidele din tur, considerate pe teren propriu la Călărași, întrucât stadionul din Fundulea face obiectul unui amplu proces de modernizare, finanțat din fonduri guvernamentale și derulat sub egida CNI.
Meciul va fi arbitrat de un trio alcătuit din Ionuț Nanu (București) – Bogdan Ciocoiu și Alexandru Cîrstea, ambii din Ploiești. CCA a decis ca observator de arbitri să fie Costel Băntescu (București) iar delegat de joc, Andrei Simion (București).
În prima etapă, Înainte a trecut la pas de FC Voluntari 2, scor 4-0 iar Progresul a produs surpriza câștigând la Cernavodă cu 1-0 duelul cu o altă nou-promovată, Axiopolis.
Etapa 2 | Sâmbătă, 2 septembrie, ora 17.00
Agricola Borcea – Gloria Băneasa
LPS HD Clinceni – Recolta Gh. Doja
FC Voluntari 2 – Dunărea Călărași
Progresul Fundulea – Înainte Modelu
CS Afumați – Axiopolis Cernavodă
Etapa 3
Vineri, 8 septembrie, ora 17.00
Înainte Modelu – CS Afumați
Dunărea Călărași – Progresul Fundulea
Sâmbătă, 9 septembrie, ora 17.00
Axiopolis Cernavodă – Agricola Borcea
Recolta Gh. Doja – FC Voluntari 2
Gloria Băneasa – LPS HD Clinceni