Emoții mari pentru Agricola Borcea care mâine (marți, 19 august) își va afla adversara din turul 4 al Cupei României Betano.
Miza este mare! În cazul unui adversar facil (nu unul din cei 8 de liga 1!), Agricola are destule șanse să mai prindă încă o dată faza grupelor, ca în urmă cu un an.
Cupa României este competiția care i-a adus satisfacții Agricolei care a încasat în acest sezon, până acum, nu mai puțin de 8 mii de euro, premii rezultate în urma calificărilor din turul 1 (1.000 de euro – CSM Fetești), turul 2 (3.000 de euro – Dunărea Călărași) și respectiv turul 3 (4.000 de euro – Gloria Băneasa). Un eventual succes, în turul 4, ar echivala cu un nou premiu, mult mai consistent, de 8.000 de euro plus perspectiva, extrem de ademenitoare, de a încasa câte 4.000 de euro pentru fiecare punct câștigat în faza grupelor (din 12 posibile!).
Pe de altă parte, ca urmare a prestațiilor din Cupă, cu precădere, Agricola a reușit și în acest an (a făcut-o și anul trecut!) să convingă Consiliul Județean Călărași să-i finanțeze, în baza Legii 350 / 2005 un proiect, în urma căruia va încasa până la finele anului suma de 100.000 de lei, contribuția proprie fiind de 10%. Se prefigurează așadar vremuri interesante.
Dar ca să mențină echipa pe orbita performanței, primarul Aniel Teodor Nedelcu Pațurcă a înțeles că e nevoie de o finanțare solidă. Nu întâmplător, o parte din fotbaliștii care vin în medie de două ori pe lună la Borcea, pentru meciurile din campionat, încasează niște salarii care nu-s deloc de neglijat. Cel puțin pentru nivelul ligii a 3-a.
Astfel, la finele anului 2024, Agricola a raportat “încasări” de 1.402.222 lei și, îmbucurător, un profit de 174.645 lei. Doi indicatori reprezentativi, obținuți în urma desfășurării activității a doar 15 angajați (incluzând aici, foarte probabil și indemnizația președintelui clublui și salariile antrenorului și jucătorilor).
Da, Agricola se descurcă, se pare, și cu 12, 13 jucători așa cum s-a întâmplat și la meciul din Cupă cu Dunărea, prezentând o listă cu 11 titulari și doar 4 rezerve!
Adică o medie lunară de peste 116 mii lei. O sumă frumușică având în vedere că Agricola nu-și bate capul cu echipele de juniori C, D, E, înscrise în campionatele patronate de AJF Călărași, închiriindu-le de la asociații de profil din Călărași. În plus, nu e preocupată de cazarea jucătorilor ori alimentația acestora din cursul săptămânii. Băieții se antrenează în Capitală și se prezintă la meciuri pe care le și câștigă în marea lor majoritate.
Agricola Borcea are însă și două pete negre pe CV-ul scris la nivelul L3 de aproape un deceniu. A retrogradat de două ori (2019 și 2023) însă a revenit în competiție pentru că FRF i-a permis (n-a fost singura acceptată!) contra achitării unei taxe de reînscriere.
Povestea continuă la Borcea iar de marți încolo, de ce nu?, cu încă o filă de...poveste!