Agricola Borcea, amical de lux cu saudiţii de la Al Faisaly

Borcea 1

Aflată într-un stagiu de pregătire în România, formaţia saudită de primă ligă, Al Faisaly, antrenată, din această vară, de Mircea Rednic a disputat recent un amical, la Bucureşti, cu Agricola Borcea. După o primă repriză albă, oaspeţii au marcat de 3 ori în partea secundă câştigând la scor de forfait. Partida a fost urmărită şi de cel mai frenetic susţinător al echipei, primarul Aniel Nedelcu care a declarat pentru www.arenamedia.ro, “În prima repriză, cel puţin, n-am fost cu nimic mai prejos deşi am jucat împotriva unui adversar cu greutate care a terminat pe locul 6 în prima ligă saudită în sezonul precedent. Când s-a terminat benzina, să zic aşa, am încasat 3 goluri. Important nu e neapărat scorul ci faptul că am lăsat o impresie bună în faţa saudiţilor, plătiţi cu salarii chiar de milioane de euro şi a lui Mircea Rednic care ne-a felicitat pentru joc. Mi-a spus după meci că Agricola e o echipă bună, peste nivelul ligii a 3-a”.

În acest meci, antrenorul Virgil Niţoi l-a testat şi pe fundaşul camerunez, Passi (23 de ani) care a evoluat la echipa a 2-a a ruşilor de la Sankt Petersburg. “Depunem eforturi să perfectăm acest transfer. Este un fotbalist bun, cu calităţi care ne poate ajuta în noul sezon al ligii a 3-a” a mai precizat primarul Aniel Nedelcu.

Borcea 2

În Cupă cu ACSM Olteniţa

După ce a învins în prima fază a Cupei României – ediţia naţională 2018 – 2019,  echipa constănţeană, CS Mihail Kogălniceanu cu 3-1, Agricola va juca în continuare cu ACSM Olteniţa, calificată după ce a trecut de Mostiştea Ulmu cu scorul general de 9-8. “Olteniţa e un adversar dificil dar obiectivul nostru este să ne calificăm în faza a 3-a. Meciul va avea loc la Borcea şi sper ca asta să fie şi un avantaj pentru noi. Mizăm şi pe prezenţa suporterilor nostri”  susţine primarul Aniel Nedelcu. Partida cu ACSM Olteniţa se va desfăşura la mijlocul săptămânii viitoare.

Noul sezon al ligii a 3-a va debuta pe 25 august, tragerea la sorţi a partidelor fiind programată pe 17 august.

Borcea 4

Borcea 3

 

Al Faisaly a terminat pe locul 6 în prima ligă saudită în sezonul 2017-2018, cu 35 de puncte (golaveraj 39-33). Cel mai bun marcator a fost brazilianul Luisinho (Luis Gustavo Melere da Silva, în vârstă de 27 de ani), cu 9 goluri.

Pe 12 mai a jucat și finala Cupei Regelui, pierdută cu 1-3 în fața lui Al Ittihad. A fost prima finală a lui Ai Faisaly în această competiție. În istoria de 64 de ani a clubului, nu a câștigat niciodată campionatul. A cucerit, în schimb, Cupa Prințului Faisal bin Fahd pentru echipele din Diviziile 1 și 2 (al doilea, respectiv al treilea eșalon).

Free Joomla templates by Ltheme