Futsal / Marian Şotârcă, după jocul cu FK: Parcă am retrăit același vis urât din urmă cu doar câteva zile

Futsal / Marian Şotârcă, după jocul cu FK: Parcă am retrăit același vis urât din urmă cu doar câteva zile

În penultima etapă a turului sezonului regulat al ligii I la futsal, Futsal Club Dunărea Călkăraşi a jucat în deplasare cu FK Odorheiu Secuiesc, partida încheindu-se, nedecis, 3-3. La fel ca în meciul predent de la Călăraşi cu Autobergamo Deva, Dunărea a condus cu 3-0 (goluri marcate în ordine de Yanez Galan, min. 5, Cesar Ribeiro, min. 24 şi Robert Vârlan, min. 28). După joc, antrenorul Marian Şotârcă a declarat pentru www.frf.ro că „Parcă am retrăit același vis urât din urmă cu doar câteva zile, când am condus Deva cu 3-0, dar am fost egalați! Același meci tras la indigo. E frustrant când ai avantaj de trei goluri și nu reușești să câștigi meciul, dar acesta e futsalul. E îmbucurător faptul că reușim să dominăm și să marcă împotriva unor astfel de echipe, precum Autobergamo și FK Odorheiu Secuiesc. Important e, de asemenea, că nu am pierdut.”

 

Luni, 12 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă Ion C. Neagu, FC Dunărea se va duela cu ocupanta primului loc, United Galaţi, partidă despre care Şoty a susţinut: „Ne așteaptă încă un meci greu, luni, acasă, contra celor de la CS United Galați. Sper ca de această dată, dacă vom conduce din nou cu 3-0, să știm să gestionăm rezultatul”.

 

În altă ordine de idei, egalul Dunării cu Autobergamo n-a rămas fără urmări pentru deveni. Potrivit frf.ro: „conducerea grupării din Deva a anunțat despărțirea de antrenorul spaniol Luis Fonseca Cilleros, alături de care au mai părăsit echipa jucătorii Carlos Dias „Teka” si Cristian Muinos Saavedra „Chapu”. În aceste condiții, pe banca echipei din Deva (n.r. la meciul cu Imperial WET, scor 5-3!) a stat Adrian Moț, tehnician din cadrul clubului, campion cu echipa de juniori U19 a celor de la Autobegamo în sezonul trecut.”

Futsal / Dunărea, pe 3, cu o etapă înaintea finalului turului!
Featured

Futsal / Dunărea, pe 3, cu o etapă înaintea finalului turului!

Autobergamo Deva a învins joi seară acasă pe Imperial WET Miercurea Ciuc şi a urcat pe 2 făcând schimb de locuri cu Futsal Club Dunărea Călăraşi. Ambele echipe au strâns până acum 17 puncte fiind departajate de golaveraj. Echipa noastră a obţinut o remiză importantă la Odorheiu Secuiesc, 3-3 cu FK, după ce a condus cu 3-0!

Şoty&Co vor juca în ultima rundă a turului la Călăraşi. Luni, 11 noiembrie, de la ora 17.00, Dunărea se va duela cu ocupanta primului loc, United Galaţi, singura echipă neînvinsă a campionatului. Gălăţenii au acumultat 19 puncte, fiind depunctată cu 3 puncte în urma şedinţei Comisiei de Etică și Disciplină a FRF din data de 20 iunie 2018, în baza art 52.5 din RD.

 

Etapa a 8-a / Rezultate

United Galaţi – SCM Gloria Buzău 7-1

FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 3-3

Informatica Timoşoara – CFF Clujana 11-1

Autobergamo – Imperial WET 5-3

Bukovina Vicov – Futsal Poli Iaşi 3-8

 

Clasament

1. United Galaţi          8   7   1   0   45-13   19

2. Autobergamo        8   5   2   1   61-21    17

3. Dunărea Călăraşi 8   5   2   1   44-18    17

4. Informatica             8   5   2   1   43-17   17

5. FK Odorheiu         8   4   2   2    56-38   14

6. Imperial WET        8   4   1   3    47-25   13

7. Futsal Poli Iaşi      8   3   0   5    27-28     6

8. SCM Gloria           8   2   0   6    18-48     6

9. Bukovina Vicov     8   0   0   8    21-84    0

10. CFF Clujana       8   0   0   8    14-86     0

 

Etapa a 9-a

Duminică, 11 noiembrie

Ora 15.00 CFF Clujana – Bukovina Vicov

Ora 17.00 Futsal Poli Iaşi – Autobergamo Deva

Luni, 12 noiembrie

Ora 17.00 Futsal Club Dunărea – United Galaţi

Ora 19.00 Imperial WET – FK Odorheiu Secuiesc

Marţi, 13 noiembrie

Ora 20.00 SCM Gloria – Informatica Timişoara

Futsal / Dunărea, remiză preţioasă la Odorheiu Secuiesc!

Miercuri seară, în runda a 8-a, penultima a turului sezonului regulat al ligii I la futsal, Dunărea a remizat 3-3, în deplasare cu FK Odorheiu Secuiesc. Echipa noastră a început excelent conducând cu 1-0 încă din minutul 5 prin reuşita lui Yanez Galan. În repriza secundă, Cesar Ribeiro face 2-0 pentru Dunărea care repetă scenariul din disputa cu Autobergamo Deva, de duminică de la Călăraşi. În minutul 28, tabela arată 0-3, golul „galben – albaştrilor” fiind semnat de Robert Vârlan.

Din acel moment, gazdele parcă se trezesc din pumnii marcând pentru prima oară în minutul 32 prin Istvan Hadnagy. 3 minute mai târziu, Barna Szecs face 2-3 pentru ca tot el să marcheze golul egalizator în minutul 38. De notat că la 2-3, portarului nostru, Igor Garcia i se arată cartonaşul roşu, fiind eliminat!.

Futsal Club Dunărea obţine un punct preţios care o menţine pe 2 în topul ligii I. Lunea viitoare, de la ora 17.00, Dunărea va juca acasă cu ocupanta locului 1, United Galaţi, partida fiind programată în Sala Polivalentă Ion C. Neagu.

 

FK Odorheiu Secuiesc – Futsal Club Dunărea 3-3 (0-1)

Au marcat: Istvan Hadnagy (32’), Barna Szecs (35’, 38’) / Yanez Galan (5’), Cesar Ribeiro (24’), Robert Vârlan (28’)

 

FK Odorheiu Secuiesc: 1. Andrei Grigoraş – 6. Tamas Miklos, 18. Szabolcs Manya, 7. Barna Szecs, 21. Alpar Csoma.

Rezerve: 12. Zoltan Hegvi, 16. Zsolt Csala, 11. Barna Kedei, 19. Istvan Hadnagy, 24. Lorand Szocs, 9. Krisztian Boda, 3. Andor Balint, 13. Norbert Tifan. 2. Tamas Jakab.

Antrenor: Zoltan Jakab

 

Futsal Club Dunărea: 21. Igor Garcia – 8. Marian Şotârcă, 7. Marian Plugaru, 14. Galan Yanez, 17. Thyago Monteiro.

Rezerve: 1. Andrei Moldovanu, 5. Robert Vârlan, 11. Rodrigo Coelho, 3. George Tomescu, 15. Ribeiro Cesar, 2. Ionuţ Movileanu, 10. Gabriel Şerban, 6. Doru Rotaru.

Antrenor: Marian Şotârcă

 

Au arbitrat: Vlad Ciobanu – Bogdan Hanceariuc (ambii Iaşi). Rezervă: Attila Balin (Odorheiu Secuiesc).

Observator: Marius Năstasă (Piatra Neamţ)

 

Etapa a 8-a

United Galaţi – SCM Gloria Buzău 7-1

FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 3-3

 

Joi, 8 noiembrie

Ora 18.00 Informatica Timoşoara – CFF Clujana

Ora 18.00 Autobergamo – Imperial WET

Ora 19.00 Bukovina Vicov – Futsal Poli Iaşi

 

Clasament

1. United Galaţi         8   7   1   0   45-13   19

2. Dunărea Călăraşi 8   5   2   1   44-18   17

3. Autobergamo       7   4   2   1   56-18    14

4. FK Odorheiu         8   4   2   2   56-38   14

5. Informatica            7   4   2   1   32-16   14

6. Imperial WET        7   4   1   2   44-20   13

7. Futsal Poli Iaşi      7   2    0   5  19-23     6

8. SCM Gloria           8   2   0   6   18-48     6

9. Bukovina Vicov     7   0   0   7   18-76     0

10. CFF Clujana        7   0   0   7  13-75     0

 

Etapa a 9-a

Duminică, 11 noiembrie

Ora 15.00 CFF Clujana – Bukovina Vicov

Ora 17.00 Futsal Poli Iaşi – Autobergamo Deva

Luni, 12 noiembrie

Ora 17.00 Futsal Club Dunărea – United Galaţi

Ora 19.00 Imperial WET – FK Odorheiu Secuiesc

Marţi, 13 noiembrie

Ora 20.00 SCM Gloria – Informatica Timişoara

Futsal / Et. 8: FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea, miercuri, 7 noiembrie, ora 18.00

Futsal / Et. 8: FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea, miercuri, 7 noiembrie, ora 18.00

În penultima etapă a turului sezonului regulat al ligii I la futsal, Dunărea Călăraşi va juca în deplasare cu FK Odorheiu Secuiesc. Cele două viitoare rivale ocupă în acest moment locurile 2 (Dunărea), respectiv 6 (FK Odorheiu Secuiesc), fiind despărţite de 3 puncte.

Partida va fi arbitrată de tandemul ieşean, Vlad Ciobanu – Bogdan Hanceariuc,. Rezervă este localnicul, Attila Balint. Observator a fost desemnat Marius Năstasă (Piatra Neamţ).

Ultima confruntare a avut loc la Călăraşi, pe 3 mai, în cadrul play-off-ului, Dunărea câştigând cu 7-2. În „tur”, Odorhei s-a impus cu 8-1, meciul fiind programat pe 21 aprilie.

În sezonul regulat precedent, Dunărea şi FK Odorheiu Secuiesc şi-au împărţit victoriile.

În prologul etapei a 8-a, United a dispus cu 7-1 la Galaţi de SCM Gloria Buzău şi a urcat pe primul loc în clasament.

 

Etapa a 8-a

United Galaţi – SCM Gloria Buzău 7-1

 

Miercuri, 7 noiembrie

Ora 18.00 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea

 

Joi, 8 noiembrie

Ora 18.00 Informatica Timoşoara – CFF Clujana

Ora 18.00 Autobergamo – Imperial WRT

Ora 19.00 Bukovina Vicov – Futsal Poli Iaşi

 

Clasament

1. United Galaţi         8   7   1   0    45-13  19

2. Dunărea Călăraşi 7   5   1   1   41-15   16

3. Autobergamo        7   4   2   1   56-18   14

4. Informatica             7   4   2   1   32-16  14

5. Imperial WET        7   4   1   2    44-20  13

6. FK Odorheiu         7   4   1   2    53-35  13

7. Futsal Poli Iaşi      7   2    0   5  19-23     6

8. SCM Gloria           8   2   0   6   18-48     6

9. Bukovina Vicov     7   0   0   7  18-76      0

10. CFF Clujana       7   0   0   7   13-75     0

 

Ultimele confruntări Dunărea vs. FK Odorheiu Secuiesc

Play – off

3 mai 2018 Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 7-2

21 aprilie 2018 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 8-1

 

Sezonul regulat

Et. 18 / 6 aprilie 2018 Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 9-4

Et. 9 4 noiembrie 2017 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 9-3

Futsal / Dunărea, pe primul loc după 7 etape!
Featured

Futsal / Dunărea, pe primul loc după 7 etape!

Futsal Club Dunărea Călăraşi ocupă din nou primul loc în topul ligii I după ce a remizat duminică la Călăraşi, 3-3 cu Autobergamo Deva. Elevii lui Marian Şotârcă au strâns până acum 16 puncte, la fel ca United Galaţi însă au marcat mai multe goluri decât gălăţenii (41 faţă de 38).

Dunărea speră să încheie turul pe prima poziţie deşi are un program infernal. Miercuri, 7 noiembrie, de la ora 18.00, echipa noastră va juca în deplasare cu FK Odorheiu Secuiesc, echipă aflată pe 7 cu 13 puncte. Turul se va încheia la Călăraşi, unde pe 12 noiembrie va întâlni de la ora 17.00 în Sala Polivalentă Ion C. Neagu puternica formaţie gălăţeană, CS United, neînvinsă până acum.

Returul va debuta pe 18 noiembrie şi se va încheia anul viitor pe 23 martie.

 

Etapa a 7-a / Rezultate

Imperial WET – Bukovina Vicov                     13-4

United Galaţi – Informatica Timişoara             3-1

Futsal Club Dunărea – Autobergamo              3-3

SCM Gloria Buzău – FK Odorheiu Secuiesc 3-4

Futsal Poli Iaşi – CFF Clujana                          9-0

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi 7   5   1   1   41-15   16

2. United Galaţi         7   6   1   0   38-12   16

3. Autobergamo        7   4   2   1   56-18   14

4. Informatica            7   4   2   1    32-16   14

5. Imperial WET        7   4   1   2    44-20   13

6. FK Odorheiu         7   4   1   2    53-35   13

7. Futsal Poli Iaşi      7   2    0   5   19-23     6

8. SCM Gloria           7   2   0   5    17-41     6

9. Bukovina Vicov    7   0   0   7    18-76     0

10. CFF Clujana       7   0   0   7    13-75     0

 

Etapa a 8-a

Maţi, 6 noiembrie

Ora 18.00 United Galaţi – SCM Gloria Buzău

Miercuri, 7 noiembrie

Ora 18.00 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea

Joi, 8 noiembrie

Ora 18.00 Informatica Timoşoara – CFF Clujana

Ora 18.00 Autobergamo – Imperial WRT

Ora 19.00 Bukovina Vicov – Futsal Poli Iaşi

 

Dunărea / Program jocuri viitoare

 

TUR

Et. 9 / 12.11 Dunărea – United Galaţi

 

RETUR

Et. 10 / 18.11 Dunărea – SCM Gloria Buzău

Et. 11 / 25.11 Dunărea – Informatica Timişoara

Et. 12 / 09.12 Imperial WET – Dunărea

 

Et. 13 / 19.01 2019 Dunărea – Futsal Poli Iaşi

Et. 14 / 26.01 CFF Clujana – Dunărea

Et. 15 / 16.02 Dunărea – Bukovina Vicov

Et. 16 / 02.03 Autobergamo Deva – Dunărea

Et. 17 / 09.03 Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc

Et. 18 / 23.03 United Galaţi - Dunărea

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.