Futsal / Dunărea, debut cu dreptul la Memorialul Nicolae Rainea

Dunărea Călăraşi a debutat cu dreptul la Memorialul Nicolae Rainea – Ediţia a II-a, un patrulater de futsal, organizat de CS United Galaţi şi la care mai participă CSM Poli Iaşi şi Grand Pro Varna (campioana Bulgariei).

Vineri, Şoty&Co au trecut de bulgarii de la Grand Pro Varna cu 5-4 după executarea loviturilor de departajare. La finele timpului regulamentar, scorul a fost egal, 2-2. Iniţial, Dunărea ar fi trebuit să-şi măsoare forţele cu CSM Poli Iaşi însă bulgarii au întîrziat iar organizatorii au decis ca primul joc al turneului să se desfăşoare între United şi CSM Poli Iaşi. Gazdele s-au impus cu 4-2 calificându-se în finala mare unde vor întâlni de la ora 12.00 pe Dunărea Călăraşi.

Finala mica, dintre CSM Poli şi Grand Pro Varna a început la ora 10.00

Memorialul Nicolae Rainea – Ediţia a II-a

Vineri, 19 august
Dunărea Călăraşi – Grand Pro Varna 5-4 după executarea penalty-urilor (2-2)
CS United Galaţi – CSM Poli Iaşi 4-2

Sâmbătă, 20 august
Ora 10.00 Finala Mică CSM Poli – Grand Pro Varna
Ora 12.00 Finala Mare United Galaţi – Dunărea Călăraşi

Programul turului ligii I la futsal / Ediţia 2016 – 2017

Noul sezon al ligii I la futsal va debuta pe 3 septembrie. La start se vor alinia 11 formaţii printre care şi Dunărea Călăraşi.

În prima etapă, Şoty&Co vor evolua la Sf. Gheorghe împotriva lui Sepsi. Urmează apoi două dueluri infernale. În etapa a 2-a la Călăraşi va veni Informatica Timişoara urmând ca în runda imediat următoare Dunărea să joace pe terenul campioanei, City us Tg. Mureş.

Iată programul complet al partidelor din cadrul turului care se va încheia pe 12 noiembrie.


Etapa I / 3 septembrie
KSE Tg. Secuiesc – United Galaţi
City us Tg. Mureş – Muncitorul Reşiţa
Informatica Timişoara – Autobergamo Deva
Sepsi Sf. Gheorghe – Dunărea Călăraşi
CSM Poli Iaşi – Clujana Cluj-Napoca
ACS Od. Secuiesc va sta

Etapa a II-a / 10 septembrie
United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc
Muncitorul Reşiţa – KSE Tg. Secuiesc
Autobergamo Deva - City us Tg. Mureş
Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara
Clujana – Sepsi Sf. Gheorghe
CSM Poli va sta.

Etapa a III-a / 17 septembrie
ACS Od. Secuiesc – Muncitorul Reşiţa
KSE Tg. Secuiesc – Autobergamo Deva
City us Tg. Mureş – Dunărea Călăraşi
Informatica Timişoara– Clujana
Sepsi Sf. Gheorghe– CSM Poli Iaşi
United Galaţi va sta.

Etapa a IV-a / 24 septembrie
Muncitorul Reşiţa– United Galaţi
Autobergamo Deva – ACS Od. Secuiesc
Dunărea Călăraşi – KSE Tg. Secuiesc
Clujana Cluj - Napoca – City us Tg. Mureş
CSM Poli – Informatica Timişoara
Sepsi Sf. Gheorghe va sta.

Etapa a V-a / 1 octombrie
United Galaţi – Autobergamo Deva
ACS Od. Secuiesc – Dunărea Călăraşi
KSE Tg. Secuiesc – Clujana Cluj - Napoca
City us Tg. Mureş – CSM Poli Iaşi
Informatica Timişoara - Sepsi Sf. Gheorghe
Muncitorul Reşiţa va sta.

Etapa a VI-a / 8 octombrie
Autobergamo Deva – Muncitorul Reşiţa
Dunărea Călăraşi – United Galaţi
Clujana Cluj - Napoca – ACS Od. Secuiesc
CSM Poli Iaşi – KSE Tg. Secuiesc
Sepsi Sf. Gheorghe– City us Tg. Mureş
Informatica Timişoara va sta.

Etapa a VII-a / 15 octombrie
Muncitorul Reşiţa – Dunărea Călăraşi
United Galaţi – Clujana Cluj - Napoca
ACS Od. Secuiesc – CSM Poli Iaşi
KSE Tg. Secuiesc – Sepsi Sf. Gheorghe
City us Tg. Mureş – Informatica Timişoara
Autobergamo Deva va sta.

Etapa a VIII-a / 22 octombrie
Dunărea Călăraşi – Autobergamo Deva
Clujana Cluj - Napoca – Muncitorul Reşiţa
CSM Poli Iaşi– United Galaţi
Sepsi Sf. Gheorghe – ACS Od. Secuiesc
Informatica Timişoara – KSE Tg. Secuiesc
City us Tg. Mureş va sta.

Etapa a IX-a / 29 octombrie
Autobergamo Deva – Clujana
Muncitorul Reşiţa – CSM Poli Iaşi
United Galaţi – Sepsi Sf. Gheorghe
ACS Od. Secuiesc – Informatica Timişoara
KSE Tg. Secuiesc – City us Tg. Mureş
Dunărea Călăraşi va sta.

Etapa a X-a / 5 noiembrie
Clujana – Dunărea Călăraşi
CSM Poli Iaşi– Autobergamo Deva
Sepsi Sf. Gheorghe– Muncitorul Reşiţa
Informatica Timişoara– United Galaţi
City us Tg. Mureş – ACS Od. Secuiesc
KSE Tg. Secuiesc va sta.

Etapa a XI-a / 12 noiembrie
ACS Od. Secuiesc – KSE Tg. Secuiesc
United Galaţi – City us Tg. Mureş
Muncitorul Reşiţa – Informatica Timişoara
Autobergamo Deva – Sepsi Sf. Gheorghe
Dunărea Călăraşi - CSM Poli Iaşi
Clujana Cluj Napoca va sta.

Futsal / Dunărea – CSM Poli Iaşi, la Memorialul Nicolae Rainea

Echipa de futsal Dunărea Călăraşi va fi prezentă la Galaţi, oraşul care va găzdui în perioada 19-20 august cea de-a doua ediţie a Memorialului Nicolae Rainea. La start se vor mai alinia campioana Bulgariei, Grand Pro Varna, CSM Politehnica Iaşi şi echipa gazdă CS United Galaţi.

Vineri sunt programate semifinalele după cum urmează: United Galaţi – Grand Pro Varna (ora 17.00) şi Dunărea Călăraşi – CSM Poli Iaşi (ora 19.00)

Sâmbătă, de la orele 10.00 respectiv 12.00, sunt programate cele două finale. Toate partidele se vor desfăşura în Sala Polivalentă.

Futsal / Dunărea va debuta în noul sezon al ligii I la Sf. Gheorghe împotriva Spicomului

În ediția 2016/2107 a Ligii I s-au înscris 11 echipe: AS City'us Tg. Mureş, Informatica Timișoara, Autobergamo Deva, CS United Galați, Spicom Sf. Gheorghe, Dunărea Călărași, ACS Od. Secuiesc, KSE Tg. Secuiesc, Clujana Cluj-Napoca, Muncitorul Reșița și CSM Poli Iași.
Din acest sezon, finala campionatului se va disputa după sistemul 3 victorii din 5 partide.
Echipele din Liga I vor fi obligate să înscrie formații și în Campionatul Under 19.
Liga I la futsal va debuta în 3 septembrie.
Dunărea Călăraşi va începe noul sezon al ligii I la futsal în deplasare. În prima etapă, echipa pregătită de Marian Şotârcă va evolua la Sf Gheorge împotriva celor de la Spicom (Sepsi).

În etapa a II-a la Călăraşi va veni un nume greu din futsalul românesc, Informatica Timişoara.
Duelul cu campioana AS City'us va avea loc la Tg. Mureş, în cadrul rundei a III-a. Turul se încheie acasă cu partida contra ieşenilor de la CSM Politehnica.

Programul turului
Et. 1. Spicom Sf. Gheorghe (deplasare)
Et. 2. Informatica Timişoara (acasă)
Et. 3. AS City'us Tg. Mureş (deplasare)
Et. 4. KSE Tg. Secuiesc (acasă)
Et. 5. ACS Od. Secuiesc (deplasare)
Et. 6. United Galaţi (acasă)
Et. 7. Muncitorul Reşita (deplasare)
Et. 8. Autobergamo Deva (acasă)
Et. 9. Stă
Et. 10. CFF Clujana Cluj (deplasare)
Et. 11. CSM Poli Iaşi (acasă)

Futsal / 10 pentru Memorialul Nicolae Rainea!

CS United Galaţi va găzdui în perioada 19-20 august Memorialul Nicolae Rainea, un patrulater la care vor mai participa Dunărea Călăraşi, CSM Politehnica Iaşi şi FC Grand Pro Varna (Bulgaria). Antrenorul –jucător Marian Şotârcă va deplasa în oraşul de la malul Dunării, 10 jucători.

Lista îi cuprinde pe: A. Moldovanu şi C. Bejenaru (ambii portari), I. Movileanu, G. Tomescu, D. Rotaru, R. Vîrlan, M. Plugaru, Ion Dumitru, S. Krstic şi M. Şotârcă.

„Din păcate vor lipsi R. Radu, E. Cinaru şi G. Zena, toţi accidentaţi. Va fi un turneu interesant în care vom vedea unde ne aflăm cu vreo 2 săptămâni înainte de startul noului sezon. Mergem să jucăm şi să câştigăm” a spus Marian Şotârcă.
Free Joomla templates by Ltheme