Futsal / Programul jocurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României

Au fost stabilite orele de disputare ale jocurilor din cadrul optimilor de finală ale Cupei României la futsal, fază în care este prezentă şi Dunărea Călăraşi. “Galben – albaştrii” se vor duela cu vecinii de clasament, Imperial WET Miercurea Ciuc, partida fiind programată la Călăraşi, duminică, 18 februarie, de la ora 18.00.

Tot în acea zi sunt programate alte 6 partide, ultimul joc fiind programat joi, 22 februarie la Gheorghieni între AS Inter şi City us Tg. Mureş.

În cazul în care va trece de Imperial Wet, Dunărea va juca în sferturi cu învingătoarea dintre Bukovina Vicov şi United Galaţi.

Câştigătoarea “la zi” a trofeului este Informatica Timişoara.

 

Iată mai jos programul complet al partidelor din optimi:

Duminică, 18 februarie

13.00 Fortius Buzău – Muncitorul Reşiţa

14.00 Bukovina Vicov – United Galaţi

14.00 CFF Clujana – Spicom Sf. Gheorghe

17.00 CSM Poli Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc

18.00 West Deva – Informatica Timişoara

18.00 Colţea Braşov – Autobergamo Deva

18.00 Dunărea Călăraşi – Imperial WET M. Ciuc

Joi, 22 februarie

18.30 AS Inter Gheorghieni – City us Tg. Mureş

Futsal / Dunărea – Imperial WET, duminică, 18 februarie, ora 18.00, în optimile Cupei României

Imperial Dunarea 5 5

Dunărea Călăraşi va disputa primul joc oficial din 2018 pe 18 februarie. Partida cu Imperial WET Miercurea Ciuc din cadrul optimilor de finală ale Cupei României, ediţia 2017 – 2018 se va desfăşura la Călăraşi, în Sala Polivalentă Ion C. Neagu, începând cu ora 18.00.

Ultima confruntare dintre cele două echipe a avut loc la Miercurea Ciuc pe 10 decembrie, duelul contând pentru etapa a 14-a a sezonului regular. Meciul s-a încheiat la egalitate, 5-5 (4-2). Pentru echipa noastră au punctat G. Tomescu (6), M. Şotârcă (20, 26), P. Jovanovic (24) şi M. Plugaru (39). Prima întâlnire s-a consumat în turul campionatului, pe 7 octombrie la Călăraşi, Dunărea câştigând cu 5-3.

Dunărea şi Imperial WET sunt vecine în clasament ocupând locurile 5 şi 6. În această pauză competiţională, Imperial şi-a remaniat serois lotul aducând 3 portughezi, 2 spanioli şi câte un argentinian şi georgian.

Sursa foto: Facebook / Imperial WET Miercurea Ciuc

Futsal / Şotârcă: Calificarea în Final Four – ul Cupei României, obiectivul nostru major

sotarca

Primul meci oficioal din acest an s-ar putea desfăşura pe 19 februarie, Dunărea întâlnind la Călăraşi, în faza optimilor de finală ale Cupei României, formaţia de primă ligă, Imperial WET Miercurea Ciuc. „Va fi un meci foarte greu în compania unui adversar care s-a întărit în această iarnă. Au adus nu mai puţin de 8 stranieri, portughezi şi spanioli şi în mod sigur îşi vor vinde scump pielea în Cupă. Ne pregătim intens pentru acest duel pentru că obiectivul nostru major ar fi calificarea în Final Four-ul competiţiei” a spus antrenorul – jucător, Marian Şotârcă.

În cazul în care Dunărea va trece de Imperial, în sferturi se va duela cu United Galaţi, echipă pe care o va întâlni în prima etapă a mini – returului, programată la Călăraşi în jurul datei de 24 februarie. „Dacă ne calificăm, vom juca de două ori acasă, într-un interval scurt, cu United Galaţi. Prima oară în campionat şi apoi în sferturile de finală ale Cupei României.” a mai adăugat Şoty.

Până la ora primului joc oficial, Dunărea va disputa, cel mai probabil, o dublă amicală cu Colţea Braşov, formaţie aflată pe locul 7 în topul ligii a 2-a. Braşovenii s-au calificat şi în optimile Cupei unde vor juca împotriva campionilor de la Autobergamo Deva.

Futsal / Un brazilian şi un portughez vor îmbrăca tricoul Dunării

Alex Silva Moreira

Dunărea Călăraşi va miza în acest an pe serviciile a doi noi jucători. Este vorba de brazilianul Rodrigo Coelho Confettura (are şi naţionalitate italiană), în vârstă de 21 de ani, ultima oară la Maritime Augusta Futsal şi portughezul, Alex Silva Moreira (foto), 23 de ani, fost component al echipei franceze, UJS Toulouse. „Zilele acestea, cei doi vor semna şi angajamentele cu echipa noastră. Sperăm să se integreze cât mai repede şi să ne ajute în îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus pentru acest sezon: o clasare cât mai bună în campionat şi o calificare în Final Four-ul Cupei României” a declarat antrenorul – jucător, Marian Şotârcă.

În această pauză competiţională, Dunărea s-a despărţit de sârbii, Aleksandar Stepic şi Nenad Rancic şi Dumitru Constantin Ion.

Primul examen oficial va avea loc în jurul datei de 19 februarie, Dunărea urmând a se duela la Călăraşi cu Imperial WET Miercurea Ciuc în faza optimilor de finală ale Cupei României, ediţia 2017 – 2018. În campionat, Dunărea va debuta în acest an, tot pe teren propriu, primul adversar fiind CS United Galaţi. Jocul va avea loc pe 24 februarie.

 

Rodrigo Coelho Confettura. S-a născut pe 20 iunie 1997, la Rio de Janeiro. Brazilia. A aevoluat ultima oară în Itlaia la Maritime Augusta Futsal.

Alex Silva Moreira. S-a născut pe 14 octombrie 1994. Portugalia. A evoluat în Franţa la UJS Toulouse.

Futsal / Dunărea – Imperial WET, în optimile de finală ale Cupei României

Dunărea Călăraşi a dat peste un adversar redutabil în faza optimilor de finală ale Cupei României, ediţia 2017 – 2018. „Galben – albaştrii” se vor duela, la Călăraşi, în manşă eliminatorie cu Imperial WET Miercurea Ciuc. Data partidei nu a fost încă stabilită.

În campionat cele două echipe s-au întâlnit deja de două ori. Pe 7 octombrie, la Călăraşi, Dunărea a câştigat cu 5-3, partida contând pentru etapa a 5-a. În retur, mai exact pe 10 decembrie, la Miercurea Ciuc, Imperial şi Dunărea au încheiat la egalitate, 5-5.

În topul ligii I, Dunărea ocupă locul 5 iar Imperial, 6 fiind departajate de doar 6 puncte.

Câştigătoarea „la zi” a trofeului, Informatica Timişoara va juca în deplasare cu formaţia de liga a 2-a, West Deva.

Finalista ediţiei precedente, Autobergamo Deva va merge la Braşv pentru confruntarea cu Colţea, o altă echipă ce activează în liga a 2-a.

 

Optimi de finală / Program jocuri: 17-20 februarie

Bukovina Vicov (L2) – United Galaţi

CSM Poli Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc

West Deva (L2) – Informatica Timişoara

Colţea Braşov (L2) – Autobergamo Deva

Fortius Buzău (L2) – Muncitorul Reşiţa

Inter Gheorghieni (L2) – City us Tg. Mureş

Dunărea Călăraşi – Imperial WET Miercurea Ciuc

CFF Clujana (L2) – Spicom Sf. Gheorghe.

Free Joomla templates by Ltheme