Futsal / V. Ivanciu:  Am traversat momente incredibile în această primăvară!
Featured

Futsal / V. Ivanciu:  Am traversat momente incredibile în această primăvară!

Pe 17 martie, Călărăşiul găzduia finala Cupei României la futsal, trofeu ce avea să fie câştigat, în premieră, de Futsal Club Dunărea Călăraşi. 53 de zile mai târziu, mai exact joi, 9 mai, de la ora 17.30 de minute, Sala Polivalentă Ion C. Neagu va găzui o nouă finală. E vorba de Finala Mică a play – off-ului ligii I între Dunărea şi Autobergamo Deva. În premieră, Şoty&Co pot intra şi în posesia medaliilor de bronz pe care le-au ratat în urmă cu 4 ani tot în faţa devenilor. „Am traversat momente incredibile în primăvara asta, cu această echipă minunată de futsal, Dunărea. Băieţii au fost admirabili câştigând trofeul Cupei României în faţa unui public senzaţional. Joi, suporterii noştri, călărăşenii pasionaţi de spectacol, sunt din nou bineveniţi în Sala Polivalentă pentru a scrie împreună cu jucătorii noştri o nouă pagină de istorie sportivă călărăşeană. După un parcurs bun în campionat iată că echipa noastră va juca în Finala pentru locurile 3-4. Autobergamo Deva este un nume important în futsalul românesc care va veni la Călăraşi cu gândul să câştige să mai salveze ceva din acest sezon în care-şi propuseseră fără îndoială eventul. Am reuşit să-i învingem în Cupă şi sperăm s-o facem şi joi după amiază. În plus va trebui să ne luăm revanşa şi după eşecul din urmă cu 4 ani” a declarat pentru www.arenamedia.ro Viorel Ivanciu, „sufletul” acestei echipe care a intrat definitiv în galeria celor mai bune echipe de futsal din România. „Dacă băieţii sunt decişi să facă spectacol pe teren şi noi avem datoria să-i susţinem, să-i sprijinim, aşa cum am făcut-o în finala Cupei României. Cu mic, cu mare, se cuvine să strigăm din toată inima, din primul minut şi până la final, „Hai Dunărea!” Vă aşteptăm pe toţi iar la final mi-aş dori din tot sufletul să împărţim împreună bucuria unui nou succes. Ar fi într-adevăr un vis care se va transforma în realitate!” a continuat Ivanciu.

Organizatorii pun la cale şi câteva surprize atât înaintea cât şi în pauza meciului.

Partida Dunărea Călăraşi – Autobergamo Deva se va desfăşura într-o singură manşă, aici la Călăraşi, potrivit unei înţelegeri parafate de conducerile celor două cluburi. Intrarea la acest ultim meci al sezonului pentru cele două combatante este liberă.

dunareafinalamica2

dunareafinalamica3

dunareafinalamica4

Futsal / Dunărea, înaintea ultimului meci al sezonului. Şi ce meci!
Featured

Futsal / Dunărea, înaintea ultimului meci al sezonului. Şi ce meci!

Joi, 9 mai, de la ora 17.30 de minute, Futsal Club Dunărea va disputa ultimul joc al sezonului competiţional 2018-2019, al 27-lea stagional. Echipa antrenată de Marian Şotârcă va disputa finala pentru locurile 3-4 cu Autobergamo Deva. Va fi o reeditare a aceleaşi finale din sezonul 2014-2015, câştigată atunci de deveni, cu scorul general de 6-4 (2-2, la Călăraşi, respectiv 4-2, la Deva).

 

Până acum, „galben – albaştrii” au disputat 26 de partide, din care 18 în sezonul regular, 4, în play – off şi alte 4 în Cupa României, trofeu pe care l-au câştigat în premieră.

Din cele 18 partide desfăşurate în prima parte a campionatului, Dunărea a obţinut 10 victorii, 3 egalurii, fiind învinsă în alte 5 jocuri. Golaverajul a fost pozitiv 86-47.

În play – off, în cele 4 jocuri, echipa noastră s-a ales cu 2 victorii şi tot atâtea eşecuri, înregistrând şi de data asta un golaveraj pozitiv, 12-10.

Parcursul din Cupă a fost fără cusur, Dunărea marcând 26 de goluri şi primind doar 8. Printre învinsele sale se numără FK Odorheiu Secuiesc (sferturi de finală), Autobergamo Deva (semifinale) şi United Galaţi (finală). Gălăţenii se pregătesc pentru bătălia câştigării totlului de campioană!

Ce va fi joi? O victorie în faţa Devei ar încununa un sezon care a demarat destul de greu dar care iată va rămâne ca unul de referinţă pentru futsalul călărăşeni.

Să fim prezenţi joi în Polivalenta Ion C. Neagu, cu mic, cu mare, şi să-i susţiunem pe Şoty&Co, convinşi că medaliile de bronz pot rămâne la fel ca şi trofeul Cupei României, aici la Călăraşi!

 

Dunărea Călăraşi / Partide disputate în sezonul 2018 – 2019

Sezonul regular: 18   10   3   5   86-47   33p

Play – off: 4   2   0   2   12-10   7p

 

Cupa României

Optimi: Fortius Buzău – Dunărea                   1-12

Sferturi : Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 7-4

Semifinale: Dunărea – Autobergamo Deva  5-2

Finala: Dunărea . United Galaţi                       2-1

Futsal / S-a tras cortina peste play – off. Dunărea şi Autobergamo vor juca Finala Mică!
Featured

Futsal / S-a tras cortina peste play – off. Dunărea şi Autobergamo vor juca Finala Mică!

Vineri la o oră după prânz s-au disputat partidele din cadrul etapei a 6-a, ultima a play – off-ului.

În Seria A, Imperial WET a învins categoric pe Informatica Timişoara cu 11-2, clasându-se finalmente pe primul loc cu punctaj maxim, 15. Pe locul 2 se află Dunărea Călkăraşi care în cele 4 partide s-a ales cu 2 victorii şi tot atâtea eşecuri. Şoty&Co au strâns 7 puncte şi vor disputa finala pentru locurile 3-4 cu ocupanta locului 2 din Setia B, Autobergamo Deva. Vineri devenii şi-au luat revanşa în faţa gălăţenilor de la United câştigând cu 8-4.

În ciuda înfrângerii, United a terminat pe 1 cu 12 puncte calificându-se în Finala Mare, acolo unde se va duela cu Imperial WET Miercurea Ciuc.

Finala Mică se va disputa într-o singură manşă, la Călăraşi, joi, 9 mai, de la ora 17.30 de minute. În caz de egalitate la finele timpului regulamentar, partida se va prelungi cu 2 reprize a câte 5 minute fiecare. Dacă egalitatea persistă se va trece la executarea „loviturilor de departajare”, câte 3 de fiecare echipă, după care câte una până când o echipă va rata.

Finala Mare se va juca în sistemul „3 din 5”. Primele două partide vor avea loc la Miercurea Ciuc pe 13 mai, respectiv 14 mai, ambele de la ora 19.30.

Meciurile 3 şi 4 se vor desfăşura la Galaţi pe 19 mai, respectiv 20 mai. Dacă scorul victoriilor va fi egal, meciul 5, decisiv e programat la Miercurea Ciuc pe 26 mai.

 

Seria A / Rezultate

Et. 1 Dunărea – Informatica Timişoara               3-1

Et. 2 Imperial WET Miercurea Ciuc – Dunărea  5-2

Et. 3 Informatica Timişoara – Imperial WET      1-5

Et. 4 Informatica Timişoara – Dunărea               0-4

Et. 5 Dunărea Călăraşi – Imperial WET             3-4

Et. 6 Imperial WET – Informatica Timişoara    11-2

Clasament Seria A

  1. Imperial WET M. Ciuc    4   4   0   0  25-8   15p
  2. Dunărea Călăraşi           4   2   0   2  12-10   7p
  3. Informatica Timişoara    4   0   0   4     4-23   0p

 

Seria B / Rezultate

Et. 1 FK Odorheiu Secuiesc – United Galaţi            2-5

Et. 2 Autobergamo Deva – FK Odorheiu Secuiesc 6-1

Et. 3 United Galaţi – Autobergamo Deva                  2-1

Et. 4 United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc             6-2

Et 5 FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva  5-5

Et. 6 Autobergamo Deva – United Galaţi                  8-4

Clasament Grupa B

  1. United Galaţi                    4   3   0   1    17-13  12p
  2. Autobergamo Deva        4   2   1   1     20-12   8p
  3. FK Odorheiu Secuiesc   4   0   1   3    10-22   1p

 

FINALA MARE

Luni, 13 mai, ora 19.30 Imperial WET – united Galaţi

Marţi, 14 mai, ora 19.30 Imperial WET – United Galaţi

Duminică, 19 mai United Galaţi – Imperial WET

Luni, 20 mai United Galaţi – Imperial WET

Duminică, 26 mai Imperial WET – United Galaţi

 

FINALA MICĂ

Joi, 9 mai, ora 17.30 Dunărea Călăraşi – Autobergamo Deva

Futsal / V. Ivanciu: Vom juca cu medaliile pe masă şi vă asigur că le vom câştiga!
Featured

Futsal / V. Ivanciu: Vom juca cu medaliile pe masă şi vă asigur că le vom câştiga!

Calificată pentru a doua oară în finala pentru locurile 3-4, Dunărea Călăraşi va juca de data asta cu medaliile de bronz pe masă, aici, la Călăraşi. Meciul cu Autobergamo Deva se va desfăşura joi, 9 mai, de la ora 17.30 de minute în Sala Polivalentă Ion C. Neagu. Viceprimarul Viorel Ivanciu, poate cel mai frenetic suporter al „galben – albaştrilor” speră ca sala să fie din nou plină ca la finala Cupei României subliniind că Şoty&Co au puterea să-şi treacă în palmares şi această performanţă, tot în premieră.

Domnule viceprimar, n-o să contenesc să spun că echipa asta, Futsal Club Dunărea Călăraşi, nu cu mult timp în urmă nu exista decât pe hârtie şi în inimile câtotva inimoşi şi iată că după 8 luni de zile, dacă ar fi să tragem o linie, deşi campionatul nu s-a încheiat încă, echipa asta a câştigat Cupa României şi păstrează şanse mari să obţină, tot în premiereă, şi medaliile de bronz al unui sezon pe care nu-l vom uita niciodată. Vă vine să credeţi?

Nu, nu-mi imaginam aşa ceva. În orice caz, realizarea acestui succes se datorează în primul rând băieţilor, apoi al finanţatorilor şi al celor care au sprijinit acest proiect. O astfel de performanţă rămâne în analele sportului călărăşean, mai ales că în acest an vom sărbători şi 100 de ani de „mişcare sportivă”, pe aceste meleaguri. Am marcat într-un fel şi nu oricum, prin câştigarea Cupei României, o performanţă deosebită. E o mare bucurie pentru mine, e ca un cadou pe care l-am primit de la cineva drag, ca o recompensă după câţiva ani de muncă intensă., aici, la Călăraşi. Cred cî-i un lucru bun care ni s-a întâmplat. Ridicăm acum ştacheta, poate fac la fel şi celelalte sporturi şi de cenu?, poate vom mai trăi astfel de momente frumoase, unice. Eu mi-am trăit momentul meu, drept pentru care vreau să le mulţumesc băieţilor, tuturor celor care de-a lungul timpului ne-au ajutat.

Joia viitoare, jucăm cu medaliile de bronz pe masă, aici, la Călăraşi

Da şi vă asigur că o să le şi câştigăm. Am încredere în aceşti băieţi, echipa e foarte bună, foarte bine pregătită. Suntem într-un moment bun şi sper ca sala să fie plină ca la finala Cupei României. Îmi doresc enorm să trăim împreună încă un moment grandios, de sărbătoare, de mândrie.

Avem un ascendent moral asupra devenilor de la Autobergamo după ce i-am învins în semifinalele Cupei...

Da şi am provocat un cutremur în curtea lor. Aşa se întâmplă când pierzi. E greu să gestionezi o înfrângere, cum, uneori, e la fel de dificil să gestionezi şi un succes. Noi ne descurcăm bine în ambele cazuri şi vă asigur că ştim ce avem de făcut ca să câştigăm acest meci şi să obţinem, în premieră, şi medaliile de bronz adică o clasare pe 3 în România!.

Mulţumesc şi succes!

Futsal / Finala pentru locurile 3-4 va avea loc, joia viitoare, la Călăraşi!
Featured

Futsal / Finala pentru locurile 3-4 va avea loc, joia viitoare, la Călăraşi!

Futsal Club Dunărea Călăraşi şi Autobergamo Deva, echipe clasate pe locul 2 în cadrul celor două Serii ale play – off-ului ligii I la futsal vor disputa în acest Finala pentru locurile 3-4. Evenimentul va avea loc joi, 9 mai, de la ora 17.30 de minute, la Călăraşi, în Sala Polivalentă Ion C. Neagu. De comun acord, staffurile celor două echipe au decis ca finala să se desfăşoare într-o singură manşă şi nu în sistemul „2 din 3”. „Am discutat cu cei de la Deva şi am fost împreună de acord ca finala să se desfăşoare într-o singură manşă. Ei au vrut ca acest joc să se desfăşoare la Odorheiu Secuiesc pe teren neutru. Atunci, noi am intervenit şi i-am convins până la urmă ca această finală mică să aibă loc la Călăraşi într-un singur joc.” a declarat viceprimarul Viorel Ivanciu.

În cazul în care la finalul timpului regulamentar, scorul va fi egal, vor urma două reprize de prelungire a câte 5 minute fiecare. Dacă şi de data asta, egalitatea va persista, atunci se va trece la executarea lovirurilor de departajare (iniţial fiecare echip va beneficia de câte 3 lovituri).

Dunărea Călăraşi a mai disputat finala pentru locurile 3-4 în ediţia 2014-2015, fiind atunci învinsă de FK Odorheiu Secuiesc cu scorul general la întâlniri 2-1.

În cadrul play – off-ului, vineri vor avea loc ultimele jocuri.

În Seria A de la ora 13.15 se va disputa întâlnirea dintre Imperial WET Miercurea Ciuc şi Informatica Timişoara. Imperial a obţinut deja biletele pentru marea finală.

În Seria B, de la ora 13.00 va începe meciul Autobergamo Deva – United Galaţi. Oaspeţii sunt pe primul loc şi deja calificaţi în finală.

Free Joomla templates by Ltheme