Futsal / FK Odorheiu Secuiesc şi Dunărea, pentru a 12-a oară faţă în faţă!

Sala sporturilor din Odorheiu Secuiesc va găzdui sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 18.00 confruntarea dintre FK şi Dunărea Călăraşi, partida contând pentru runda a 9-a a sezonului regular al ligii I. Va fi cea de-a 12-a întâlnire dintre cele două combatante all – time.

Primul meci a avut loc la Odorheiu Secuiesc pe 29 octombrie 2013, FK câştigând cu 6-2. În retur, pe 16 martie, scorul a fost egal, 3-3.

În ediţia 2014 – 2015, FK şi Dunărea s-au aflat de 5 ori faţă în faţă.

În cadrul sezonului regular, Dunărea a câştigat la Călăraşi cu 6-2 (partida s-a desfăşurat pe 17 noiembrie 2014), în retur harghitenii obţinând victoria cu 4-3.

În play – off, FK şi Dunărea s-au duelat de 3 ori într-una din cele două semifinale. La Călăraşi, Dunărea a câştigat cu 3-0. În prima manşă a returului, FK s-a impus cu 4-2 aşa că a fost nevoie de un al 3-lea meci decisiv. La finalul timpului regulamentar, scorul a fost egal, 3-3. Au urmat prelungirile, FK Odorheiu Secuiesc marcând golul victoriei şi al calificării în finală în minutul 49 prin Szecsi Barna.

În cele 11 întâlniri disputate, Dunărea a obţinut 2 victorii, un meci s-a încheiat la egalitate, FK Odorheiu Secuiesc bifând 8 reuşite. Scorul este favorabil gazdelor de mâine, 30-41.

Sâmbătă urmează a 12-a confruntare. Cine va câştiga?

 

Confruntări anterioare

Ediţia 2013 – 2014

Et. 7 / 29.10.2013 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 6-2

Et. 18 / 16.03.2014 Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 3-3

Ediţia 2014 – 2015

Et. 11 / 17.11.2014 Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 6-2

Et. 22 / 29.03.2015 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 4-3

Ediţia 2015-2016

Et. 2 / 8.09.2015 Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 2-3

Et. 15 / 24.01.2016 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 5-3

Play - Off / Semifinale

Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 3-0

FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 4-2

FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 4-3 d. prel.

Ediţia 2016 – 2017

Et. 5 / 3.10.2016 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea 5-2

Et. 16 / 23.01.2017 Dunărea – FK Odorheiu Secuiesc 1-5

Futsal / Gherman – Curta, arbitrii partidei FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea

Sâmbătă, 4 noiembrie, se va desfăşura partida FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea, din cadrul etapei a 9-a, ultima a turului sezonului regular al ligii I la futsal. Programat de la ora 18.00, duelul va fi arbitrat de tandemul Gabriel Gherman (Bucureşti) – Dan Ovidiu Curta (Tg. Mureş). Rezervă va fi Attila Szabo (Odorheiu Secuiesc), observator fiind desemnat Vasilică Constantin (Bucureşti).

După 8 partide disputate, harghitenii se află pe 3 cu 20 de puncte, la fel ca Autobergamo Deva şi Informatica Timişoara, ocupantele primelor 2 locuri, iar Dunărea e pe 5 cu 13 puncte.

Etapa a 9-a debutează vineri la Sf. Gheorghe, acolo unde se vor confrunta de la ora 18.00 Spicom şi Autobergamo Deva.

 

Etapa a 9-a

Vineri, 3 noiembrie

18.00 Spicom Sf. Gheorghe – Autobergamo Deva

Sâmbătă, 4 noiembrie

18.00 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea

Duminică, 5 noiembrie

Muncitorul Reşiţa – CSM Poli Iaşi

Marţi, 7 noiembrie

16.00 City’us Tg. Mureş – Imperial WET

18.00 Informatica Timişoara – United Galaţi

 

Clasament

1. Autobergamo Deva     8   6   2   0   61-13 20

2. Informatica Timişoara 8   6   2   0   46-10 20

3. FK Odorheiu Secuiesc  8   6   2   0   53-25 20

4. United Galaţi             7   5   0   2   22-17 15

5. Dunărea Călăraşi        8   4   1   3   27-20 13

6. CSM Poli Iaşi             8   2   2   4   36-37   8

7. Imperial WET            8   2   1   5   35-35   7

8. Muncitorul                 7   2   0   5   16-52   6

9. City’us Tg. Mureş       8   0   0   8   13-61   3

10. Spicom Sf. Gheorghe 8   0   0   8    8-48    0

Futsal / Andrei Ghiuţă (Dunărea), în lotul României U17 pentru calificările la 2018 Summer Youth Olympics

A. Ghiuta Romania U17 La nouă luni distanță de la înființarea naționalei de futsal U17 a României, juniorii tricolori se pregătesc de primele confruntări oficiale.

 

Trupa pregătită de Endre Kacso va juca în perioada1-4 noiembrie în prima sa campanie de calificare. E vorba despre calificările pentru 2018 Summer Youth Olympics. Jocurile Olimpice de vară pentru tineret de anul viitor vor fi găzduite de Buenos Aires în perioada 1-12 octombrie 2018.

 

Grupa tricolorilor, din care mai fac parte Italia, Slovenia și Kazahstan, se va juca la Ljubljana. „Avem o misiune foarte dificilă. De departe, Italia e cea mai tare echipă din grupa noastră. Cunoaștem echipa Italiei, reprezentanta unei școli de futsal de mare tradiție. Kazahstan va fi, de asemenea, un adversar foarte incomod. Slovenia? E țara gazdă! Nu va fi ușor. Important e ca acești jucători, cu care am demarat proiectul în iarnă, să capete cât mai multă experiență, încredere, să aibă cât mai multe asemenea meciuri în picioare. Anul viitor vom juca în preliminariile pentru Campionatul European U19, acesta fiind un obiectiv important”, a declarat, pentru www.frf.ro, Endre Kacso, antrenorul naționalei U17 a României.

Din lotul tricolorilor face parte şi jucătorul Dunării Călăraşi, Andrei Ghiuţă.

 

Lotul România U17

Portari: Teodor Lungu (Informatica Timișoara), Viorel Șerban (Pro-Tineret Sighișoara)

Jucători de câmp: Andrei Ghiuță (Dunărea Călărași), Robert Crișan (CS United Galați), Andorra Balint (FK Odorheiu Secuiesc), Zabar Kovacs (Bukovina Vicov), Paul Ludușan (City'US Târgu Mureș), Attila Rancz (KSE Târgu Secuiesc), Dacian Moldovan (West Deva), Alexandru Badit (Inter Vaslui), Daniel Duda (Futsal Giorgione Venezia).

Sursa www.frf.ro

Futsal / Ne aşteaptă un meci extrem de dificil la Odorhei!

S-a tras cortina peste runda a 8-a a sezonului regular al ligii I. În derby-ul de la Galaţi, United a cedat cu 2-3 în faţa harghitenilor de la FK Odorheiu Secuiesc. Viitoarea adversară a Dunării se află pe poziţia a 3-a, cu 20 de puncte, la fel ca Autobergamo şi Informatica, ocupantele locurilor 1 şi 2, însă cu un golaveraj mai slab.

În 8 partide jucate (3, acasă şi 5, în deplasare), FK Odorheiu Secuiesc a strâns 6 victorii (2 acasă şi 4, în deplasare) şi 2 remize (una pe teren propriu cu Informatica Timişoara, scor 4-4 şi alta în deplasare, cu Autobergamo Deva, scor 4-4). A marcat până acum 53 de goluri (20, acasă şi 33, în deplasare), primind în schimb 25 de goluri (11, pe teren propriu şi 14, în deplasare).

Partida FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea este programată sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 18.00, duelul contând pentru ultima rundă a turului.

 

Rezultate obţinute până acum de FK Odorheiu Secuiesc

Et. 1 Muncitorul – FK Odorheiu Secuiesc                   3-13

Et. 2 CSM Poli Iaşi – FK Odorheiu Secuiesc               4-6

Et. 3 FK Odorheiu Secuiesc – Informatica Timişoara   4-4

Et. 4 City us – FK Odorheiu Secuiesc                        1-7

Et. 5 FK Odorheiu Secuiesc – Spicom                        9-3

Et. 6 Autobergamo – FK Odorheiu Secuiesc                4-4

Et. 7 FK Odorheiu Secuiesc – Imperial WET                7-4

Et. 8 United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc                2-3

 

Acasă         3   2   1   0   20-11    7p

Deplasare   5   4   1   0   33-14   13p

Total          8   6   2   0   53-25   20p

 

Etapa a 8-a / Rezultate

CSM Poli Iaşi – Spicom Sf. Gheorghe      7-1

Autobergamo Deva – City us Tg. Mureş 17-1

Imperial WET – Informatica Timişoara    2-9

United Galaţi – FK Odorheiu Secuiesc     2-3

Dunărea Călăraşi – Muncitorul Reşiţa     5-0 (N)

 

Clasament

1. Autobergamo Deva      8   6   2   0   61-13  20

2. Informatica Timişoara  8   6   2   0   46-10  20

3. FK Odorheiu Secuiesc  8   6   2   0   53-25   20

4. United Galaţi             7   5   0   2   22-17   15

5. Dunărea Călăraşi        8   4   1   3   27-20   13

6. CSM Poli Iaşi              8   2   2   4   36-37    8

7. Imperial WET             8   2   1   5   35-35    7

8. Muncitorul                 7   2   0   5    16-52    6

9. City’us Tg. Mureş        8   0   0   8   13-61    3

10. Spicom Sf. Gheorghe 8   0   0   8     8-48    0

 

Etapa a 9-a

Vineri, 3 noiembrie

18.00 Spicom Sf. Gheorghe – Autobergamo Deva

Sâmbătă, 4 noiembrie

18.00 FK Odorheiu Secuiesc – Dunărea

Duminică, 5 noiembrie

Muncitorul Reşiţa – CSM Poli Iaşi

Marţi, 7 noiembrie

16.00 City’us Tg. Mureş – Imperial WET

18.00 Informatica Timişoara – United Galaţi

Futsal / M. Şotârcă: Vom disputa 5 partide din retur în acest an!

sotarcaÎn intervalul 3-7 noiembrie vor avea loc partidele din cadrul etapei a 9-a, ultima a turului sezonului regular al ligii I la futsal. Dunărea va evolua, în deplasare, împotriva harghitenilor de la FK Odorheiu Secuiesc, partida fiind programată sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora 18.00.

 

Antrenorul Marian Şotârcă anunţă că sezonul se prelungeşte în acest an, urmând a fi programate nu mai puţin de 5 etape din retur. „Partea a doua a sezonului debutează la o săptămână după încheierea turului. În acest an vor avea loc partide din cadrul primelor 5 etape ale returului” a declarat Şoty. Dunărea se va duela succesiv cu Informatica Timişoara (et. 10 – deplasare), City'us Tg. Mureş (et. 11 – acasă), Spicom Sf. Gheorghe (et. 12 – deplasare), Autobergamo Deva (et. 13 – acasă) şi Imperial WET Miercurea Ciuc (et. 14 – deplasare).

În altă ordine de idei, Dunărea ar fi trebuit să joace marţi, 31 octombrie, de la ora 18.00, cu Muncitorul Reşiţa (meci din cadrul etapei a 8-a) însă partida nu va mai avea loc, reşiţenii anunţând că nu vor face deplasarea la Călăraşi din cauza numărului extrem de redus de jucători disponibili. Din acest motiv, Dunărea va câştiga, prin neprezentare, cu 5-0!

Free Joomla templates by Ltheme