Dunărea a obţinut duminică prima victorie din 2017 învingând acasă cu 6-2 pe Muncitorul Reşiţa. Antrenorul – jucător, Marian Şotârcă susţine că rezultatul e unul corect, victoria fiind binevenită pentru moralul elevilor săi. „Rezultatul, cred că a fost unul destul de corect. A trebuit să alergăm până când am reuşit să ne distanţăm pe tabelă. Aveam mare nevoie de această victorie după un început mai slab. Ne-a prins bine acest joc şi mă bucur că am reuşit să câştigăm acest joc, pentru moralul nostru.” a punctat Şoty.
Până la finalul actualului sezon regular, Dunărea va mai disputa 3 partide, din care două în deplasare (cu Autobergamo Deva şi CSM Politehnica Iaşi) şi unul pe teren propriu (cu CFF Clujana). Următoarea confruntare va avea loc la Deva cu Autobergamo, partida urmând a se desfăşura în weekendul 25-26 februarie. „Urmează meciul de la Deva care va fi destul de greu. Am prins play – off-ul, acum să vedem şi pe ce poziţie vom încheia prima parte a campionatului, adică sezonul regular. După calculele mele, poate reuşim să prindem locul 4 dar va fi foarte greu. Dacă nu, locul 5, sigur, va fi al nostru.” a mai spus Şotârcă.
În acest moment, Dunărea ocupă locul 5 cu 33 de puncte (din 17 partide disputate) având acelaşi punctaj ca Informatica Timişoara care va juca diseară acasă cu City us Tg. Mureş.
În clasament, pe prima poziţie se află CS UNited Galaţi cu 38 de puncte. Urmează FK Odorheiu Secuiesc cu 35 de puncte şi Autobergamo Deva, cu 34 de puncte.