Futsal / Fiecare a câştigat câte o repriză! Dunărea – Informatica 2-3 (0-3)

echipe futsal 11 aprSala Polivalentă din Călăraşi a găzduit luni după-amiază partida dintre Dunărea Călăraşi şi Informatica Timişoara din cadrul ultimei etape a sezonului regular al ligii I la futsal. Oaspeţii s-au impus cu 3-2 însă la fel de bune puteau părăsi terenul şi cu...coada între picioare. Informatica a câştigat, de fapt, o repriză, în speţă prima şi asta pentru că a jucat ceva mai atent şi l-a avut în teren pe brazilianul – grisină, Savio Valladares care a marcat două goluri spectaculoase (minutele 9, 16). Primul gol a fost reuşit de Fl. Matei care a fructificat o lovitură liberă în minutul 6.

Repriza secundă a fost clar dominată de Dunărea care a înscris două goluri ratând alte 3-4 mari ocazii. Plugaru a făcut 1-3 în minutul 22, acesta interceptând o minge din careul propriu. L-a executat cu mult sânge rece pe goalkeeperul naţionalei, Vl. Iancu deşi a „arat” tot terenul. Internaţionalul nostru, Ionuţ Movileanu a redus diferenţa la un gol în minutul 31 când l-a învins pe Iancu cu o torpilă de toată frumuseţea.

Informatica a părut o echipă obosită dar nervoasă după pauză, Savio fiind poate singurul care a mai încercat să pericliteze poarta lui Moldovanu.

Timişoara urcă pe primul loc cu 60 de puncte mai având două partide de disputat.

Dunărea Călăraşi rămâne pe 6 totalizând în 23 de jocuri nu mai puţin de 33 de puncte, la fel ca KSE Tg. Secuiesc, însă cu un golaveraj mai bun. În ultima etapă, Şoty&Co vor juca în deplasare cu United Galaţi.

Dunărea Călăraşi – Informatica Timişoara 2-3 (0-3)
Au marcat: Plugaru (22), I. Movileanu (31) Fl. Matei (6), Savio (9, 16)

Dunărea Călăraşi: A. Moldovanu – M. Plugaru, I. Movileanu, G. Tomescu, M. Kostic. Rezerve: E. Cinaru – R. Vîrlan, S. Krstic, Al – Ioani, D. Rotaru, R. Radu, G. Şerban, Ion Dumitru, M. Şotârcă.
Antrenor: Marian Şotârcă

Informatica Timişoara: Vl. Iancu – Fl. Matei, Janjic, Felipe Pinto, Savio Valladares. Rezerve: V. Giurcanu, R. Voin - Ilas, R. Lupu, Călugăreanu, Milojevic, Novoselac.
Antrenor: Robert Lupu

Au arbitrat: Sorin Muntean (Tg. Mureş) – Mihai Kiuţă (Braşov).
Observator: Daniel Badea (Bucureşti)

Etapa a 25-a

Galactic Focşani – CFF Clujana           0-3

KSE Tg. Secuiesc – Muncitorul Reşiţa  6-4

Spicom Sf. Gheorghe – CSMS Iaşi       3-0

Autobergamo Deva – United Galaţi     5-4

Dunărea – Informatica Timişoara        2-3

Marţi, 12 aprilie

Ora 15.00 Concordia Chiajna – City’us Tg. Mureş

FK Odorheiu Secuiesc va sta.

Clasament

1. Informatica Timişoara   22   20   0    2   100-39    60

2. Autobergamo Deva       23   19   0    4   134-53    57

3. City’us Tg. Mureş         22    18   2    2   142-54    56

4. United Galaţi               23   15   1    7     93-59    46

5. Spicom Sf. Gheorghe     22   12   2    8     64-60    38

6. Dunărea Călăraşi          23   10   3  10     93-65    33

7. KSE Tg. Secuiesc          23   11   0   12    83-106   33

8. CSMS Iaşi                    23   10   1   12    84-80    31

……………………………………………………………………………………

9. FK Odorheiu Secuiesc    23     9   1   13    85-91    28

10. Muncitorul Reşiţa        22     9   0   13    84-95    27

11. CFF Clujana                23     5   1   17   61-152   16

12. Concordia Chiajna       22     2    1   19   58-119    7

13. Galactic Focşani          23     1   0    22   13-121    3
futsal 11 apr 1futsal 11 apr 2futsal 11 apr time outf 4 11 apr
Free Joomla templates by Ltheme