FOTBAL / Mostiștea Ulmu se califică în turul 4 al Cupei României!
Featured

FOTBAL / Mostiștea Ulmu se califică în turul 4 al Cupei României!

Mostiștea Ulmu s-a revanșat în fața ialomițenilor de la Unirea Slobozia (după dubla înfrângere suferită în vară în cadrul barajului de promovare în L2) învingându-i astăzi după-amiază la Călărași cu 3-1 în cadrul turului 3 al Cupei României ediția 2020-2021.

N. Romanescu a deschis scorul în minutul 11, Mostiștea fiind egalată după nici 2 minute după reușita lui F. Dumbrăvean (min. 13). În minutul 40, D. Stoian înscrie pentru Ulmu, diferența fiind majorată în prelungirile jocului atunci când C. Roșu a marcat pentru 3-1 (min. 90+4).

Programată inițial la ora 14.30 partida a început cu o întârziere de circa 78 de minute. Arbitrul de centru Bogdan Neculcea din București n-a mai putut oficia fiind în contact cu o persoană depistată pozitiv cu noul coronavirus. Locul său a fost luat de Valentin Porumbel care a fost așteptat de la București să vină la joc.

Mostiștea se califică în turul 4 și după toate probabilitățile s-ar putea duela în faza imediat următoare cu…Dunărea Călărași.

Agricola Borcea și-a luat adio de la competiția surprizelor fiind eliminată, la Cernavodă, de Axiopolis, scor 6-3

Marți, 6 octombrie

Gloria Lunca-Teuz Cermei – CS Şoimii Lipova nu s-a disputat

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSC Dumbrăvița 4-2 

Unirea Alba Iulia – Viitorul Şelimbăr 0-2 

CSM Alexandria – CSM Slatina 0-3 

SC Popeşti-Leordeni – Progresul Spartac 0-1 

AFC Odorheiu Secuiesc – FK Csikszereda 0-2 

Miercuri, 7 octombrie

U Craiova 1948 – CSM Reșița 6-4 după lovituri de departajare (1-1 după 90 și 120 de minute, 5-3 la lovituri de departajare)

Mostiştea Ulmu – Unirea Slobozia 3-1

CS Afumaţi – Concordia Chiajna 2-3

Axiopolis Cernavodă – Agricola Borcea  6-3

Dacia Unirea Brăila – CS Făurei  4-0

Metalul Buzău – CSM Focşani 0-2

Hușana Huși – Ştiinţa Miroslava 2-1

Şomuz Fălticeni – Foresta Suceava 2-0

FC Pucioasa – SR Municipal Braşov 3-5 după lovituri de departajare (1-1 după 90 și 120 de minute, 2-4 la lovituri de departajare)

Viitorul Dăeşti – Vediţa Coloneşti 6-5 după lovituri de departajare (2-2 după 90 și 120 de minute, 4-3 la lovituri de departajare)
Sportul Şimleu Silvaniei – CSC Sânmartin 1-2

CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Aerostar Bacău 3-0

Partida nu s-a desfășurat întrucât Aerostar Bacău înregistrează cazuri pozitive de Covid-19.

Minaur Baia Mare- Fotbal Comuna Recea  0-3

Partida nu s-a desfășurat întrucât Minaur Baia Mare înregistrează cazuri pozitive de Covid-19.

Joi, 8 octombrie

ACSO Filiaşi – Pandurii Târgu Jiu (ora 14:30)

Unirea Dej – Universitatea Cluj (ora 17:30)

Sursa rezultate www.liga2.prosport.ro

FOTBAL / Mostiștea și Agricola joacă miercuri în turul 3 al Cupei României
Featured

FOTBAL / Mostiștea și Agricola joacă miercuri în turul 3 al Cupei României

Mostiștea Ulmu și Agricola Borcea vor evolua miercuri în turul 3 al Cupei României la fotbal, ediția 2020-2021. Pe arena Ion Comșa, Mostiștea se va duela cu Unirea Slobozia, meciul fiind arbitrat de bucureșteanul, Bogdan Neculce.

Agricola se va deplasa la Cernavodă pentru meciul cu Axiopolis, ce va fi arbitrat de un alt bucureștean, Vasile Buzea. Ambele jocuri vor începe la ora 14.30 de minute.

Rezultate

Marți, 5 octombrie

AFC Odorheiu Secuiesc – FK Csikszereda 0-2

CSM Alexandria – CSM Slatina 0-3

CSC Ghiroda şi Giarmata VII – CSC Dumbrăvița 4-2

Unirea Alba Iulia – Viitorul Şelimbăr 0-2

SC Popeşti Leordeni – Progresul Spartac 0-1

Gloria Lunca Teuz Cermei – Şoimii Lipova 0-3 (nu s-a disputat, deoarece Gloria Lunca Teuz Cermei are două cazuri pozitive de COVID-19, iar FRF nu a programat-o.)

Miercuri, 7 octombrie 2020, ora 14:30
Axiopolis Sport Cernavodă – Agricola Borcea

Arbitri: Vasile Buzea (București) – Răzvan Dobre (Șotânga), Alexandru Muraru (București)

Observator: Ștefan Gheorghe (Brăila)
Mostiştea Ulmu – Unirea Slobozia

Arbitri: Bogdan Neculce (București) – Ionuț Neacșu (București), Petruța Iugulescu (Târgoviște)

Observator: Stere Guteanu (Techirghiol)
Dacia Unirea Brăila – CS Făurei
Metalul Buzău – CSM Focşani
Hușana Huși – Ştiinţa Miroslava
CSM Ceahlăul Piatra Neamţ – Aerostar Bacău
Şomuz Fălticeni – Foresta Suceava
FC Pucioasa – SR Municipal Braşov
CS Afumaţi – Concordia Chiajna
Viitorul Dăeşti – Vediţa Coloneşti
U Craiova 1948 SA – CSM Reșița
Sportul Şimleu Silvaniei – CSC Sânmartin
Minaur Baia Mare – Fotbal Comuna Recea

Joi, 8 octombrie

14.30 ACSO Filiaşi – Pandurii Târgu Jiu

17.30 Unirea Dej – Universitatea Cluj

Cupa României / Turul 3: Axiopolis vs. Agricola și Mostiștea vs. Unirea Slobozia
Featured

Cupa României / Turul 3: Axiopolis vs. Agricola și Mostiștea vs. Unirea Slobozia

Departamentul Competiții al FRF a realizat, conform criteriului geografic, împerecherea echipelor participante în turul 3 al Cupei României, ediția 2020-2021.

Agricola Borcea, echipă care în turul 2 a trecut de Înainte Modelu (scor 3-1) se va desplasa la Cernavodă pentru duelul cu Axiopolis. Mostiștea Ulmu se va duela cu rivala sa de la baraj, Unirea Slobozia. Ambele jocuri sunt programate miercuri, 7 octombrie, de la ora 14.30 de minute.

Turul 3 / Program jocuri

Marți, 6 octombrie, ora 14:30

Gloria Lunca-Teuz Cermei – Şoimii Lipova

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSC Dumbrăvița

AFC Unirea 1924 – Viitorul Şelimbăr

CSM Alexandria – CSM Slatina

SC Popeşti-Leordeni – Progresul Spartac

AFC Odorheiu Secuiesc – FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Miercuri, 7 octombrie, ora 14:30

Axiopolis Sport Cernavodă – Agricola Borcea

Mostiştea Ulmu – Unirea Slobozia

Dacia Unirea Brăila – CS Făurei

Metalul Buzău – CSM Focşani

Hușana Huși – Ştiinţa Miroslava

Ceahlăul Piatra Neamţ – Aerostar Bacău

Şomuz Fălticeni – Foresta Suceava

FC Pucioasa – SR Municipal Braşov

CS Afumaţi – Concordia Chiajna

Viitorul Dăeşti – Vediţa Coloneşti M.S.

U Craiova 1948 – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița

Sportul Şimleu Silvaniei – CSC Sânmartin

Minaur Baia Mare – Fotbal Comuna Recea

Joi, 8 octombrie

ACSO Filiaşi – Pandurii Lignitul Târgu Jiu (ora 14:30)

Unirea Dej – Universitatea Cluj (ora 17:30)

Agricola Borcea – Înainte Modelu, în turul 2 al Cupei României
Featured

Agricola Borcea – Înainte Modelu, în turul 2 al Cupei României

Departamentul Competiții a realizat împerecherea echipelor pe baza criteriului geografic în al doilea tur al fazei naţionale a Cupei României, ediția 2020-2021.

În această fază, Agricola Borcea va juca pe teren propriu cu Înainte Modelu.

Duelurile programate marți, 22 septembrie, de la ora 16:30, sunt următoarele:

Unirea Dej – ACS Unu Fotbal Club Gloria

CSM Sighetu Marmaţiei – Sportul Şimleu Silvaniei

CSC Sânmartin –  Luceafărul Oradea

 Crişul Chişineu Criş –  Şoimii Lipova

 Gloria Lunca-Teuz Cermei –  Progresul Pecica

 Pobeda Stár Bisnov – CSC Dumbrăvița

CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CS Hunedoara

 Unirea Ungheni – AFC Odorheiu Secuiesc

ACS Industria Galda – AFC Unirea 1924

CSO Cugir –  Viitorul Şelimbăr

 Viitorul Dăeşti –  Flacăra Horezu

 Sporting Roşiori – CSM Alexandria

Unirea Bascov –  Vediţa Coloneşti M.S.

ASC Olimpic Zărneşti – ACS SR Municipal Braşov

FC Pucioasa – CSM Flacăra Moreni

Metalul Buzău – CS Blejoi

CSA Steaua Bucureşti – SC Popeşti-Leordeni

CS Tunari – CS Afumaţi

Agricola Borcea –  Înainte Modelu

Victoria Cumpăna – Axiopolis Sport Cernavodă

Recolta Gheorghe Doja – CS Făurei

Dacia Unirea Brăila – Viitorul Ianca

Suporter Club Oţelul Galaţi – CSM Focşani

ACS Hușana Huși – Sporting Lieşti

CSM Bacău – Ceahlăul Piatra Neamţ

CSM Paşcani – Ştiinţa Miroslava

Şomuz Fălticeni – Bucovina Rădăuţi

ACSO Filiași merge în turul 3 după ce în partida din care urma să fie desemnat adversarul din turul 2, CSM Jiul Petroşani – CS Gilortul Târgu Cărbuneşti, ambele echipe au fost eliminate din competiție prin decizia Comisiei de Disciplină și Etică.

FOTBAL / CSM Olteniţa – Agricola Borcea, în primul tur al Cupei României
Featured

FOTBAL / CSM Olteniţa – Agricola Borcea, în primul tur al Cupei României

Departamentul Competiții a realizat împerecherea echipelor pe baza criteriului geografic în turul 1 al fazei naționale a Cupei României, ediția 2020-2021.

În această etapă, câştigătoarea fazei judeţene, ACSM Olteniţa îşi va măsura forţele cu Agricola Borcea.

Cele 30 de dueluri din această fază a competiției, programate miercuri, 9 septembrie, de la ora 16:30, sunt următoarele:

Minerul Costeşti – Viitorul Dăeşti

Jiul Rovinari 2016 – ACSO Filiaşi

CSM Jiul Petroşani – Gilortul Târgu Cărbuneşti

Club Sportiv Municipal Deva – Ghiroda şi Giarmata Vii

Pobeda Stár Bisnov – Fortuna Becicherecu Mic

ACS Poli Timişoara – Gloria Lunca-Teuz Cermei

Sportul 2007 Şimleu Silvaniei – SCM Zalău

Universitatea Alba Iulia – AFC Unirea 1924

Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca – Unirea Dej

Arieşul Mihai Viteazu – ACS Industria Galda

Unirea Ungheni 2018 – Sticla Arieşul Turda

AFC Odorheiu Secuiesc – Avântul Reghin

KSE Târgu Secuiesc – SR Municipal Braşov

Olimpic Zărneşti – Olimpic Cetate Râşnov

Gloria 2015 Corneşti – FC Pucioasa

Dunărea 2020 Giurgiu – Sporting Roşiori 2008

Steaua Bucureşti – CS Baloteşti

ACSM Olteniţa – Agricola Borcea

Înfrăţirea Jilavele – Recolta Gheorghe Doja

CSM Râmnicu Sărat – Metalul Buzău

Victoria Cumpăna – Poseidon Limanu-2 Mai

CS Medgidia – Axiopolis Sport Cernavodă

Flacăra Mihail Kogălniceanu – Dacia Unirea Brăila

Victoria Traian – CS Făurei

CSM Vaslui – ACS Hușana Huși

Victoria Gugeşti – Sporting Lieşti

Viitorul Curiţa – CSM Bacău

CSM Paşcani – FC Ozana Târgu Neamț

Dante Botoşani – Şomuz Fălticeni

Olimpia Satu Mare – CSM Sighetu Marmaţiei

Al doilea tur al Cupei României este programat să se dispute în data de 23 septembrie 2020.

Free Joomla templates by Ltheme