În tur, pe 2 mai la Independenţa, Venus şi Mostiştea Ulmu au încheiat la ergalitate 4-4. Oaspeţii de atunci au pornit ca din puşcă marcând primelşe două goluri chiar în startul partidei.
După un astfel de rezultat, Venus nu mai avea ce pierde la Ulmu. Şi a pornit curajos, chiar uşor agresiv însă o gafă a lui Marius Ene, la care a mai contribuit şi portarul Laurenţiu Marin i-a adus pe gazde în avantaj, în minutul 19. Venus nu se pierde cu firea şi egalează după doar 10 minute de joc prin Mircea Ştefan care a reluat fulgerător cu capul din careu sub bara transversală.
La 1-1, tot Mostiştea era în finală şi tocmai de aceea, Venus a repornit atacurile spre poarta lui Laurenţiu Constantin, mai ales după pauză. Şi…insistenţa a dat roade în minutul 75 când Constantin Alexa a înscris pentru 1-2.
Bucurie mare în tabăra liderei campionatului judeţean însă de la extaz la agonie nu e decât un singur milimetru. La ultima fază de atac a jocului, portarul Mostiştei urcă în careu, trimis acolo de antrenorul Costel Ilie şi nebăgat în seamă de nimeni reia cu capul din 6 metri marcând golul egalizator şi al… calificării.
Imediat, Costin Dan fluieră finalul unui meci pe care atât gazdele cât şi oaspeţii nu-l vor uita prea curând. Mostiştea merge în finală şi bine ar fi ca până atunci portarului Constantin să I se facă o statuie chiar la intrarea în comună.
Mostiştea Ulmu – Venus Independenţa 2-2
Au marcat: M. Ene (19 – autogol), L. Constantin (90+4) / M. Ştefan (29), C. Alexe (75)
Mostiştea: L. Constantin – S. Chirică, Al. Mihai, Fl. Mustaţă (85 Dr. Matei), S. Radu (81 G. Şerban), Şt. Radu (67 B. Chirea), B. Oprea, C. Snagoveanu, I. Bărcănescu, E. Lambă, C. Hîrtescu (61 M. Busuioc) Rezerve: A. Goicea – N. Caragea, G. Manofu.
Antrenor: Costel Ilie
Venus: L. Marin – C. Stoica, M. Gheorghe, E. Nicu, M. Ene, M. Minea, C. Alexe, T. Vincene, C. Ana, C. Borbely, M. Ştefan. Rezerve: R. Vintilă – N. Mirică, F. Vernescu, G. Chiva, I. Beia.
Antrenor: Ilie Zeciu
Cartonaşe galbene: I. Bărcănescu (289, Şt. Radu (39), E. Lambă (70), C. Snagoveanu (80) / M. Ene (47), F. Vernescu (90), L. Marin (90+1), C. Borbely (90+2), C. Alexe (90+4).
Au arbitrat: Costin Dan – Alin Ursu, George Cojocaru
Observator: Ionel Alexandru