AJF Călăraşi / Mostiştea Ulmu a câştigat Cupa României – Faza judeţeană!

Mostistea Dunarea 3 1

Mostiştea Ulmu este noua deţinătoare a Cupei României – Faza judeţeană la fotbal. Miercuri după-amiază la Mânăstirea, echipa patronată de Vasile Tîrşolea a câştigat cu 3-1 (1-1) partida cu Dunărea Ciocăneşti.

Emil Lambă a deschis scorul pentru Mostiştea încă din minutul 12 însă egalarea ar fi putut surveni în minutul 16 dacă Alexandru Şelaru n-ar fi ratat o lovitură de la 11 metri. Mai bine zis dacă portarul Laurenţiu Constantin n-ar fi parat şutul lui „Şely”.

Dunărea nu renunţă şi preia conducerea reuşind să marcheze golul egalizator în minutul 25 prin Marian Cârstea.

Primele 45 de minute se încheie la egalitate, 1-1 însă după pauză au apărut o serie de „suprize”. Mostiştea rămâne în 10 în minutul 50, după ce arbitrul de centru, Valentin Porumbel i-a arătat cartonaşul roşu lui Ionel Bărcănescu. Cu toate acestea, Mostiştea nu se pierde cu firea şi speculează cam orice breşă ivită în apărarea Dunării. Aşa se face că în minutul 63, Silviu Radu a înscris pentru 2-1.

În disperare, Dunărea se avântă în atac însă o face „suportabil”  pentru Ulmu care dă ultima lovitură în al doilea minut al prelungirilor prin nou – intratul, Bogdan Chirea.

3-1 este scorul final, în favoarea celor de la Mostiştea care salvează astfel un sezon al cărui obiectiv major îl reprezenta obţinerea titlului de campioană.

 

Mostiştea Ulmu – Dunărea Ciocăneşti 3-1

Au marcat: Emil Lambă (12’), Silviu Radu (63’), Bogdan Chirea (90+2’) / Marian Cârstea (25’)

 

Mostiştea: L. Constantin – Fl. Mustaţă, E. Lambă, I. Bărcănescu, C. Snagoveanu, Al. Mihai, I. Chirică, C. Hîrtescu, S. Radu, R. Ştefan, B. Oprea. Rezerve: A. Goicea – Dr. Matei, N. Caragea, G. Manofu, M. Busuioc, G. Şerban, B. Chirea.

Antrenor: Marian Savu

 

Dunărea: C. Răduţ – I. Vasile, N. Câinaru, M. Vişan, M. Petrache, M. Tudor, C. Mihuţ, M. Cârstea, Al. Şelaru, C. Ghiţă, L. Badea. Rezerve: S. Smaranda – B. Tudor, I. Călin, D. Neagu, G. Buleandră.

Antrenor: Cornel Ţicu

 

Au arbitrat: Valentin Porumbel – Ionuţ Bîţan, Mihai Drăgănescu. Adiţionali: Liviu Mitea, Virgil Văleanu. Rezervă: Marius Petrache.

Observatori: Daniel Ştefan, Cătălin Stroe

 

Cartonaşe galbene: C. Hîrtescu, N. Caragea, I. Chirică, L. Constantin, E. Lambă / I. Vasile, C. Ghiţă, M. Petrache.

Cartonaşe roşii: I. Bărcănescu (50’)

Free Joomla templates by Ltheme