Sâmbătă, 11 februarie, începând cu ora 10.00, sala de şedinţe a Consiliului Judeţean va găzdui întâlnirea de lucru cu delegaţii echipelor afiliate Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Călăraşi. Secretarul, Daniel Ştefan susţine că în cadrul şedinţei vor fi abordate „probleme legate de starea bazelor sportive, de situaţia juridică dar şi financiară a cluburilor şi asociaţiilor din cadrul AJF, chestiuni legate de partea a doua a sezonului actual al ligii a 4-a precum şi modul de desfăşurare a stagiunii viitoare a campionatului judeţean”.
Anul fotbalistiv judeţean 2017 va debuta sâmbăta viitoare când sunt programate jocurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României – faza judeţeană. „Sper ca vremea să fie favorabilă fotbalului astfel încât să respectăm calendarul. Pe 25 februarie am programat partidele din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României. Mini – returul campionatului ligii a 4-a va debuta pe 4 martie. În ceea ce priveşte liga a 5-a, primele jocuri vor avea loc abia pe 2 aprilie” a conchis secretarul forului fotbalistic local, Daniel Ştefan.