Nu e nici glumă şi nici vreo aroganţă. Avântul Pietroiu, echipa care a încheiat sezonul 2017 – 2018 pe locul 2 în topul Seriei B a ligii a 5-a, a promovat în liga a 4-a! Duminică după-amiază la Cuza Vodă s-a desfăşurat barajul dintre Avântul Pietroiu şi Atletic Dorobanţu (locul 2 în Seria A a ligii a 5-a!) pentru accederea în campionatul judeţean. Cele două echipe, învinse în primul baraj, cel de rămânere – promovare, s-au duelat pe locul rămas liber după promovarea în liga a 3-a a campioanei judeţene, Venus Independenţa.
Partida de la Cuza Vodă a avut cam de toate inclusiv prelungiri şi lovituri de departajare. La finele timpului regulamentar, scorul a fost egal, 2-2. Egalitatea a persitat şi după epuizarea prelungirilor, 3-3. În ciuda faptului că a rămas în 9 jucători, Avântul s-a impus la loteria penalty-urilor, 4-3, scorul final fiind 7-6!
Borcea devine astfel comuna cu două echipe angrenate în fotbal. Agricola se pregăteşte pentru al doilea sezon în liga a 3-a iar Avântul a promovat în liga a 4-a. Rămâne de văzut dacă echipa din Pietroiu va putea să se înscrie în campionatul judeţean din cauza resurselor financiare precare.
Sunt voci care susţin deja că Avântul va refuza să se alinieze la startul viitoarei ediţii a ligii a 4-a. Cel mai probabil, locul său va fi luat de Unirea Dragalina, echipă care a încheiat campionatul judeţean pe locul 15.
Ba mai mult se vorbeşte şi de varianta rămânerii în competiţie a ultimei clasate, Progresul Fundulea, care ar urma să ia locul unei nou promovate, Victoria Dragoş Vodă.