Dunărea / Gabi Iancu: Cu ajutorul antrenorului şi al echipei o să mă integrez mai uşor!
Featured

Dunărea / Gabi Iancu: Cu ajutorul antrenorului şi al echipei o să mă integrez mai uşor!

Din acest moment, Gabi Iancu a devenit jucătorul Dunării şi am putea să-l vedem pe teren chiar în viitoarea partidă de acasă a “galben – albaştrilor”, cu Dinamo.

Transferat de la FC Voluntari, echipă la care n-a jucat deloc în tur din cauza unei accidentări, Gabi Iancu îşi doreşte enorm să revină în prim planul fotbalului românesc declarând vineri, la prezentare, că primul său obiectiv este să pună umărul la salvarea de la retrogradare a Dunării.

 

 

Gabi Iancu, ai fost în prima parte a sezonului la FC Voluntari, adversara Dunării de duminică din campionat. Cum e atmosfera acolo?

De când a venit domnul Bergodi s-au mai schimbat lucrurile. Ei au jucători cu calitate, chiar dacă sunt pe ultimul loc în momentul ăsta. Trebuie să ne pregătim foarte bine pentru meci şi să venim acasă cu punct sau cu puncte. Au câţiva jucători, din punctul meu de vedere, foarte buni care nu cred că sunt neapărat de o echipă care se află pe ultimul loc. Mister va pregăti meciul şi sperăm să venim acasă cu puncte.

Ai mult de recuperat, ca să te vedem în formula de start?

Din punctul meu de vedere, nu, chiar dacă nu am mai jucat atât de mult. Nu am ritmul de joc ca şi ceilalţi în momentul de ăsta dar nu am probleme cu kilogramele în primul rând. M-am pregătit singur dar nu sunt la un nivel foarte jos.

Cred eu cu ajutorul antrenorului şi al echipei o să mă integrez mai uşor şi o să intru cât mai repede la meci.

Cât ar dura să-l revedem pe acel Gabi Iancu din perioada 2012-2015?

Eu aş vrea şi mâine să-l vedeţi dar nu ştiu. Probabil că am şi eu puţin nevoie de noroc pentru că perioada de la Voluntari a fost una ghinionistă pentru mine. Am avut o problemă la picior. Mai am în momentul ăsta probleme fizice şi mă rog la Dumnezeu să-mi revin cât mai rapid.

Ar putea fi Dunărea o trambulină pentru relansarea carierei tale? Poate chiar la echipa naţională într-o bună zi?

Da, cu siguranţă. Contează în primul rând să jucăm ca o echipă şi să ne salvăm. Pentru că, din ce am văzut eu aici în perioada asta scurtă, avem jucători foarte buni din punctul meu de vedere şi mai departe dacă echipa va juca bine şi voi juca şi eu toate meciurile, sau cât mă va pune Mister în joc, sper să-mi revin şi să se vorbească din nou despre mine.

E prima oară când lucrezi cu Dan Alexa. E pretenţios rău…

Cred că este bine ca un antrenor să fie pretenţios. Înseamnă că are aşteptări mari.

 

Gabriel Iancu / Carte de Vizită

S-a născut la Bucureşti pe 15 aprilie 1994. Atacant.

A evoluat la FC Viitorul (2010-2013 şi 2016-2017 / 59 jocuri / 16 goluri), Steaua Bucureşti (2013-2015 / 81 jocuri / 16 goluri), Kardemir Karabukspor (Turcia L1: 2015-2016 / 7 jocuri / 2 goluri), Bruk – Bet Termalica Nieciecza (Polonia L1: 2017-2018 / 14 jocuri / 2 goluri) şi FC Voluntari (2018).

Are 94 de jocuri disputate în liga I, marcând 18 goluri.

A bifat două partide în Champions League, ambele cu Steaua în ediţia 2013-2014 (13 minute în partida cu FC Schalke 04, de la Bucureşti, scor 0-0 şi 90 de minute în jocul de la Londra Chelsea – Steaua, scor 1-0, ambele în faza grupelor).

Are 8 selecţii la echipa de tineret România U21 (2 goluri marcate), 3 la Romînia U19 şi tot 3 la România U17 (2 goluri înscrise).

Campion cu Steaua în ediţiile 2012-2013, 2013-2014 şi 2014-2015 şi cu FC Viitorul, în sezonul 2016-2017.

Câştigător al Cupei României cu Steaua în ed. 2013-2014 şi al Supercupei României, tot cu Steaua în sezonul 2014-2015.

Potrivit site-ului www.transfermarkt.com, este evaluat la 250 de mii de euro.

Va purta tricoul cu numărul 11

Dunărea / Dan Alexa, despre ultimele achiziţii: Sunt jucători în care îmi pun mari speranţe!
Featured

Dunărea / Dan Alexa, despre ultimele achiziţii: Sunt jucători în care îmi pun mari speranţe!

Pentru partea a doua a stagiunii 2018-2019, Dan Alexa va miza pe forţe proaspete, ultimele 3 achiziţii fiind prezentate vineri în cadrul conferinţei de presă premergătoare jocului de la Voluntari. Steliano Filip, Gabriel Iancu şi Junior Mapuku vor completa lista jucătorilor transferaţi în această iarnă. Antrenorul Dan Alexa a spus despre ei că sunt jucători în care-şi pune mari speranţe, mulţumind conducerii pentru eforturile depuse în aducerea lor. „Vreau să vă spun că sunt foarte bucuros că am reuşit să-i achiziţionăm pe cei 3. Gabi Iancu şi Steliano Filip sunt jucători care au evoluat la cel mai înalt nivel în Liga I. Din păcate pentru ei şi din fericire pentru noi, au intrat, aşa, într-o perioadă nefastă dar am avut posibilitatea să-i luăm şi vreau să-le mulţumesc, ştiu că se fac eforturi pentru lucrul ăsta, domnului preşedinte Florin Brişan şi lui Edi Grama, pentru că au marşat şi mi-au asigurat serviciile lor. Sunt jucători în care îmi pun mari speranţe.  Junior Mapuku este un jucător care a fost foarte important în campionatul bulgar, a jucat în cupele europene, chiar a făcut parte dintr-un transfer important în China pe un  salariu foarte mare. Sunt jucători despre care eu cred că ne vor ajuta foarte mult. Junior a făcut pregătirea cu noi.” a declarat Alexa care a mai adăugat că cei 3 nu vor face parte din lotul Dunării pentru partida de duminică. “Junior Mapuku a plecat, în schimb, pentru viză mai mult de o săptămână în Franţa. Pe Steliano Filip o să-l vedem la ce nivel este din punct de vedere al pregătirii fizice. Nu va face parte din lotul nostru de la Voluntari. Gabi Iancu a jucat şi joi o repriză la Modelu. Este un jucător în care îmi pun mari speranţe. Dacă nu în meciul acesta de la Voluntari, cu siguranţă, începând de la meciul cu Dinamo o să-i vedeţi pe toţi cei 3 în lot.”

Liga I Betano / Dunărea şi-a prezentat, vineri, ultimele 3 achiziţii
Featured

Liga I Betano / Dunărea şi-a prezentat, vineri, ultimele 3 achiziţii

Dunărea Călăraşi a fost destul de activă în această iarnă pe piaţa transferurilor reuşind să achiziţioneze până acum nu mai puţin de 14 jucători care să acopere toate zonele. Vineri, preşedintele Florin Brişan i-a prezentat pe ultimii 3 care vor pune umărul din acest moment la realizarea obiectivului şi anume: salvarea de la retrogradare. Este vorba de fundaşul stânga, Steliano Filip, fost jucător al lui Dinamo şi atacanţii, Gabriel Iancu (ex – FC Voluntari) şi Junior Mapuku (ultima oară a activat în liga a 2-a din China, la SJZ Ever Bright). „Toţi 3, mai mult ca sigur, ne vor ajuta în demersul nostru de a evita retrogradarea şi, de ce nu, pentru ediţi următoare de campionat de a tinde mai sus.” a spus preşedintele executive, Florin Brişan.

Antrenorul Dan Alexa a susţinut că “Toţi 3 au devenit jucătorii clubului cu acte în regulă. Important e că arătăm tuturor că ne mişcăm, important e că putem aduce jucători de valoare. Cred că lumea ar trebui să aprecieze lucrul ăsta pentru că nu cedăm şi arătăm tuturor că nu suntem candidata aia sigură la retrogradare, cum ne văd toţi. Am mai spus-o şi înainte de jocul cu Chiajna, pe oricine întrebaţi din fotbalul românesc, prima echipă pe care o spune că e retrogradată este Călăraşiul. Important e ca noi să fim încrezători că putem salva echipa, important este ca toţi cei care sunt în jurul echipei, şi nu doar cei implicaţi direct, să înţeleagă că toţi care suntem aici facem absolut tot ce ţine de noi pentru a ne menţine în prima ligă şi Călăraşiul să mai aibă încă un an cel puţin în prima divizie.”

 

Gabriel Iancu / Carte de Vizită

S-a născut la Bucureşti pe 15 aprilie 1994. Atacant.

A evoluat la FC Viitorul (2010-2013 şi 2016-2017 / 59 jocuri / 16 goluri), Steaua Bucureşti (2013-2015 / 81 jocuri / 16 goluri), Kardemir Karabukspor (Turcia L1: 2015-2016 / 7 jocuri / 2 goluri), Bruk – Bet Termalica Nieciecza (Polonia L1: 2017-2018 / 14 jocuri / 2 goluri) şi FC Voluntari (2018).

Are 94 de jocuri disputate în liga I, marcând 18 goluri.

A bifat două partide în Champions League, ambele cu Steaua în ediţia 2013-2014 (13 minute în partida cu FC Schalke 04, de la Bucureşti, scor 0-0 şi 90 de minute în jocul de la Londra Chelsea – Steaua, scor 1-0, ambele în faza grupelor).

Are 8 selecţii la echipa de tineret România U21 (2 goluri marcate), 3 la Romînia U19 şi tot 3 la România U17 (2 goluri înscrise).

Campion cu Steaua în ediţiile 2012-2013, 2013-2014 şi 2014-2015 şi cu FC Viitorul, în sezonul 2016-2017.

Câştigător al Cupei României cu Steaua în ed. 2013-2014 şi al Supercupei României, tot cu Steaua în sezonul 2014-2015.

Potrivit site-ului www.transfermarkt.com, este evaluat la 250 de mii de euro.

Va purta numărul 11

 

Steliano Filip / Carte de Vizită

S-a născut la Buzău pe 15 mai 1994. A început să joace fotbal la LPS Banatul. Fundaş stânga.

A mai evoluat la Avicola Buziaş (2010-2011), FC Maramureş (2011-2012 / 16 jocuri / 2 goluri), Dinamo (2012-2018 / 153 jocuri / 6 goluri) şi Hajduk Split (L1 Croaţia / 2018-2019 / 11 jocuri).

A debutat în liga I pe 26 august 2012 într-un meci contra echipei plieştene, Petrolul. Are 133 de partide disputate în liga I, marcând 4 goluri. De 14 ori a jucat în Cupa României şi de 9, în Cupa Ligii. De 7 ori international.

Filip este cotat în acest moment  de site-ul www.transfermarkt.com la 650 de mii de euro.

Va purta numărul 77

 

Junior Mapuku / Carte de Vizită

S-a născut în RD Congo la Kinshasa pe 7 ianuarie 1990. Are şi cetăţenie franceză. Atacant (187 cm)

A debutat în 2009 la Monaco B. A mai jucat în Franţa la SC Amiens B, AC Troyes B, Genevieve. S-a transferat apoi în Grecia la Panahaiki Patras (2012-2013 / 32 jocuri/5 goluri), AFC Compiegne (Franţa / 2013-2014), Beroe Stara Zagora (Bulgaria / 2014-2015 şi 2016-2017 / 74 jocuri / 29 goluri), Wadi Degla FC (Egipt / 2015-2016 / 24 jocuri / 4 goluri), Bandisrmaspor (Turcia L2 / 2016 / 2 jocuri), Levski Sofia (Bulgaria / 2017-2018 / 26 jocuri / 9 goluri), SJZ Ever Bright (China L2 / 2018-2019).

Are  60 de partide disputate în prima ligă bulgară, respectiv 31 în prima divizie din Grecia. A bifat şi 8 partide în preliminariile Europa League (4 cu Beroe şi 4 cu Levski). Are o selecţie în reprezentativa RD. Congo.

Este evaluat de site-ul www.transfermarkt.de la 300 de mii de euro. A semnat un contract cu Dunărea valabil până la 30 iunie 2020.

Va purta numărul 99.

Dunărea / Dan Alexa: Va fi un meci greu dar mergem să obţinem cele 3 puncte
Featured

Dunărea / Dan Alexa: Va fi un meci greu dar mergem să obţinem cele 3 puncte

Antrenorul Dan Alexa a declarat vineri într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei FC Voluntari-Dunărea, din cadrul etapei a 24-a a sezonului regulat al ligii I Betano că echipa sa merge la Voluntari încrezătoare, cu gândul de a obţine victoria. În opinia sa, FC Voluntari este o echipă mult schimbată în bine după venirea italianului Cristiano Bergodi care a reuşit să învingă clar pe Sepsi, acasă, în prima etapă a mini – returului. „Întâlnim o altă contracandidată a noastră la evitarea retrogradării. FC Voluntari este o echipă mult schimbată în bine de când a venit Bergodi ca antrenor. O echipă bine organizată, o echipă care acum 2 săptămâni a marcat 4 goluri cu Sepsi Sf. Gheorghe.  Va fi un meci greu dar mergem încrezători. Suntem într-un moment bun, echipa a arătat că are foarte mare potenţial în aceste două jocuri, Steaua şi Chiajna. Am început bine acest miniretur. Pentru noi este foarte important să obţinem cele 3 puncte la Voluntari. Va fi un meci cred eu cu foarte mare miză, şi cred că-şi va pune amprenta asupra calităţii jocului. Importante sunt punctele. Avem faţă de anul trecut jucători cu foarte multă calitate care pot decide singuri un joc. Mergem să facem un meci bun, mergem să creştem în continuare ca şi joc, şi să obţinem cele 3 puncte.” a spus Dan Alexa.

Partida FC Voluntari – Dunărea va începe la ora 15.00 şi se va disputa pe arena Anghel Iordănescu. În tur, scorul a fost egal, 1-1, golul echipei noastre fiind marcat de Mediop Ndiaye în minutul 34.

Dunărea  / Steliano Filip va juca, până la vară, la Călăraşi!
Featured

Dunărea  / Steliano Filip va juca, până la vară, la Călăraşi!

Dunărea Călăraşi a mai realizat un transfer de marcă. Până la vară va miza şi pe serviciile fundaşului stânga, Steliano Filip. În vârstă de 24 de ani, Filip a mai evoluat la Avicola Buziaş, FC Maramureş, Dinamo Bucureşti şi Hajduk Split. Fost internaţional (7 partide jucate sub tricoul naţionalei), Steliano Filip este cotat în acest moment la 650 de mii de euro. A bifat 133 de partide în liga I marcând 4 goluri.

Este al 14-lea jucător transferat în această iarnă de Dunărea după Nicolai Calancea (portar), Ştefan Vlădoiu, Constantin Nica, Cristi Sîrghi, Srgian Luchian, Selim Ben Djemia (toţi fundaşi), Daniel Benzar, Alan Conor Henderson, Aldel Hakim Omrani, Najib Ammari, Gabi Iancu (toţi mijlocaşi), Junior Mapuku şi Ianis Stoica (ultimii doi atacanţi)

Steliano Filip / Carte de Vizită

S-a născut la Buzău pe 15 mai 1994. A început să joace fotbal la LPS Banatul. A mai evoluat la Avicola Buziaş (2010-2011), FC Maramureş (2011-2012 / 16 jocuri / 2 goluri), Dinamo (2012-2018 / 153 jocuri / 6 goluri) şi Hajduk Split (L1 Croaţia / 2018-2019 / 11 jocuri). A debutat în liga I pe 26 august 2012 într-un meci contra echipei plieştene, Petrolul. Are 133 de partide disputate în liga I, marcând 4 goluri. De 14 ori a jucat în Cupa României şi de 9, în Cupa Ligii. De 7 ori international.

 

Cum va arăta Dunărea în campionat

N. Calancea – Şt. Vlădoiu, A. Dobrosavlevici, S. Luchin, St. Filip – Al. Bourceanu – A. Souda, N. Ammari, G. Iancu, D. Benzar – M. Ndiaye (J. Mapuku)

Free Joomla templates by Ltheme