Fl. Brişan: Am depus dosarul pentru omologarea Academiei de Fotbal Dunărea Călăraşi
Featured

Fl. Brişan: Am depus dosarul pentru omologarea Academiei de Fotbal Dunărea Călăraşi

Preşedintele executiv al AFC Dunărea 2005 Călăraşi, Florin Brişan a anunţat miercuri că a depus dosarul de omologare a Academiei de Fotbal Dunărea Călăraşi cerea ce va duce la dezvoltarea sectorului de copii şi juniori din cadrul clubului. „Am depus dosarul de omologarea a Academiei de Fotbal Dunărea Călăraşi. E un prim pas în atragerea unui număr cât mai mare de tineri călărăşeni către acest sport.” a spus într-o conferinţă de presă Brişan care a mai adăugat „S-a pornit acum 2 ani de la un număr de 70 de copii legitimaţi, acum avem 7 grupe însemnând 160 de jucători legitimaţi şi continuăm. Prin depunerea acestui dosar, urmează să formăm alte grupe de copii chiar de la 8 ani, ceea ce e foarte important. Această clasificare făcută de FRF va presupune şi o contribuţie financiară din partea lor pentru sprijinirea acestor centre”.

 

Comunicat de presă referitor la delegarea arbitrului Ovidiu Haţegan la jocul AFC DUNĂREA CĂLĂRAŞI-AFC HERMANNSTADT din cadrul etapei a-VII-a a play-out-ului
Featured

Comunicat de presă referitor la delegarea arbitrului Ovidiu Haţegan la jocul AFC DUNĂREA CĂLĂRAŞI-AFC HERMANNSTADT din cadrul etapei a-VII-a a play-out-ului

In aceasta dimineata am aflat si noi pe surse (nu doar presa are surse!) ca dl. Ovidiu Hategan este delegat la jocul mai sus mentionat.

Vrem sa mentionam de la bun inceput ca apreciem prestatia domnului Ovidiu Hategan si a brigazii sale la jocurile la care este delegat, in special in plan international unde este apreciat atat de cei de la UEFA cat si de cei de la FIFA.

Aceasta delegare ar fi trebuit in mod normal sa ne creeze linistea pentru pregatirea jocului de sambata dar sunt două motive care în mod sigur ne vor face cel putin pana la ora jocului sa nu mai avem nici macar in noi mare incredere.

  1. In ultimii ani, in mass-media, s-a vorbit de multe ori de ”relatia speciala” dintre arbitrul Ovidiu Hategan si CFR CLUJ  vs. Iuliu Muresan, presedinte al clubului clujean pana în toamna anului trecut.

Nu detinem elemente legate de aceasta relatie si nici macar nu ne intereseaza, probabil sunt barfe de presa sau intoxicari ale cluburilor care se luptau pentru suprematie cu CFR CLUJ.

  1. La jocul dintre AFC DUNAREA 2005 Calarasi - FCSB din cadrul etapei a-XXII-a a sezonului regulat a avut loc un incident intre antrenorul Dan Alexa si arbitrul Ovidiu Hategan, incident pentru care si astazi ne cerem scuze. Pentru iesirea de atunci, antrenorul nostru, Dan Alexa, a fost suspendat de Comisia de Disciplina.

Daca Comisia Centrala a Arbitrilor, a decis delegarea brigazii lui Ovidiu Hategan, credem ca au analizat oportunitatea acestei delegari si ca dorinta noastra de a fi arbitrati corect, va fi indeplinita.

              

PRESEDINTE AFC DUNAREA 2005 CALARASI:

BRISAN FLORENTIN

Dunărea / Cătălin Straton, inclus în echipa ideală a etapei a 6-a a play – off-ului / play-out-ului!
Featured

Dunărea / Cătălin Straton, inclus în echipa ideală a etapei a 6-a a play – off-ului / play-out-ului!

Îngerul păzitor al Dunării, Cătălin Straton, a fost inclus de revista LPF în echipa ideală a etapei a 6-a a play – off-ului / play-out-ului. Straton a avut intervenţii salutare la Mediaş contribuind decisiv la remiza albă obţinută de echipa noastră în faţa liderului play – out-ului, Gaz Metan.

În acest „11”, antrenat de Gică Hagi (FC Viitorul), mai figurează câte doi jucători de la U Craiova, FCSB şi FC Viitorul şi câte unul de la FC Voluntari, Dinamo, Concordia şi CFR Cluj.

 

PORTAR

Cătălin Straton (Dunărea / 29 de ani / 20 jocuri) - Intervenţiile experimentatului portar al călărăşenilor, aflat la al 10-lea sezon pe prima scenă, au adus un punct grupării antrenate de Dan Alexa. Prinde pentru a cincea oară echipa etapei.

 

FUNDAŞI

Ivan Martic (U Craiova / 28 de ani / 23 jocuri) - Revenit pe postul de fundaş dreapta, a dominat întreaga bandă. La una dintre urcările în atac a oferit o centrare perfectă de gol lui Mihăilă.

Bogdan Planic (FCSB / 27 de ani / 26 jocuri) - A avut mult de muncă în derby-ul de la Ovidiu, dar a făcut faţă cu brio, dovedind de ce este liderul defensivei roş-albaştrilor. De remarcat şi faptul că, de la meci la meci, se înţelege tot mai bine cu Iulian Cristea.

Radu Ştefăniţă Boboc (Viitorul / 19 ani / 20 jocuri) - Introducerea sa pe teren în partea secundă s-a dovedit a fi o mutare foarte bună făcută de antrenorul Hagi, deoarece a contribuit cu pasă decisivă la golul reuşit de dobrogeni.

 

MIJLOCAŞI

Ricardinho Varzim (FC Voluntari / 25 de ani / 23 jocuri) - Folosit în linia mediană, portughezul şi-a pus şi mai mult în valoare calităţile ofensive. A înscris pentru a cincea oară în ediţia curentă, în care mai are în cont şi o pasă decisivă.

Mamoutou N'Diaye (Dinamo / 29 de ani / 11 jocuri) - Titularizat în premieră de către Mircea Rednic, a înscris singurul gol al meciului. Un fotbalist cu un fizic impunător, capabil să recupereze multe mingi la centrul terenului.

Marian Cristescu (Concordia / 34 de ani / 22 jocuri) - A marcat golul care la final le-a adus ilfovenilor un punct. A fost a 41-a reuşită în principala competiţie internă pentru mijlocaşul ajuns la 306 prezenţe în Liga 1.

Ianis Hagi (Viitorul / 20 de ani / 28 jocuri) - O nouă evoluţie consistentă pentru decarul dobrogenilor, care a reuşit al 10-lea gol din ediţia curnetă, ajungând la 20 de reuşite în 80 de jocuri pe prima scenă din România. Prinde pentru a treia oară echipa etapei în play-off.

 

ATACANŢI

George Ţucudean (CFR Cluj / 27 de ani / 25 jocuri) - A revenit pe teren şi a marcat din nou pentru clujeni, reuşita sa fiind a 18-a în ediţia curentă şi a 64-a pe prima scenă din România.

Valentin Mihăilă (U Craiova / 19 ani / 26 goluri) - A înscris în premieră pe prima scenă din România şi a devenit cel mai tânăr marcator din acest sezon. Este un fotbalist cu calităţi tehnice deosebite.

Harlem Gnohere (FCSB / 31 de ani / 27 jocuri) - Prinde pentru a opta oară echipa etapei în ediţia curentă, după ce a marcat al 15-lea gol din edția 2018-2019, egalând astfel performanța din sezonul trecut.

 

ANTRENORUL ETAPEI

Gheorghe Hagi (Viitorul / 54 de ani) - Elevii lui Hagi merg mai departe cu seria excelentă din această primăvară şi continuă să spere la un loc pe podium. Nu întâmplător, Viitorul este echipa cu cele mai multe ocazii de gol pe meci din play-off (11).

 

Sursa www.lpf.ro

Dunărea / Dan Alexa, după meciul de la Mediaş: Este un punct foarte important pentru noi!
Featured

Dunărea / Dan Alexa, după meciul de la Mediaş: Este un punct foarte important pentru noi!

Toate cele 3 dispute dintre Dunărea şi Gaz Metan Metan s-au încheiat cu acelaşi scor 0-0. Ultimul s-a înregistrat duminică la Mediaş, partida contând pentru penultima etapă a turului play – out-ului. După meci, antrenorul Dan Alexa s-a declarat mulţumit de rezultat lăudând Gazul pentru maniera de joc. „A fost un meci în care Gazul şi-a impus ritmul încă de la început. E o echipă aflată în vârf de formă în acest moment. Nu întâmplător a câştigat 5 meciuri din 5. Din punctul meu de vedere, le-am spus-o şi jucătorilor dacă nu suferim şi nu avem atitudine, ne va fi foarte greu să obţinem ceva la Mediaş. Am întâlnit Gazul într-un moment foarte bun. Este un punct foarte important pentru noi. Sigur mi-ar fi plăcut să punem probleme şi în faza de atac dar când întâlneşti o echipă ca a Mediaşului, care pe lângă circulaţia bună a balonului, e şi bine organizată, atunci e bună şi o remiză. Suntem prima echipă care încurcă Mediaşul şi Asta nu poate decât să mă bucure” a declarat la conferinţa de presă Dan Alexa care s-a referit şi la duelul cu cealaltă echipă a Sibiului, Hermannstadt, programat sâmbătă, la Călăraşi. „Pentru noi, meciul din etapa viitoare este, nu spun decisiv pentru că mai sunt jocuri de disputat, dar e un meci din care putem să ieşim din zona retrogradării. Întâlnim Hermannstadt-ul, principala noastră contracandidată la locul de baraj. Va fi un meci greu împotriva unei echipe organizate. În ultimele două jocuri sibienii au avut evoluţii bune. Au pierdut la final partida de la Botoşani iar în meciul cu FC Voluntari putea să câştige” a conchis Dan Alexa, antrenorul Dunării.

Dunărea  / Fl. Brişan: Spectacolul a lăsat de dorit dar pentru noi important este punctul câştigat!
Featured

Dunărea  / Fl. Brişan: Spectacolul a lăsat de dorit dar pentru noi important este punctul câştigat!

Duminică la Mediaş, Dunărea Călăraşi a reuşit să încheie la egalitate meciul cu Gaz Metan, scor 0-0, obţinând un punct preţios în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Preşedintele Florin Brişan (foto dreapta) a admis că spectacolul fotbalistic a avut de suferit dar echipa şi-a atins scopul şi anume acela de a nu părăsi terenul învinsă. „Au fost emoţii mari, într-adevăr. Rezultatul din punctul meu de vedere este foarte bun. Jocul a fost închis, ne aşteptam la lucrul ăsta. Sincer, noi am fost mulţumiţi de această remiză. E un punct „mare”, obţinut pe terenul Gazului acolo unde nimeni n-a obţinut „ceva” în play – out. Spectacolul a lăsat de dorit dar în situaţia în care suntem, scopul scuză mijloacele. Ne-am atins ceea ce ne-am propus, important este punctul obţinut!” a declarat Brişan care a explicat şi motivele care au stat la baza „revenirii” echipei după dezastrul de la Chiajna din runda precedentă „După meciul de la Chiajna, am avut o mică şedinţă în vestiar care s-a dovedit se pare de bun augur. Eu zic că am reuşit să-i scoatem din pasa prostă în care se aflau. Băieţii erau demoralizaţi şi i-am spijinit ca să-şi schimbe cumva atitudinea, să rămână modeşti. Nu văd altfel nicio cale ca să ne putem realiza obiectivul, adică menţinerea în liga 1.”

Sâmbătă, 27 aprilie, Dunărea va reveni pe teren propriu pentru duelul cu Hermannstadt, partida fiind programată pe arena Ion Comşa începând cu ora 16.00.

Free Joomla templates by Ltheme
ARENAMEDIA.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența Dumneavoastra pe site-ul nostru. Am actualizat politicile pentru a integra în acestea modificările specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Va rugam sa cititi modul in care arenamedia.ro prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmati acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate.