Cr. Pustai: “Mie mi se încheie contractul și nu voi mai prelungi”. Ce a realizat în cei doi ani petrecuți la Călărași
Featured

Cr. Pustai: “Mie mi se încheie contractul și nu voi mai prelungi”. Ce a realizat în cei doi ani petrecuți la Călărași

“Mie mi se încheie contractul și nu voi mai prelungi. Voi merge acasă, în vacanță, și voi aștepta ofertele.”, a opinat la finalul meciului cu FC Voluntari, antrenorul Cristian Pustai care a reconfirmat astfel că nu intenționează să mai rămână la Călărași.

Pe banca Dunării din vara anului 2019, profesorul a strâns nu mai puțin de 58 de partide în cei doi ani incluzând aici și pe cele din cadrul Cupei României. Bilanțul e relativ “echilibrat” în sensul în care a obținut 22 de victorii, 15 egaluri și 21 de înfrângeri. “Galben-albaștrii”, sub conducerea sa au marcat 69 de goluri, primind în schimb, 83.

În primul sezon, imediat după retrogradarea echipei din liga 1, Pustai a stat pe bancă în 24 de jocuri, 23, în campionat și unul în Cupa României.

În ediția 2019-2020 a ligii a 2-a, Dunărea a disputat 23 de jocuri, încheiate cu 8 victorii, 7 remize și 8 eșecuri, golaveraj 29-30, strângând 31 de puncte. Zestrea obținută a clasat-o pe locul 12. Campionatul avea să se întrerupă în martie 2020 din cauza pandemiei de COVID, sezonul fiind practic încheiat pentru echipele clasate pe locurile 7- 19.

În Cupa României, Dunărea a fost eliminată prematur, fiind învinsă în turul 4 de Rapid cu 3-0!

Ediția de campionat 2020-2021, recent încheiată a marcat câteva performanțe pentru Pustai și elevii săi. Dunărea s-a clasat pe locul 2 la finele sezonului regular, la un punct în spatele Craiovei. Calificată în play-off, echipa noastră avea să prindă și barajul de promovare / rămânere în L1, terminând pe 4, în ciuda dificultăților financiare care apasă clubul de la începutul acestui an. La baraj, Dunărea a fost învinsă în ambele jocuri de FC Voluntari care continuă astfel în liga 1.

În Cupa României, Dunărea a ajuns până în faza sferturilor de finală, fiind învinsă de Dinamo București, scor 1-4!

Aflată într-un moment de răscruce, Dunărea trebuie să meargă mai departe dar o va face fără profesorul Pustai care a reușit în două rânduri, la început de sezon, să alcătuiască echipe competitive, cu resurse relativ limitate în comparație cu nume de referințe din fotbalul românesc și mă gândesc aici la U Cluj, Petrolul Ploiești, Farul Constanța, Gloria Buzău ori Concordia Chiajna. E limpede că și-a pus amprenta pe parcursul ascendent al “galben-albaștrilor”, mai cu seamă din acest ultim sezon, care puteau rescrie o nouă pagină de pomină pentru fotbalul călărășean.

Cristian Pustai | Bilanț

Ediția 2019-2020

Campionat:       23      8    7     8   29-30   31p

Cupa României:  1     0     0    1     0-3

Ediția 2020-2021

Sezonul regular: 19   10    4    5   25-22   34p (locul 2)

Play-off:              10    2     4    4   10-18   10p (locul 4)

Baraj L1:               2    0     0    2     1-6  

Cupa României:   3     2     0    1     4-4

Total:                 58   22   15   21   69-83  

 

“Se încheie un ciclu, cu bune și cu rele. Nu am putut realizat mai mult, dar le-am zis jucătorilor să fie mândri că am ajuns până aici. Viața merge mai departe.”

Cristian Pustai

“Probleme au început când am terminat sezonul regulat pe locul 2, loc de promovare directă. Dacă măcar atunci se intervenea și se făceau niște eforturi... De acolo am început să fim oscilanți și ne-am pregătit cu greutate. S-au adunat probleme financiare, dar și altele.”

Cristian Pustai

Dunărea  | Vali Alexandru va juca pentru „U” Cluj
Featured

Dunărea | Vali Alexandru va juca pentru „U” Cluj

Valentin Alexandru „se mută” în Ardeal. Atacantul Dunării (29 de ani) a ajuns la o înţelegere cu echipa de liga a 2-a, Universitatea Cluj care va fi parafată în zilele următoare, notează www.liga2.ro.

Revenit pentru a doua oară la Călăraşi în august 2020, Vali Alexandru a bifat în sezonul abia încheiat 15 jocuri sub tricoul Dunării, marcând şi 5 goluri.

La Cluj, sub comanda noului antrenor, Erik Lincar au mai ajuns Cristi Balgiu (SCM Gloria Buzău), Albert Voinea (UTA Arad) şi Costinel Gugu (FC U Craiova).

Vali Alexandru (evaluat la 200 de mii de euro de site-urile de specialitate) este al doilea jucător, după portarul Răzvan Began (a semnat cu Sepsi Sf. Gheorghe!), care se desparte de Dunărea, club la care a mai evoluat în perioadele: 01.08.2015 – 26.06.2016 (s-a transferat atunci în L1 la Pandurii Tg. Jiu), 10.07.2017-17.01.2019 (a evoluat ulterior la Chindia Târgovişte).

Surse apropiate clubului susţin că şi Cristi Puşcaş figurează pe lista „plecaţilor”, destinaţia sa fiind Unirea Slobozia, acolo unde mai sunt doriţi Kamil Wiktorski şi Saifeddine Alami.

Baraj L1 | Înfrângere cam drastică: FC Voluntari – Dunărea Călărași 4-0!
Featured

Baraj L1 | Înfrângere cam drastică: FC Voluntari – Dunărea Călărași 4-0!

Fără 8 titulari în formula de start, Dunărea Călărași a fost pradă ușoară pentru FC Voluntari în returul barajului de promovare / rămânere în liga 1. Ilfovenii care s-au impus și în tur cu 2-1, au câștigat de data asta și mai clar, cu 4-0, și continuă pe prima scenă și în sezonul viitor. Pentru formația antrenată de Liviu Ciobotariu au marcat în ordine Droppa (7), Betancor (18), Armaș (79) și Achim (86), ultimul din penalty.

Dunărea pune capăt unei stagiuni zbuciumate cu fruntea sus, după ce a încheiat sezonul regular pe locul 2 și play-off-ul pe 4.

Meciul de la Voluntari a fost și ultimul pentru profesorul Cristi Pustai care a reiterat faptul că nu va mai continua să antreneze la Călărași, contractul său expirând la 30 iunie.

FC Voluntari – Dunărea Călărași 4-0

Au marcat: Lukas Droppa (7′), Jefte Betancor (18′), Igor Armaș (79′), Cosmin Achim (86′ – penalty)

FC Voluntari: 12. Victor Rîmniceanu (1. Valentin Neacșu 62′) – 98. Cristian Costin (28. Ionuț Balaur 70′), 30. Gabriel Tamaș (cpt.), 5. Igor Armaș (90. Mourad Satli 80′), 23. Alexandru Vlad – 17. Sebastian Mailat (19. Viktor Angelov 62′), 66. Lukas Droppa, 24. Ricardinho, 8. Ion Gheorghe – 9. Jefte Betancor, 14. Marcelo Lopes (2. Cosmin Achim 70′)

Rezerve: – 18. Helder Tavares, 44. Martin Remacle, 21. Alexandru Ilie, 99. Claudiu Borțoneanu

Antrenor: Liviu Ciobotariu

Dunărea Călărași: 12. Răzvan Began – 22. Ionuț Sîrbu, 20. Bogdan Șandru (cpt.), 6. Kamil Wiktorski, 18. Robert Sălceanu – 7. George Tudoran (96. Sorin Sava 62′), 11. Sandro Djuric, 28. Charles Acolatse (21. Mădălin Calu 77′), 8. Marius Fotescu (3. Ionuț Țenea 57′) – 26. Cristian Bud, 90. Baudouin Kanda

Rezerve: 1. Stefan Krell – 4. Teodor Caragea, 2. Adrian Rus, 28. Costin Petre, 70. Andrei Dobre, 15. Luca Tache

Antrenor: Cristian Pustai

Arbitri: Horia Mladinovici (Bucureşti) - Mircea Grigoriu (Bucureşti) și Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); Rezervă: Andrei Antonie (Bucureşti)

Observatori: Aron Huzu (Sibiu) și Mihai Andrieş (Bucureşti).

Cartonaș roșu: Robert Sălceanu (Dunărea - 54′ pentru cumul de cartonașe galbene)

Dunărea | Partida de la Voluntari, ultima pentru Pustai
Featured

Dunărea | Partida de la Voluntari, ultima pentru Pustai

Antrenorul Dunării, Cristian Pustai a anunţat că pleacă de la Călăraşi după partida pe care echipa pe care o antrenează din vara anului 2019 o va susţine joi la Voluntari.

”Nu mai rămân. Am contract până în 30 iunie, după baraj o să merg acasă și să văd. Dacă m-am decis să nu stau în birou, prin conducere pe la Gaz Metan și să iau drumul gazonului aștept și să văd unde o să-mi găsesc un contract. Liga 2 sau Liga 1, dar Liga 2 doar la echipe care își doresc promovarea. Și aici am sperat, eu zic că am făcut foarte mult, având în vedere celelalte lucruri”, a spus Pustai, la LookSport, citat de www.liga2.prosport.ro.

Tehnicianul galben –albaştrilor a prefaţat şi partida retur din cadrul barajului de promovare în L1 cu FC Voluntari, programată joi, 3 iunie, de la ora 20.30 de minute susţinând că „e greu să motivezi jucători nemulțumiți”. ”Minuni în fotbal s-au mai întâlnit, dar am zis și înainte de meci că avem șanse puține și în general echipa de Liga 2, dar la noi este o situație mai specială și de aceea am zis că avem șanse mici, iar acum este clar că s-au diminuat. Atâta timp cât mai avem o mică șansă o să sperăm. Dar trebuie să fim realiști. Era foarte greu să rezistăm în repriza a doua. E foarte greu când condițiile nu sunt bune și financiare și sportive. E greu să motivezi jucători nemulțumiți, dar e vorba de cum te pregătești toată săptămâna, chiar dacă vrei s-ar putea să nu poți”, a mai spus Pustai.

Baraj L1 | Horia Mladinovici va arbitra partida FC Voluntari – Dunărea Călărași
Featured

Baraj L1 | Horia Mladinovici va arbitra partida FC Voluntari – Dunărea Călărași

Horia Mladinovici (36 de ani) a fost desemnat de CCA să arbitreze duelul dintre FC Voluntari – Dunărea Călărași, returul barajului de promovare în liga 1. El va fi asistat la cele două margini de Mircea Grigoriu (București) și Vladimir Urzică (Piatra Neamț). Rezervă va fi Andrei Antonie, tot din Capitală. Observatori au fost delegați Aron Huzu (Sibiu) și Mihai Andrieș (București).

Partida, programată joi, 3 iunie, de la ora 20.30 de minute va încheia, practic, sezonul 2020-2021.

În tur, ilfovenii s-au impus cu 2-1 prin golurile semnate de Jefte Betancor (42) și Alexandru Vlad (73). Echipa noastră a punctat prin Bodo Kanda (31).

Miercuri, 2 iunie, de la ora 19.00 pe stadionul Gaz Metan din Mediaș se joacă și returul dintre Hermannstadt și CS Mioveni, arbitrat la centru de clujeanul, Horațiu Feșnic. În tur, scorul a fost egal, 0-0.

Miercuri, 2 iunie, ora 19.00

Hermannstadt – CS Mioveni (în tur )0-0

Joi, 3 iunie, ora 20.30

FC Voluntari – Dunărea Călărași

În tur: Dunărea – FC Voluntari 1-2 (1-1)

Au marcat: Baudouin Kanda (31) / Jefté Betancor (42), Alexandru Vlad (73)

Free Joomla templates by Ltheme