Liga a 2-a / B. Leu: Dacă băteam la Timişoara, am fi terminat pe 4!

LEU BDunărea Călăraşi a încheiat sezonul 2016 – 2017 al ligii a 2-a pe locul 7 însă preşedintele Bogdan Leu a susţinut că dacă “galben – albaştrii” n-ar fi pierdut partida de la Timişoara cu ASU Poli (scor 4-1 pentru bănăţeni), desfăşurată în cadrul etapei a 33-a, ar fi încheiat stagiunea pe 4. “Aş vrea să vă spun că dacă băteam la Timişoara, am fi terminat pe 4. Sub nicio formă nu ne-am făcut de râs în acest campionat” a spus Bogdan Leu care a mai adăugat că misiunea primită în noiembrie anul trecut a însemnat o mare provocare în plan personal. “A fost o mare provocare acea responsabilitate atunci când am preluat conducerea acestui club. Am început puţin încrezător că se poate redresa situaţia repede. Şi spun asta pentru că în tur am pierdut multe puncte iar jocul nostru a avut mult de suferit. Însă în pauza de iarnă, am realizat 4-5 transferuri, în cea mai mare parte reuşite. Nu putem spune că Mardare, B. Stancu, Cristea, Puşcaş n-au confirmat. Chiar şi atacanţii, Ţîră şi Al. Avram, chiar dacă nu au rupt gura târgului, au fost transferuri utile. Au ajutat echipa.” a continuat preşedintele grupării din B-dul Republicii, 39.

Leu a explicat şi motivele pentru care s-a renunţat la serviciile “vârfurilor” aduse în iarnă şi care au marcat împreună 5 goluri. “Adi Mihalcea, antrenorul nostrum, a decis să ne despărţim de cei doi. Rămâne de văzut dacă a fost sau nu o hotărâre bună. El îşi doreşte un alt tip de atacant care să se bată pentru fiecare balon, care să alerge tot meciul, să facă pressing. El nu vrea un atacant care să se plimbe pe teren sau să joace doar când are mingea. El vrea un atacant arţăgos”, a mai susţinut Leu.

Până în momentul de faţă, Dunărea le-a găsit celor doi înlocuitori finalizând discuţiile cu Gelu Verlici (Naţional Sebiş) şi Valentin Buhăcianu (Atletico Vaslui). Săptămâna viitoare este aşteptat la Călăraşi şi Sorin Pană, ultima oară la Olimpia Satu Mare.

Liga a 2-a / V. Buhăcianu şi A. Puşcaşu au devenit jucătorii Dunării!

Preşedintele Dunării, Bogdan Leu a anunţat perfectarea a două transferuri, realizate în această săptămână, pentru sezonul viitor. E vorba de atacantul Valentin Buhăcianu (24 de ani), ultima oară la Atletico Vaslui şi mijlocaşul, Andrei Puşcaşu (27 de ani), de la Dacia Unirea Brăila. „Cei doi, V. Buhăcianu şi A. Puşcaşu, au semnat cu Dunărea contracte valabile pentru 2 ani. Sper să se integreze rapid şi să aibă evoluţii foarte bune la Călăraşi. Le urez bun venit şi mult succes la Dunărea!” a declarat preşedintele Bogdan Leu.

În altă ordine de idei, preşedintele grupării din B-dul Republicii, 39, a mai adăugat că luni, 19 iunie s-ar putea parafa şi înţelegerea cu Sorin Pană (Olimpia Satu Mare). „Ne-a spus că sâmbătă seară va veni la Călăraşi iar luni vom semna contractul. Sper să finalizăm şi acest transfer” a precizat Leu.

În ceea ce-l priveşte pe portarul Cezar Lungu, Bogdan Leu a spus „Luni vom primi un răspuns final din partea lui Cezar. El, în acest moment, negociază cu o echipă din prima ligă. Avem nevoie de el şi sper să continue, la Călăraşi”.

Tot în această săptămână, celălalt portar, Gabriel Popa şi-a prelungit pentru alţi 2 ani contractul cu Dunărea.

În perioada scursă de la finalul campionatului, Dunărea s-a despărţit de: C. Ţîră, Al. Avram, L. Modra, Al. Cincă, Al. Ciocâlteu şi Rafa Licu. Mircea Ştefan s-a retras din activitate iar lui Florian Ibrian i-a expirat contractul având şanse să rămână totuşi la Călăraşi şi pentru sezonul viitor.

Reunirea lotului este programată pentru luni, 26 iunie.

 

Sosiri: Gelu Velici (atacant – Naţional Sebiş), Andrei Puşcaşu (mijlocaş – Dacia Unirea Brăila), Valentin Buhăcianu (atacant – Atletico Vaslui).

Plecări: Cătălin Ţîră, Alexandru Avram, Lehel Modra, Alexandru Cincă, Alexandru Ciocâlteu, Rafael Licu, Mircea Ştefan, Florian Ibrian.

 

Valentin Buhăcianu – Atacant / Scurt CV

S-a născut la Suceava pe 28 octombrie 1993. A evoluat la Bucovina Pojorâta (L2) şi Atletico Vaslui (L3).

 

Andrei Puşcaşu – Mijlocaş / Scurt CV

S-a născut la Brăila pe 10 aprilie 1990. A mai evoluat la CF Brăila, Conpet Cireşu, Gloria Buzău, Dacia Unirea Brăila.

Liga a 2-a / Andrei Puşcaşu, cale liberă spre Călăraşi

Andrei Puşcaşu a încheiat pe cale amiabilă contractul cu Dacia Unirea Brăila pentru care a evoluat în cele 5 sezoane în 110 meciuri, înscriind şi 17 goluri. “Puşcaşu este un jucător care şi-a făcut treaba ori de câte ori s-a apelat la serviciile lui. Ne-a ajutat foarte mult, a fost unul dintre titularii de drept de la Dacia Unirea. Nu puteam să-i băgăm beţe în roate. Pe de altă parte, el ar fi putut să-şi depună memoriu la federaţie şi pleca oricum, dar a fost un jucător de caracter şi a vrut să se despartă de noi pe cale amiabilă”, a declarat pentru www.liga2.ro, antrenorul Alin Pânzaru.

Mijlocaş sau atacant, Puşcaş (27 de ani) are de acum cale liberă spre Călăraşi fiind dorit de stafful Dunării. Preşedintele grupării din B-dul Republicii, 39, Bogdan Leu a declarat că e interesat de Puşcaşu însă aşteaptă ca acesta să-şi rezolve problemele cu gruparea brăileană înainte de a perfecta vreo înţelegere.

 

Andrei Puşcaşu – Scurt CV

S-a născut la Brăila, pe 10 aprilie 1990. A jucat la CF Brăila, Conpet Cireşu, Gloria Buzău şi Dacia Unirea Brăila (din 3 octombrie 2014). Are 110 meciuri disputate sub tricolul Daciei pentru care a înscris 17 goluri.

Dunărea / B. Leu: N-o să facem risipă nici în continuare!

LEU BPentru partea a doua a anului, AFC Dunărea 2005 Călăraşi va fi finanţată conform prevederillor Legii 350 / 2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Preşedintele Bogdan Leu susţine că banii care vor fi accesaţi în urma proiectelor, vor fi cheltuiţi cu chibzuială aşa cum s-a procedat şi în returul sezonului recent încheiat. “Finanţarea se va face în baza Legii 350. Noi avem totul plătit, în plus avem şi experienţă în elaborarea proiectelor astfel încât să putem atrage cât mai mulţi bani. N-o să facem risipă nici de-acum încolo. N-o să ne apucăm să aducem jucători cărora să le dăm nişte salarii exorbitante pentru că nu dorim să stricăm vestiarul. Nu vom abandona strategia care ne-a adus rezultate. Vom oferi în continuare salarii decente, plătite la timp iar diferenţele între jucători nu vor fi mari.” a declarat Leu care a mai precizat “În plus, vom merge în continuare pe linia încheierii de contracte pe termen lung. La noi, nu semnează nimeni pe un sezon.”

Legat de transferuri, preşedintele “galben – albaştrilor” a spus. “Avem o problemă în sensul că suntem situaţi în colţul ţării. Dacă eram Braşovul, era altceva. E greu să aduci jucători din vestul ţării pentru că acolo sunt mulţi jucători buni. Avem şi noi exemple şi vă spun că n-a fost deloc uşor să-i convingem să vină la Călăraşi. Mă uit la Velici. Sunt 750 de km până la el acasă, la Timişoara. Îi mai avem într-o situaţie similară pe Mardare care e din Hunedoara, Cristea, din Alba Iulia, Puşcaş din Reghin, Preoteasa din Craiova. Repet, jucătorii buni sunt din partea aceea de ţară.” a conchis Leu.

Dunărea / B. Leu: Avem în vedere 6 jucători pentru noul sezon

LEU BPreşedintele Bogdan Leu a anunţat că imediat după încheierea sezonului 2016 – 2017 Dunărea s-a despărţit de 8 jucători şi are în vedere aducerea altor 6, concomitent cu promovarea a doi juniori, pentru viitorul sezon al ligii a 21-a care va debuta pe 29 iulie. „8 jucători au încheiat conturile cu Dunărea. Le mulţumim pentru ajutorul pe care ni l-au dat în acest sezon şi le urăm mult succes în continuare. E clar, va trebui să umplem golul. Situaţia, din fericire, nu e aşa de gravă ca anul trecut când am pierdut 16 jucători, 9 dintre ei fiind titulari. Acum am pierdut 8 din care doar unul era titular. Pe această listă nu-l includem şi pe portarul Cezar Lungu care a primit o ofertă din partea clubului şi aşteptăm un răspuns din partea lui. Fiind un portar de valoare, e limpede, că are oferte. De văzut dacă va accepta oferta „mai bună” sau oferta „mai sigură”. La noi, e mai sigură!” a spus Leu care a continuat „Vom aduce 6 jucători plus 2 de la juniori. Sperăm să rezolvăm cele 6 transferuri până la data reunirii lotului, adică 26 iunie. Ne-am propus ca lotul să fie definitivat până la startul pregătirilor. Oricum cei 6 vor lupta pentru un loc de titular. Singura certitudine este atacantul Gelu Velici”.

În ceea ce priveşte organizarea unui cantonament, Leu a declarat. „Avem 3 oferte. Două în România şi una din Serbia. Avem şi în Slovenia, dar acolo e mult mai scump. Oferta pentru Serbia seamănă cu una din România, la preţ. În schimb, condiţiile din Serbia sunt mult mai bune. În plus şi clima ne avantajează mai mult. Vom vedea.”

Free Joomla templates by Ltheme