Dunărea / D. Alexa: Am întâlnit o echipă foarte bună. Un rezultat bun care ne menţine pe primul loc

D. Alexa dupa Dunarea Hermannstadt

Antrenorul Dan Alexa a declarat imediat după jocul cu Hermannstadt că rezultatul, de 0-0, este unul bun, echitabil care o menţine pe Dunărea pe primul loc în topul ligii a 2-a. În opinia sa, penalty-ul acordat de gălăţeanul Cojocaru în favoarea oaspeţilor a fost inexistent. “Legat de aspectul jocului, o primă repriză dominată de Sibiu. Au avut şanse importante dar până la acel penalty inexistent am controlat jocul. Apoi Hermannstadt a avut o perioadă foarte bună până la pauză, noi bifând trei situaţii bune de a marca. În repriza a doua nu ne-au mai pus probleme, am fost mult mai prezenţi şi cred că partea secundă ne-a aparţinut. Până la urmă e un rezultat echitabil! Am întâlnit o echipă foarte bună a ligii a 2-a, o echipă întărită, foarte bine organizată. Ştiam că o să fie un joc în care nu ai posibilitatea să ai foarte multe ocazii.Ştim cu toţii că Sibiul se axează foarte mult pe faza defensivă. Până la urmă un rezultat echitabil, un rezultat bun care ne menţine pe primul loc.” a declarat la conferinţa de presă Alexa care a mai adăugat că pentru Dunărea urmează 3 partide dificile, obiectivul fiind obţinerea unui punctaj maxim. “Pentru noi urmează o perioadă de 3 jocuri în care foarte important este să obţinem maximul de puncte.” a mai susţinut tehnicianul liderului ligii a 2-a.

 

Sursa foto Facebook AFC Dunarea

Dunărea / Fl. Brişan: Un rezultat echitabil!

Brisan Conf presa CJ

Imediat după finalul jocului Dunărea – FC Hermannstadt, scor 0-0, l-am intervievat „la cald” pe preşedintele Florin Brişan care spune că rezultatul înregistrat duminică este unul echitabil. În plus, Brişan mulţumeşte suporterilor călărăşeni care au asistat la acest joc în ciuda frigului pătrunzător.

Domnule preşedinte Brişan, cum vi s-a părut meciul de astăzi?

Un meci foarte greu, un meci de angajament. Se pare că şi temperatura şi-a pus amprenta, pe evoluţia jucătorilor noştri cel puţin. Una peste alta un rezultat echitabil.

Meritaţi felicitări pentru efortul depus ca terenul să arate în condiţii bune…

Mulţumesc, eu mai puţin, oamenii care au muncit de astăzi de dimineaţă de la 7.00 până înainte de începerea meciului merită mulţumiri. Chiar vreau să le mulţumesc şi eu pentru eforturile depuse!

Ce ne spuneţi despre cei prezenţi la joc, în număr semnificativ, totuşi?

Chiar nu mă aşteptam. Public cald, au plecat pe gerul ăsta de acasă să vadă echipa. Îmi pare rău că nu am putut să le oferim o victorie. Sperăm să le oferim o promovare în Liga I chiar dacă astăzi nu a fost o victorie.

Foarte multă lume “bună” şi la tribuna oficială…

Da. Eu vreau în primul rând să mulţumesc tuturor spectatorilor din tribune care au îndurat frigul şi au plătit şi bilet. De data asta am avut un record de vânzări, aproape 2000 de bilete vândute, abonamente, fulare.... sper să-i bucurăm în continuare.

Probabil că aceste materiale promoţionale vor fi puse la vânzare şi în săptămânile ce urmează.

Da, săptămâna viitoare deja urmează să mai primim.

Despre jocul din etapa viitoare de la Baloteşti, ce spuneţi?

La Baloteşti, e clar, mergem să batem. Ne trebuie neapărat cele 3 puncte. Am pierdut astăzi două puncte la adevăr. E primul nostru egal acasă şi ne pare rău pentru asta. Important până la urmă e că ne păstrăm primul loc

Totuşi, a fost obţinut în faţa unei echipe care arată de Liga I.

Arată, într-adevăr. Însă drumul spre liga I e presărat cu multe provocări şi nădăjduim să le facem faţă cu brio.

Mulţumesc!  

Liga a 2-a / Et. 22: O remiză albă: Dunărea – FC Hermannstadt 0-0!

Dunarea Hermannstadt 0 0

Pe un frig pătrunzător, de iarnă veritabilă, cele mai bune două echipe ale ligii a 2-a, Dunărea şi FC Hermannstadt s-au duelat duminică după-amiază la Călăraşi în epilogul etapei a 22-a, prima din 2018.

 

Departajate de un singur punct în clasament, cele două rivale, sensibil întărite în această pauză competiţională, au încercat pe alocuri să joace şi fotbal însă vremea până la urmă şi-a spus cuvântul. Terenul a fost apt pentru un astfel de meci iar acest lucru se datorează eforturilor aproape supraomeneşti depuse de preşedintele Florin Brişan şi echipa sa până aproape de startul jocului.

Cea mai notabilă fază a primei părţi s-a derulat în minutul 17. Oaspeţii obţin un penalty, cu multă uşurinţă acordat de centralul gălăţean Adrian Cojocaru, ratat însă de Bogdan Rusu. Golgeterul Sibiului a tras pe jos în stânga lui Cezar Lungu pe lângă poartă. Oricum portarul nostru era pe minge, alegând bine colţul. În rest, cele două echipe şi-au împărţit perioadele de dominare, la pauză scorul fiind acela din prima secundă, 0-0.

În repriza secundă, Dan Alexa face câteva modificări şi în registrul tactic generând o superioritate ceva mai consistentă a Dunării, fără consecinţe, din păcate, şi pe tabelă. Odată cu trecerea timpului, Hermannstadt părea că se mulţumeşte cu remiza, lăsând impresia că şi-a îndeplinit obiectivul.

0-0 este şi scorul final, o remiză albă în deplină concordanţă şi cu vremea rece, tăioasă, de iarnă sub care s-a desfăşurat şi derby-ul momentului în liga a 2-a.

Dunărea rămâne în continuare pe primul loc totalizând 50 de puncte, cu unul mai mult decât Hermannstadt (locul 2) şi 5, în plus faţă de Chindia care sâmbătă a învins la Timişoara pe ASU cu 2-1.

Sâmbăta viitoare, „galben – albaştrii2 vor juca în deplasare cu CS Baloteşti (locul 18 cu 20 de puncte), echipă învinsă duminică cu 4-1 în deplasare la Afumaţi.

 

 

Dunărea Călăraşi - AFC Hermannstadt      0-0

 

Dunărea: C. Lungu (cpt.) - Ţenea, B. Şandru, B. Manole (Drăghiceanu 42'), M. Tomozei – A. Dobrosavlevici - Missi Mezu (V. Munteanu 65'), Cr. Puşcaş, P. Iacob, C. Doman - V. Alexandru (C. Rus 75')

Rezerve: G. Popa - C. Cristea, B. Vasile, D. Spehar

Antrenor: Dan Alexa

 

AFC Hermannstadt: Căbuz - Al. Coman, I. Stoica, R. Crişan, M. Stancu - Dâlbea (cpt.), Boboc – D. Tătar (Hergheligiu 89'), Curtean (Danci 90+3'), B. Rusu - Şt. Blănaru (P. Petrescu 79')

Rezerve: T. Niga - Pamfile, Ct. Pîrvulescu, S. Lupu

Antrenor: Alexandru Pelici

 

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); Asistenţi: Imre-Laszlo Bucşi (Sfântu Gheorghe) şi Stelian Slabu (Braşov).

 

Cartonaşe galbene: Cr. Puşcaş (39’) / D. Tătar (38’), R. Crişan (62’), P. Petrescu (83’), R. Boboc (88’), Al. Coman (90+2’)

 

Etapa a 22-a

Olimpia Satu Mare – CS Mioveni             0-3

Luceafărul Oradea – ASA Tg. Mureş     3-0

UTA Arad – Academica Clinceni             1-3

Au marcat: D. Buia (10) / Găină (55), Blejdea (68), D. Popa (90+2 – aut.)

Pandurii Tg. Jiu – Metaloglobus             1-0

A marcat B. Dănăricu (25)

Foresta Suceava – Dacia Unirea Brăila  1-0

A marcat: M. Matei (90+1)

Ştiinţa Miroslava – FC Argeş                    2-3

Au marcat: Al. Marin (77), A. Nemţanu (85) /  V. Buhăescu (44), R. Costin (45), I. Şerban (67)

Sportul Snagov – Ripensia Timişoara    1-1

Au marcat: V. Ferfelea (71) / Al. Bădăuţă (62)

ASU Poli Timişoara – Chindia                  1-0

A marcat C. Predescu (21 – penalty)

CS Afumaţi – CS Baloteşti                         4-1

Au marcat: M. Dedu (43’, 70’), Fl. Buduroi (66’), Vl. Tudorache (90’) / C. Mihai (64’)

Dunărea – FC Hermannstadt                    0-0

 

Clasament

1. Dunărea Călăraşi      22  15   5   2   43-16   50

2. AFC Hermannstadt    22  14   7   1   35-10   49

3. Chindia Târgovişte    22  13   6   3   46-13   45

4. CS Afumaţi              22  12   5   5   28-15   41

5. Academica Clinceni   22  11   5   6   36-29   38

6. FC Argeş                 22  10   7   5   31-18   37

7. ASU Poli Timişoara   22  11   3   8   30-25   36

8. ASA Tg. Mureş         22   9   4    9   38-40   31

9. CS Mioveni              22   8   6    8   34-30   30

10. Sportul Snagov       22  7    6   9   17-20   27

11. Ripensia Timişoara 22   6   8    8   43-32   26

12. UTA Arad              22   6   7    9   27-29   25

13. Luceafărul Oradea  22   6   6  10   34-38   24

14. Metaloglobus         22   6   5  11   20-28   23

15. Foresta Suceava     22   7   2  13   20-61   23

16. Ştiinţa Miroslava    22   6   4  12   28-49   22

17. Pandurii Tg. Jiu      22   4  9    9    28-37   21

18. CS Baloteşti          22   5   5  12   25-46   20

19. Dacia Brăila           22   4  6  12   45-49    18

20. Olimpia Satu Mare  22   6  2  14   19-42   -30

ASA Tg. Mureş şi Olimpia Satu Mare s-au retras din competiţie.

 

Etapa a 23-a / Sâmbătă, 3 martie, ora 11.00

CS Afumaţi – Sportul Snagov

CS Baloteşti – Dunărea Călăraşi

CS Mioveni – UTA Arad

Academica Clinceni – Pandurii Tg. Jiu

Metaloglobus – ASU Poli Timişoara

Chindia Târgivişte – Ştiinţa Miroslava

FC Argeş – Foresta Suceava

Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea

ASA Tg. Mureş – Ripensia Timişoara      0-3

AFC Hermannstadt – Olimpia Satu Mare 3-0

 

Foto Alexandru Botezatu

Liga a 2-a / Dan Alexa, o victorie şi un egal în faţa lui Pelici

În epilogul etapei a 22 a ligii a 2-a se vor confrunta la Călăraşi, Dunărea şi FC Hermannstadt, formaţii aflate pe locurile 1 şi 2. Partida, programată de la ora 15.00 se va desfăşura pe arena Ion Comşa şi va fi transmisă live de Digisport 1.

Antrenorii celor două echipe, Dan Alexa (38 de ani) şi Alexandru Pelici (44 de ani) se vor afla pentru a 3-a oară faţă în faţă, în calitate de tehnicieni.

Prima oară s-a întâmplat pe 10 octombrie 2014 când Alexa se cafla pe bamca lui Poli Timişoara iar Pelici antrena pe Bihor Oradea. A învins atunci Poli cu 3-0. După doar câteva săptămâni, mai exact pe 21 noiembrie, Dan Alexa şi Poli au remizat acasă, 0-0 cu Pelici şi noua sa echipă, CSM Rm. Vâlcea.

În confruntările directe, Dan Alexa are o victorie şi un egal în faţa fostului fundaş al Timişoarei.

Alexandru Pelici, în schimb, este la al 4-lea joc împotriva Dunării. În sezonul 2016 – 2017 când antrena pe CS Mioveni, ambele confruntări s-au încheiat la egalitate. A fost 0-0 la Călăraşi, pe 20 august 2016, respectiv 2-2, la Mioveni pe 24 februarie 2017. Dunărea era antrenată atunci de Adrian Mihalcea.

Ultimul duel cu echipa noastră s-a derulat pe 19 august 2017, la Sibiu, acolo unde FC Hermannstadt, condusă de pe margine de Alexandru Pelici a câştigat în faţa Dunării cu 2-1. Echipa noastră era antrenată interimar de Ion Manu.

Ce va fi după-amiază?

Liga I Betano / Duminică, meciuri fără miză!

Duminică vor avea loc alte două jocuri din cadrul ultimei etape a sezonului regulat. De la ora 18.00 Juventus va da piept pentru ultima oară în acest sezon cu CFR Cluj, liderul campionatului. În tur CFR a câştigat cu 2-0.

De la ora 20.45 de minute, FCSB încearcă să mai dreagă busuiocul întâlnind pe teren propriu pe Sepsi Sf. Gheorghe.

Ambele sunt jocuri fără miză în economia campionatului.

 

Juventus - CFR Cluj, ora 18.00

Un singur succes a reuşit Juventus pe teren propriu în acest sezon, 2-1 cu Sepsi, în rest 4 remize şi 7 partide pierdute.

7 victorii, două rezultate de egalitate şi 3 înfrângeri este palmaresul clujenilor în deplasare. Aceştia au marcat cel puţin un gol în 11 dintre cele 12 jocuri disputate din postura de vizitatori.

1 octombrie 2017, CFR Cluj-Juventus Bucureşti 2-0 a fost singura confruntare directă dintre cele două formaţii. Alexandru Păun a deschis scorul în minutul 29, după o acţiune personală, apoi, în minutul 83, Culio a transformat excelent o lovitură de pedeapsă scoasă de Nistor, stabilind rezultatul final.

Marius Baciu vs Dan Petrescu, duel în premieră;

Marius Baciu vs CFR Cluj în Liga 1: 2 jocuri - 1 victorie - 1 înfrângere

2014/2015, CFR Cluj-Concordia Chiajna 2-1;

2015/2016, Concordia Chiajna-CFR Cluj 2-1.

Mediile de vârstă:

Juventus - 25 ani şi 9 luni;

CFR Cluj - 26 ani şi 10 luni.

 

FCSB - Sepsi OSK Sf. Gheorghe, ora 20.45

Bucureştenii sunt neînvinşi pe teren propriu din 16 octombrie 2016 (FCSB-Gaz Metan 0-1), interval în care au bifat 15 victorii şi 8 rezultate de egalitate. Ba mai mult, roş-albaştrii au înscris măcar o dată în precedentele 21 de jocuri disputate "acasă", în 13 dintre acestea marcând de cel puţin două ori.

4 puncte au scos covăsnenii din deplasare în acest sezon, victorie cu 2-0 la Iaşi şi remiză albă la Timişoara. În total, aceşti au strâns "afară" doar două meciuri fără gol primit şi numai 5 cu gol marcat.

1 octombrie 2017, Sepsi OSK-FCSB 0-4 a fost singura confruntare directă dintre cele două echipe. Scorul a fost deschis de Florin Tănase, în minutul 26, dintr-un penalty scos tot de el. Gnohere a mărit diferenţa la startul celui de-al 3-lea sfert, tot dintr-o lovitură de pedeapsă. A urmat autogol lui Ghinga din minutul 34. Ultima reuşită a aparţinut tânărului Daniel Benzar, în repriza secundă.

Nicolae Dică vs Eugen Neagoe, duel în premieră;

Eugen Neagoe vs FCSB în Liga 1: 7 jocuri - 2 remize - 5 înfrângeri.

Mediile de vârstă:

FCSB - 26 ani şi 7 luni;

Sepsi - 25 ani şi 6 luni.

Sursa www.lpf.ro

 

Etapa a 26-a

CS U Craiova – ACS Poli Timişoara  1-1

FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş   1-0

CSMS Iaşi – FC Viitorul                      0-1

Astra Giurgiu – Dinamo                    2-0

Duminică, 25 februarie

18.00 Juventus – CFR Cluj

20.45 FCSB – Sepsi Sf. Gheorghe

Luni, 26 februarie

17.30 Concordia Chiajna – FC Voluntari

 

Clasament

1. CFR Cluj           25   17   5   3    40-13    56

2. FCSB                25   15   7   3    50-18    52

3. CS U Craiova     26   14   9   3    41-26    51

4. FC Viitorul        26   13   5   8    34-21    44

5. Astra Giurgiu     26   12   8   6    38-27    44

6. CSMS Iaşi         26   11   6   9    34-31    39

.......................................................................

7. Dinamo            26   11    6   9    39-31   39

8. FC Botoşani      26   11    6   9    28-26   39

9. FC Voluntari      25    7    7   11  24-33    28

10. Poli Timişoara  26    6    9   11  22-37    27

11. Concordia        25    7    4   14  33-36    25

12. Sepsi OSK       25    5    4   16  15-42    19

13. Gaz Metan       26    2  10   14  14-39    16

14. Juventus         25    1    8   16  12-45    11

 

Locurile 1-6 din sezonul regulat al Ligii 1 intră în play-off. Locul 1 din play-off se califică în Liga Campionilor, în timp ce locurile 2 și 3, plus câștigătoarea Cupei, merg în Europa League. Locurile 7-14 din sezonul regulat se duc în play-out. Locurile 13-14 retrogradează, iar echipa de pe locul 12 dă baraj cu locul 3 din Liga 2

Free Joomla templates by Ltheme